Printre ultimele descoperiri arheologice importante pentru istoria antică a noastră, a urmașilor geto – dacilor, se află și scoaterea la lumină a scuturilor de fier frumos împodobite cu reprezentări ale unor animale mitologice din cetatea Piatra Roșie (Munţii Orăştiei; „Ora – Știe”, sau „Știe – ora”, cunoaște taina timpului)). Numită așa de la simbolismul culorii sângelui, această fortificație dacică se dovedește pe timp ce trece nu doar un punct fortificat în salba de cetăți din jurul Sarmisegetusei Regia, dar și un important loc spiritual, sau de ceremonial al dacilor. Este important să menționăm faptul că aici, în primii ani de după cel De-al Doilea Război Mondial, arheologii au descoperit mai multe obiecte preţioase pentru istoria românilor, printre ele aflându-se şi o mască de bronz care o întruchipează pe zeiţa Bendis (de la „bandă”, ca și cingătoare, coroană, brățară, colier, colan, inel, șarpe care își înghite coada, cerc închis, sfârșitul unui timp (al unei Lumi), etc.), cea care „ne înconjoară”, „ne îmbrățișează”, de care nu scăpăm). Obiectul are forma unui bust de bronz al unei divinităţi feminine și a fost descoperit de Constantin Daicoviciu în timpul campaniei de săpături din anul 1949, iar de-a lungul timpului i-au fost date numeroase semnificaţii.
„Bustul e turnat având înfăţişarea unei măşti, spatele fiind deschis şi gol. Braţul drept, ridicat şi el, este rupt. Din braţul stâng îndoit de la cot în sus s-a rupt mâna. Locul ochilor, sub nişte arcade adânci, este indicat cu două găuri rotunde în care s-au aşezat, desigur, ochii de sticlă sau de pastă colorată. Între cei doi sâni proemeinenţi, pe marginea inferioară a bustului, este o toartă pentru fixarea obiectului pe un perete sau pe lemn. La fel, două tortiţe mai mici (una e ruptă), sunt de o parte şi de cealaltă a capului (faptul că era suspendată (fixată) de la partea superioră, face legătură cu Cerul, cu o lume superioară). Partea de jos a pieptului şi sânii (şi braţele) sunt acoperite de un fel de cămaşă (tunică) cu deschizătura largă şi cu o bordură (tivitură) groasă. Pe cap, femeia poartă un văl (acoperământ) legat în cruci, ce se desparte prin două brazde-cărări destul de adânci (de-a stânga și de-a dreapta Tatălui, cele două căi – n.a.). Marginile acoperământului, paralel cu brazdele, au două linii adâncite. Deasupra frunţii se află un acoperământ în formă de triunghi, de asemenea cu linii adâncite pe cele trei margini” (semn al trunghiului, al trinității cerești), îl descria renumitul arheolog. Masca de bronz a stârnit fascinaţia pasionaţilor de istorie, iar arheologii au asociat-o cu reprezentarea zeiţei Bendis, care ar fi fost venerată de daci, ca protectoare a vetrei şi a focului. „Descoperirile arheologice vin să ne arate că la geto-daci a existat cu siguranţă un cult al vetrei, fără să se poată preciza dacă este vorba despre cinstirea unei zeiţe ori a unor protectori ai casei şi animalelor. Diana romană la noi ar fi reprezentat-o Artemis – Bendis tracică, despre care ne vorbeşte Herodot, spunând că femeile din Tracia şi din Peonia, când jertfesc zeiţei Artemis – Regina, îndeplinesc ritualuri folosind întotdeauna paie de grâu“, afirmă istoricul Ion Horaţiu Crişan. Artefactul antic de factură dacică a fost, potrivit specialiştilor, opera unor meşteri locali sau care lucrau după tradiţia locală. „Redarea figurii feminine se încadrează, în orice caz, în acea tendinţă de a reda naturaluIui, dar cu acea trăsătură tipică a civilizaţiei La Tene pentru expresia de mască şi de canon a feţei umane. Ea este, fără îndoială, o preţioasă îmbogăţire a cunoştinţelor noastre despre arta şi religia dacilor din epoca ce precede nemijlocit cucerirea romană. Datarea ei cade mai curând în secolul I din era noastră, decât în acela anterior acestei ere”, informa Daicoviciu.
