Muzeul de Istorie din Turda îşi trăieşte în prezent cea de a doua tinereţe, după ce s-a redeschis publicului în anul 2011, după 14 ani de continuă renovare. Adăpostit de cel mai important edificiu civil al Turdei medievale şi anume Palatul Princiar, micul muzeu merită cu prisosinţă atenţia turiştilor care vizitează în zonă celebra Salină Turda, declarat şi principalul obiectiv turistic al oraşului. Palatul Princiar din Turda a devenit prin renovarea necesară unul dintre cele mai frumoase muzee din România. Reamenajat cu ajutorul unei echipe de tineri istorici, palatul pune în valoare câteva dintre cele mai spectaculoase artefacte descoperite în centrul Transilvaniei. Astfel, comoara cea mai prețioasă este tezaurul prințesei gepide, botezată de arheologi „Franziska”.
Numele i-a fost plus în glumă de arheologul clujean Mihai Bărbulescu, cel care a descoperit-o în anul 1996, ca aluzie la sorgintea sa germanică. Tezaurul princiar a fost descoperit de arheologul Mihai Bărbulescu, în cadrul unei cercetări care a avut loc în ruinele castrului roman al Legiunii a V-a Macedonica. Aceste ruine, posibil încă impunătoare, au fost folosite pe post de loc de înmormântare în perioada migrațiilor de către gepizi, o populație germanică (!), aliată cu goții (geții) care au invadat provincia romană Dacia în anul 260, eliberând-o de ocupanții imperiali romani. Cel mai probabil, prinţesa gepidă a fost îngropată la Turda, antica Potaissa, după retragerea armatei și a administrației romane din Dacia, în 274. De când au găsit primul os în interiorul Castrului roman de la Turda, arheologii şi-au dat seama că sunt în faţa unei descoperiri senzaţionale. „Romanii nu-şi înmormântau morţii în interiorul castrului, deci mormântul nu putea să fie decât ulterior acelei perioade”, explică profesorul universitar Mihai Bărbulescu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cele din urmă s-a dovedit a fi vorba despre cel mai bogat mormânt al unei aristocrate de neam germanic (!) descoperit până în prezent pe teritoriul României. „Obiectele sunt foarte frumoase. De exemplu, o cataramă din argint masiv bătut cu aur. De asemenea, în bijuteriile pe care le purta prințesa ,cum ar fi cercei sau fibule, întâlnim pietre semiprețioase”, spune istoricul Horațiu Groza, reprezentantul Muzeului Municipal de Istorie din Turda. Datând din a doua jumătate a secolului V d.Hr., situl funerar conturează existenţa unui centru de putere est-germanic (!) în zona Transilvaniei (conturează de fapt un teritoriu eliberat din ghiarele Imperiului Roman). Mormântul de la Turda este cea mai importantă descoperire a istoricului Mihai Bărbulescu, în peste 45 de ani de carieră.
În 1996, el coordona săpăturile în Castrul Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa (Turda). Mormântul a fost găsit întâmplător, dar, din primul moment, arheologii şi-au dat seama că este special. „Am făcut toate observaţiile de rigoare şi, în plus, am filmat pas cu pas efectuarea săpăturilor. Ceea ce, la vremea respectivă, era o premieră”, precizează profesorul. Inventarul pieselor a demonstrat că este vorba despre cel mai bogat mormânt de femeie gepidă descoperit pe teritoriul României. „Au mai fost găsite două morminte datând din aceeaşi perioadă, la Apahida, dar acestea aparţin unor bărbaţi. Lor li se acorda mai multă atenţie, fiind înmormântaţi cu mai multe obiecte, între care – pe lângă podoabe – piese de îmbrăcăminte şi de la harnaşament, lucrate în aur şi placate cu pietre semipreţioase”, explică cercetătorul (ca și în cazul tezaurelor Frăției Principilor Geți de acum 2.500 de ani, Cavalerul și Calul său – symboluri ale Cavalerului Danubian, Zamolxian, Trac – reprezentau Atlarul Marelui Zeu Războinic aflat permanent în mișcare (Vechea Religie Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali; toate obiectele prețioase din aceste morminte sunt symbolistic tributare aceleiași religii unice; și strămoșii gepizilor au făcut parte din marea familie multietnică a Geților de Aur primordiali din Vatra Vechii Europe și au venit să elibereze Dacia de Imperiu). În mormântul de la Turda au fost găsite obiecte care nu se purtau zilnic: cercei, brăţări şi fibule din aur şi argint, ornate cu pietre semipreţioase, dar şi o oglindă şi un pieptene de os.
