Note critice la o ironie a lui Andrei Pleșu!

Am citit cu interes un editorial scris deunăzi de Andrei Pleșu în Adevărul. Articolul despre educație pare un pamflet, o interogație sau o mărturisire de credință? Greu de spus pentru că printre rânduri se citește o ușoară auto-ironie. Editorialul se cheamă peremptoriu: Vom învinge! Pare un manifest progresit în maniera determinismului binecunoscut. Articolul duce cu gândul la o continuare a „Manifestului partidului comunist” al lui Karl Marx sau la critica dură din „Ce-i de făcut!” a lui V. I. Lenin. Istoria ce reiese din articol pare o teleologie de tip milenarist comunist. Ori Pleșu e chiar în subsidiar un dept al „dictaturii” comunității împotriva individualității, ori doar un instrument de propagandă a noii revoluții canonice ce se impune pe plan global? Istoria propusă e un determinism cu final utopic. Victoria ideologiei care ucide spiritul liber și filosofarea pare fără tăgadă: „Dar vom avea, pînă la urmă, cîştig de cauză. Pentru că umanitatea e în marş spre o versiune îmbunătăţită a ei înseşi. Egalitatea va învinge diferenţele! Comunitatea va învinge identităţile! Cei care încă nu par să aibă dreptate vor avea! Şi cei care păreau, pînă mai ieri, să aibă o dreptate subînţeleasă, o vor pierde”.

Am recitit cu atenție textul lui Pleșu ce pare decupat cu minuțiozitate și malițiozitate auto-ironică din gândirea lui Marx și Engels. Aceste rânduri sunt ușor desprinse din contextul articolului, mai degrabă pare un mesaj subliminal cu tente ironice, o definiție de credință. Evident pare că asistăm la un îndemn pentru victoria comunității împotriva individualității, în cel mai pur stil comunizant. Comunitatea are un ascendent față de individualitate și singularitate în filosofia marxistă. Uciderea individualității ca expresie a libertății este peremptorie în comunism, când colectivitatea abstractă trebuie să elimine omul ca singularitate, originalitate și legătură între cer și pământ. Colectivismul vrea să rupă rădăcinile individualismului. „Comunitatea va învinge identitățile” e manifestul marxismului, adică nivelarea omului într-o umanitate abstractă și tiranică transglobală, total sufocantă pentru spirit. Tocmai identitățile construiesc democrația și asigură libertatea, tirania colectivității înăbușă spiritul liber și diversitatea. Forma zdrobește substanța, iar esența se pierde. Adepții diversității care comunizează perfid societatea într-o masă amorfă aglutinantă în numele unei pseudo-toleranțe transformă de fapt lumea într-un 1984 real. Mersul implacabil al istoriei este o paradigmă deterministă.

Dictatura omnitudinii e acel zid de care se plângea Gogol, Cehov sau Dostoievski în care personajele libere își sparg capul. Tirania sensului comun omoară spiritul și sufletul, iar individualitatea e dusă la un numitor comun colectiv futil, fără identitate și sens. Să ne ferească Dumnezeu de tirania direcției comune, a mediocrității și omnitudinii pentru că vom redevini niște personaje din romanele lui Gogol sau Dostoievski, „suflete moarte” în fața unui zid al minciunii totalitare și sufocante care ucide inițiativa în numele unei toleranțe prost înțelese și aplicate. Ieșirea din canon, ideologie și trezitul din patul lui Procust este cu adevărat misiunea generației noastre. Iar ironiile subtile ale lui Andrei Pleșu în elogiarea colectivității în defavoarea individualității și identității, nu pot fi decât petarde care împrășite ceața pentru ca tinerii să nu mai vadă adevărata cale de urmat printre spinii unui rafinament post-marxist?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*