Aşezarea dacică Piatra Roşie se află în Munţii Orăştiei, pe o culme de pe Valea Luncanilor. Potrivit unor istorici, cetatea misterioasă a fost construită în vremea regelui Burebista. Fortăreaţa a dominat Platoul Luncanilor timp de un secol şi jumătate, fiind distrusă apoi de legiunile romane, în drumul lor spre Sarmizegetusa Regia. După ce a fost nimicită, ruinele ei au rămas peste veacuri, fără ca nimeni să le mai reclădească vreodată. Potrivit istoricilor, Piatra Roşie avea două incinte fortificate, ridicate în perioade diferite şi întinse pe o suprafaţă de 1,2 hectare. Bustul de bronz al zeiței Bendis (Vendis, Vanda, Venus) a fost descoperit în turnul de pază B. Dimensiunile acestuia sunt 14,7 x 13 cm. Este turnat din bronz și are înfățișarea unei măști, cu spatele deschis și gol. El nu are „materialitate” (este gol la interior, nu este umplut, plin), pentru că este compus din altă materie (face parte din altă lume). Poate fi fixat pe un suport (altar), „participând” la viața lumii noastre cumva „de pe margine” (așa cum în Biserica lui Radu Cercel de la Curtea Domnească de la Târgoviște Scaunul de Domnie din Altar se află pe margine (lângă perete); așa cum statuile menhire preantice prezintă zeități ce înconjoară (îmbrățișează) o lume pătrată). Este și o explicitare a denumirilor de localități din România cu numele de Marginea sau Mărginimea. După ce zeii distrug și refac lumea, se retrag „pe margine” (în tribune; ca la stadion). Avem comuna Marginea în jud. Suceava, avem comuna Margina în Timiș, avem Muntele Marginea în Munții Făgăraș, dar și „Mărginimea Sibiului”, care este o zonă ce include 18 localități din România aflate în partea de sud-vest a județului Sibiu din Transilvania (aflat în centrul României), toate având o moștenire etnologică, culturală, arhitecturală și istorică unică („Si – Bi”, sau „de două ori SI”, adică Sisi (șerpoaica, „sisi” – nebuna (Tuta; a s.v. localitatea Tutana (sau „Tuta de Ana”; de unde „Tuta-ncAmon” – Vechea Religie Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali)), sau Isis. Mai avem Râul Marginea (jud. Sibiu), care este unul din cele două brațe care formează râul Ciban („C – este – banul”, sau Luna în „C” are două coarne, un corn bun (cornul abundenței), dar și un corn rău (cornul de vânătoare al zeilor, cornul taurului ceresc ce ne va ataca); de aceea rhytonurile erau vase de ritual; iar „banul” este cel ce are două fețe: avers (cap; chipul omului, reprezentând și Timpul cât omul administrază planeta) și revers (pajura; pasărea cea mare de pradă; Mama Gaya Vultureanca; timpul când pasărea va administra planeta și „ne va mânca ficații”, precum lui Prometeu). Cursul superior al râului Ciban este numit și „Râul Marginea lui Manu” (ca dovadă a celor explicitate mai sus; Zeul Manu va interveni „manual” în creație, cumva de pe margine (ca un olar ce va crea noi forme de viață pentru noua lume ce va veni). Râul Marginea izvorăște din Munții Cindrel (numiți și Munții Cibinului; de la zeița dacică Cibele), zona Muntelui Gropata (muntele îngropat; cel ce nu se vede) și se varsă în Lacul Ciban (jud. Sibiu).
Am mai avea la inventar și comuna Mărgineni (jud. Bacău) și satul Mărgineni (comuna Hârseni, jud. Brașov). De la această „margine” au apărut și cuvintele „mărgele” (colier), „mărgăritar” („Margă – Rit – Ra”; perle, ca fiind forme apărute „în jurul a ceva”), sau „mărgean”. Chipul zeiței, prin cele trei tortițe (una în partea de jos și două în lateral) arată că se fixa pe un suport sau pe perete. Istoricii spun că reprezentarea își găsește analogii în arta celtică, iar figura a fost atribuită arbitrar zeiței Bendis. Între obiectele mai deosebite descoperite în situl Piatra Roșie se află și o piesă declarată de import din lumea elenistică, o lampă de bronz cu trei brațe (simbol al trinității, al cerului), descoperită în dolina de lângă drumul pavat. Înălțimea lămpii este de cinci centimetri, iar un braț are șapte centimetri lungime. Lampa era suspendată cu ajutorul a trei lănțișoare de bronz. Un candelabru foarte asemănător a fost găsit în așezarea dacică de la Piscul Crăsani. Este un obiect de lux, declarat de către istorici ca fiind o lucrare elenistică târzie, ce provine fie din Grecia, fie din atelierele pontice, datată în sec. I. î.Hr. Prezența ei la Piatra Roșie pledează în favoarea existenței acolo a unor personaje cu statut înalt, cu pretenții de lux și gusturi artistice. Eu spun că poate fi și un obiect dacic cu valențe