Descoperirea le-a fost prezentată specialiştilor români în 1998, în cadrul unui simpozion organizat la Cluj-Napoca, iar, ulterior, profesorul Bărbulescu a ţinut prelegeri pe această temă la universităţi din Berlin, Bruxelles, Roma şi Messina. În drumul lor spre Apus, popoarele migratoare – goţi, huni, gepizi, avari, slavi, pecenegi sau tătari – au străbătut actualul teritoriu al României între secolele IV şi XIII, controlându-l temporar din punct de vedere politic şi întârziind închegarea unor formaţiuni statale de anvergură ale autohtonilor romanici. După destrămarea statului hunic (454), dominaţia asupra Daciei a fost preluată de gepizi, populaţie germanică (!) ce jucase rolul principal în înfrângerea urmaşilor lui Attila şi care avea centrul puterii tot în Panonia, ca şi hunii. Până la înfrângerea şi alungarea lor de către avari, în 567, gepizii nu au lăsat prea multe urme pe teritoriul României. Totuşi, au fost descoperite câteva morminte care atestă prezenţa lor în Transilvania: la Noşlac (judeţul Alba), Bandu de Câmpie (judeţul Mureş), Fundătura şi Apahida (judeţul Cluj) şi, mai nou, la Turda. Acum, scheletul prințesei este acoperit de o vitrină transparentă, care sticlește în lumina spoturilor de la moderna amenajare muzeală. Oasele sunt înconjurate de bijuterii și alte obiecte de valoare care au însoțit-o pe aristocrata germanică în mormânt. „Gepizii au ocupat zona castrului, care era deja ruinat. Erau atrași de construcțiile romane impunătoare, cum erau termele de la Potaissa, a căror funcțiune însă nu o înțelegeau”, spune muzeograful Dragoș Trif. Așa se explică stabilirea unei reședințe aristocratice în fostele băi romane și, mai mult decât atât, îngroparea „prințesei Franziska” exact într-o… latrină a termelor. „Au găsit acest loc gata săpat în podea, excrementele dispăruseră cu mult timp înainte, deci nu putea fi vorba să-și dea seama despre ce funcțiuni avusese fosa, și s-au gândit probabil să profite de acest spațiu și să așeze aici corpul defunctei”, adaugă muzeograful.
Pe scurt, o lecție despre ce poate înseamna ironia sorții: rudele au vrut să îi ofere Franziskăi toate onorurile unor funeralii aristocratice, dar din neștiință au îngropat-o într-o latrină! (sau…este un mesaj foarte clar; cataclismul care va veni este ca o mare „clismă” (cata – clismos); de aici avem rector („rect-or”; conducător al unei instituții de învățământ superior) și anale („anal”; ca și scriere istorică în care sunt înregistrate an cu an întâmplările importante din viața unui popor, a unui oraș, a unei familii; p. ext. istorie a unui popor, sau „publicație științifică anuală”)). Povestea descoperirii Franziskăi, spusă cu lux de amănunte pe panouri frumos ilustrate, se regăsește pe pereții care înconjoară vitrina în care se află osemintele prințesei. Aristocrata, de înălțime mică, circa 1,5 metri, a murit la vârsta de aproximativ 35 de ani, a avut parte de mai multe nașteri și nu era obișnuită cu munca fizică. Inventarul mormântului conține o pereche de cercei de aur cu cap poliedric (lumea noastră „pătrată”, suspendată în spațiu), cu 14 fețe, în care au fost montate câte 12 almandine (granate de culoare roșie intense; symbol al sângelui). Tezaurul funerar mai conține o pereche de fibule mari din argint, descries ca având cap semidiscoidal și un picior lancelet (alungit; Lancelot – Cel ca o lance) din argint, cu unele părți aurite. Simbolismul acestora este legat de Marea Mamă ce intervine periodic în creaţie, iar cele şapte „nodule” de la partea inferioară sunt „cei şapte fraţi”, „cei şapte pitici” care ajută la marea transformare (simbolismul numărului 7). Silueta fibulelor se aseamănă cu silueta celor 10 (IO) Fecioare „Flori de Crin” din „Mormântul getic de la Sveștari” (Bulgaria), sau cu numeroasele fibule numite „cu palmete” (Mâna care intervine în creație).
Prezenţa acestor mari fibule de argint aurit „în pereche” se explicitează prin dubla „lovitură” a cataclismului creator şi distrugător (Toporul dublu al lui Zamolxe; întoarcerea și celuilalt obraz). Din acelaşi motiv sunt înlănţuite două fibule mari din Tezaurul „Cloşca cu puii de aur” de la Istriţa (Buzău), sau apar în alte tezaure geto – dace fibule – pereche (Tezaurul de la Coada Malului – Prahova, Tezaurul de la Herăstrău – Bucureşti, etc.) Întreaga simbolistică de care discutăm rămâne tributară perceptelor Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geţilor de Aur primordiali. Veșmântul prințesei gepide (sau „gepizdară”, pentru că „G”-ul reprezintă Marea Creatoare, Matca, Mitra, Uterul) mai prezenta și o seamă de numeroase mărgele mici din pastă de sticlă şi coral, prinse în broderia ce împodobea acest veşmânt funerar. Din tezaurul funerar mai făcea parte o cataramă mare de centură din argint, aur şi almandine, aceasta fiind cea mai complexă și cea mai spectaculoasă piesă din comoară. Inelul ovoidal al acesteia este turnat din argint masiv, având unele părți aurite, fiind decorat cu motive în relief și în tehnica „niello”. Garnitura în fromă de rinichi este turnată din argint masiv, decorate pe fața superioară cu o placă din aur cu 18 almandine; spinul („limba”; numită așa pentru că aceste catarame aveau o simbolistică clară – ele „vorbeau”, pentru cine le cunoștea mesajul – catarama („Cată – Rama”, sau semnul Lumii Pătrate, la momentul închiderii centurii – ciclului (Zeița Bendis – care încinge banda), când „vom da colțul”; Cotya, Cotiso, Cotana, Cotmeana)) este turnat din argint și apoi aurit, fiind decorat în tehnica „kerbschnitt” și cu câte o mască umană și o căsuță pe fiecare parte (cele două tărâmuri, cele două lumi care vor intra în contact), având un capăt în formă de pasăre răpitoare (Mama Gaya Vultureanca).
