Diferite artefacte descoperite în mormântul „callatian” din perioada sec. II – sec. IV d.Hr., acoperit cu bucăți de frize aparținătoare unui mai vechi templu de factură elenistică (sau al Cavalerilor Zamolxieni?). Fibula tip „bulbi de ceapă” este de fapt o cruce cu Cel răstignit (fixat în cuie) să susțină cerul, dar arcuit, gata să sară (reînvie), iar atunci, fără sprijin, Cerul se va prăbuși pe Pământ (sfârșitul unei Lumi).
Noi descoperiri arheologice facute în anul 2015 în zona Mangalia (jud. Constanța) aveau să completeze unele mai vechi și astfel să le dea o mai mare valoare. Terenul unde au fost făcute descoperirile se întinde pe o suprafata de cca 2.500 mp și a fost cercetat de prof. dr. Constantin Preda începând cu anul 1961. Cercetările efectuate de acesta au condus la identificarea în zona studiată a mai multor complexe funerare datate între sec.II și sec.VI d.Hr.. Sistematizarea zonei, efectuată în anii ’80, perioada în care au fost construite blocurile de locuit de pe strada Oituz, a determinat identificarea mai multor complexe funerare, cercetate atunci de prof. Vasile Georgescu.
În anul 1992, prof. Mihai Ionescu a demarat o cercetare de salvare, care a dus la identificarea a 16 complexe funerare datate în epoca romano-bizantină. Unele dintre aceste morminte au fost construite din fragmente arhitectonice, declarate de istorici ca aparținătoare inițial de un edificiu amplu de factură elenistică (templu), respectiv o friză dorică sincopată și un caseton. Ca un element inedit, în anul 1986 s-au descoperit și alte fragmente din același templu, în altă zonă, piesele respective fiind restaurate și expuse în prezent în incinta Muzeului de Arheologie, cele recent descoperite venind în completare. Astfel, cutia din piatra a unuia dintre morminte avea bucăți din aceste frize de templu, folosite ca și capac. Mormântul adăpostea trei schelete, dintre care două de adult și unul de copil. Pe lângă oseminte, în zona mormintelor s-au găsit fragmente de opaițe, monede de bronz constantiniene, fragmente ceramice, diverse bijuterii și mărgele de sticlă, printre care și o mărgică albastră cu „ochi” (dovadă a perpetuării unei tradiții, a unui simbol milenar: „Zeii geți cu ochi albaștri”).
Cercetările efectuate cu această ocazie completează informațiile cu privire la felul în care arătau cimitirele callatiene romane târzii din sec. II-VI d.Hr.. Prin reconstituirea fragmentelor adunate în timp apare fațada unui templu „callatian”, numit de istorici „de factură elenistică”. Se pot vedea astfel sub friza superioară elementele recuperate din ultimul mormânt descoperit. Friza cu bucranii și ghirlande de flori sunt elemente geto – dace întâlnite în teritoriile Geților de Aur primordiali, precum la geții sudici (Castelul Reginei Maria de la Balcic, Mormântul getic de la Sveștari, Mormântul getic de la Kazanlak (Săuța III)), la geții din Grecia (Templul Marilor Zei de pe Insula Samotrake, Philipolis), la geții nord – dunăreni (Cetatea Histria (Is – Tri, sau „Sunt Trei”)), și perpetuat la români în obiceiul „Boului înstruțat cu flori”, dar și în stema Moldovei (cea veche). Simbolul vine din Vechea Religie Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali și reprezintă venirea periodică a Zeului Taur Ceresc (Apis) ce ne „invită” la o coridă. El are chipul pe jumătate „mort” (mumie), pentru că aduce finalul unei Lumi. Între două bucranii apare trandafirul heraldic geto-dac, ca perioadă de înflorire a unei Lumi noi. Sub friză apare stâlpul „întreit” ce susține cerul. Templul aparține de fapt urmașilor Vechii Religii Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali, respectiv elevilor școlii zamolxiene a Cavalerilor Danubieni (Zamolxieni, Traci), primul ordin cavaleresc din istorie. Imaginea acestui cavaler este perpetuată în mitologie și basme prin personajul Făt-Frumos – căutător al nemuririi, iar în spiritualitate prin icoana actuală a Sfântului Gheorghe, numit și „Purtătorul de biruință”. (G.V.G.)
Lasă un răspuns