sacre. Ca descoperiri monetare, în timpul săpăturilor de aici au ieșit la iveală patru monede, la care s-au mai adăugat două achiziționate de la localnici, găsite în cetate, și un tezaur descoperit ulterior. Cele patru monede sunt: o imitație de argint a unei tetradrahme din Thassos (probabil sf. sec. I î.Hr.), o monedă de bronz emisă de Histria, cu capul zeiței Demeter (”Dama care este Mama Terrei”) și două contramărci (probabil mijl. sec. I î.Hr.), un denar republican roman de la Q. Fabius Labeo (emis în 150-125 î.Hr.) și un alt denar republican, de la P. Servilius Rubeo (emis în 89 î.Hr.). De la locuitorii din zonă s-a recuperat un denar republican de la C. Vibius Pansa (emis în 87 î.Hr.) și o imitație după un denar roman de la M. Porcius Laeca (originalul emis în 124-103 î.Hr.). Un tezaur de monede de argint, alcătuit din 277 denari republicani, a fost găsit de un localnic în anul 1981 în timpul unor lucrări de nivelare a terenului, pe coasta sud-estică a dealului, la cca 500 m depărtare de cetate (Pavel, Andrițoiu 1994). Denarii republicani nu au pătruns în Dacia înainte de începutul sec. I î.Hr. și au circulat până la cucerirea romană. Printre alte descoperiri importante făcute în acest sit se află și un depozit de metale scos la suprafață de căutători de comori – detectoriști în preajma cetății, ce a fost parțial recuperat și donat de un anonim muzeului de la Castelul Corvinilor din Hunedoara, în anii 1995-1996 (Sîrbu; 2005). Un al doilea depozit de metale a fost recuperat de către Fundația Dacica de la un sătean din localitatea Alun și donat Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, în anul 2010, așteptând să fie studiat și publicat. Depozitele de metale (fier în special) pot fi „depuneri ritualice” oferite zeului războiului (Marte; Ares; Zeul fără chip) care va apare la Sfârșitul Timpului (magnetismul fierului și „pasul la histerezis” pe care îl va face fierul din sângele nostru). Inventarul materialelor descoperite la Piatra Roșie mai include obiecte obișnuite care se găsesc și în alte așezări dacice din Munții Orăștiei, de producție locală sau importuri, precum ceramică lucrată cu mâna sau la roată, arme, unelte, obiecte de uz casnic. Merită menționate două fibule (una de bronz și una, fragmentară, de argint) și o remarcabilă spadă celtică, descoperită în dolina de lângă drumul pavat. În zonă se află și o fortificație de baraj importantă, respectiv cea de la Cioclovina – Ponorici, numită „Troianul” (Cel mare). Deasupra peșterii Cioclovina, pornind de pe dealul Mesteacănului și urmând creasta dealului paralel cu valea Ponoriciului, se află un amplu sistem de fortificații dacice liniare, constând dintr-un val de pământ și piatră cu o lungime de cca 2,5 km. Valul principal este prevăzut cu peste 30 de valuri secundare ridicate oblic față de acesta, „în pieptene”, și, din loc în loc, cu redute semicirculare. Menirea sa era să blocheze accesul spre Sarmizegetusa Regia dinspre Valea Streiului („Îs – Trei”). Distanța în linie dreaptă între fortificații și cetatea Piatra Roșie este de 2.5 km, iar în traseu real, de cca șase kilometri. Cetatea Piatra Roșie era apărată atât de bine și datorită posibil rolului sacru pe care îl îndeplinea. Ea era numită Piatra Roșie (culoare de sânge), așa cum o altă cetate dacică era numită Fețele Albe (cei mierii, care țineau post și erau anemici).
Așezarea antică de la Feţele Albe a fost considerată de arheologi un cartier al capitalei Regatului Dac de la Sarmizegetusa Regia. Fosta aşezare civilă şi ruinele templelor ei se află la circa trei kilometri de incinta sacră a Sarmizegetusei Regia. Numele locului misterios a dat naştere unor legende; se spune că în Feţele Albe au locuit preotesele zeiţei Bendis (cunoscută ca, sau confundată cu Artemis (în oglindă „Si-Metra”, sau „Cea simetrică cu ce este în cer” („Ce este în cer este și pe Pământ); „Si – Maestra – Meșteroia – Farmazoana”), Luna (simbol al nopții fecunde) sau Diana („Di – Ana”, sau „Ana cea dublă” (când bună, când rea); zeița vânătorii) – divinitatea nopţii, a incantaţiilor şi a farmecelor. Arheologii hunedoreni susţin că nu există dovezi că acolo au trăit preotese femei şi că ar fi practicat ritualuri arhaice, numele locului fiind o denumire provenită din trecut, obişnuită pentru versanţii de munte expuşi spre soare. Complexul de cetăți, altare și sanctuare din jurul capitalei regatului dac ascund încă multe mistere care așteaptă să fie devoalate.
Lasă un răspuns