Mai sunt un șirag de mărgele de chihlimbar, alte două catarame din argint, pentru încălţări, o oglindă metalică şi un pieptene din os. Prinţesa „Franziska” nu este însă decât una dintre atracțiile muzeului turdean. Vizitarea acestuia începe, de fapt, cu sălile pentru expoziții temporare, unde acum este găzduită o colecție privată de obiecte și unelte vechi, care ajută la reconstituirea ocupațiilor tradiționale de pe Valea Arieșului (posibil de la Aries, sau „Aria lui S –Ţara Şarpelui”, sau „Ares=Zeul Războiului Ceresc”). Vizita continuă cu lapidariul muzeului, amplasat la subsol, care adăpostește o colecție valoroasă de monumente funerare romane de pe raza orașului și castrului Potaissa. Printre altele, se găsește aici o stelă funerară pe care e reprezentată o scenă a banchetului funebru, având în prim-plan busturile a patru bărbaţi îmbrăcaţi în tunici (simbolistica numărului patru, al Lumii Pătrate). Urmează ascensiunea pe o casă a scărilor acoperită cu sticlă, până la etajul I al Palatului Princiar, și apoi încăperea care găzduiește impresionantul tablou „Dieta de la Turda” (3×4 metri), o capodoperă a picturii din 1896 semnată de Körösfői-Kriesch Aladár, care îl are în centru pe reformatorul David Francisc, în timpul celebrei diete din 1568, care a adoptat, pentru prima dată în Europa, un edict de toleranță religioasă. Palat Princiar, folosit odinioară de Sigismund Bathory și de Mihai Viteazul, mai adăposteşte arme, inclusiv unele rămase de la avari, o altă populație migratoare care a trecut prin Transilvania, o colecție impresionantă de inscripții romane, dar și obiecte care au aparținut breslelor din Turda.
Acest Palat Princiar din Turda a fost folosit și pentru a păstra banii proveniți din exploatarea sării, una dintre cele mai importante resurse ale comunității, de aceea în anumite documente palatul apare sub numele de Cămara de Sare, Curia Casei Fiscului sau Casa Fiscală. Muzeul a fost amenajat în această clădire începând din anul 1943, la inițiativa dr. Augustin Rațiu, descendent al dr. Ioan Rațiu, liderul Partidului Național Român din Transilvania și al Mișcării Memorandiste și tatăl regretatului Ion Rațiu, unul dintre liderii PNȚCD și ai exilului românesc, cel care a candidat în anul 1990 la Președinția României. Pe traseul vizitei în muzeu urmează un hol cu mobilier neo-rococo și un pian venerabil, realizat de un furnizor al curţii imperiale de la Viena. Punerea în valoare a muzeului odată cu restaurarea sa a presupus şi amenajarea unui mic parc în faţa intrării, unde au fost expuse, în aer liber, mai multe sarcofage romane. Tot în administrarea Muzeului de Istorie din Turda se află şi castrul roman Potaissa, aflat pe raza oraşului Turda, acesta fiind unul din cele mai mari puncte fortificate romane din Dacia. Numele de „turda” poate veni de la „Turul de la D la A”, adică sensul invers pe care îl va lua timpul (bucla, nodul) la sfârşit (de-a stânga Tatălui). Lumea noastră materială derivată din cercul boltei cereşti şi trecută prin octogon, devine într-un sfârşit pătrată (cu colţurile A-B-C-D). La sfârşitul acestui timp va exista un timp dublat (Nodul Gordian; Nodul lui Isis; o întoarcere înapoi; o vreme a ameţelii, a lui Bacchus (Dionysos, cel jertfit de două ori). Atunci colţurile Lumii vor deveni D-C-B-A (DeCeBeA; DeCeBA – L, unde „L” este Echerul, este „Colţul” (Cotul; Cotana; Cotmeana; Cotyso) pe care îl vom da). Prin sticla translucidă a vitrinei se vede cum prinţesa gepidă „doarme”, prinsă în plasa unui vis de peste 1500 de ani. „Franziska” se odihneşte, iar turiştii trec uşor, călcând doar pe vârfuri, de teamă să nu-i tulbure visul…
Lasă un răspuns