Să fi avut măcar un strop de Demnitate! Să fi avut măcar un pic de jenă în fața Istoriei! Să fi avut măcar un nod în gât pentru neputința de care ați dat dovadă! Căci aveți șansa de a fi contemporani Marelui Centenar și totuși vă comportați de parcă ar trebui să faceți un soi de pomană în memoria înaintașilor, dar numai de ochii vecinilor… Sunteți grăbiți să scăpați de această îndatorire căci poate vor urma, nu șapte ani, ci șapte decenii de nepăsare, nu?! Să scăpați cu anii de astfel de griji cerute de țară, să puteți comemora pe cei jertfiți pentru Gloria Națiunii Române doar când și cum veți avea voi trebuință ca imagine.
Pentru că așa arată lucrurile în tot ceea ce faceți în pregătirea Centenarului. Cârpeală, improvizație, nepăsare și o mână întinsă care spune povestea unui guvernant-cerșetor…
Este trist, dar acesta este adevărul… Până la acest moment nu avem nici o dovadă a punerii voastre în slujba Centenarului dintr-o pornire sinceră, dintr-o izvorâre a mândriei și a onoarei de a putea face lucruri pe care alte generații, dacă ar fi avut șansa, dacă s-ar fi născut mai târziu, le ar fi înălțat la nivelul unui ceas astral al Națiunii Române…
Și ce poate fi mai rușinos decât să vezi mâna întinsă a uniformei militare?… Armata primind „pomana” fondurilor europene pentru a reabilita monumentul eroilor ei!… Ce poate fi mai trist pentru o națiune decât marșul unei armate care își onorează eroii pe caietul datoriei europene. Și este terifiant, dar și iritant că am ajuns aici… Că am permis să ajungem aici… Clipa în care, pentru a reabilita Crucea de pe Caraiman, dedicată Eroilor din Primul Război, Ministerul Apărării Naționale se bazează pe fonduri europene…
Poate nimeni din butaforia de antecamere și birouri ministeriale nu a realizat ilarul situației. Poate că între cafele și plimbatul mapelor cu ordinele de serviciu, în graba lui „las’ că merge și așa”, nimeni nu a văzut ridicolul din „mândria” pe care generalii de carton și ale lor ordonanțe politice au reușit să o apostileze peste un moment ce ar fi trebuit să fie al țării.
Să ai parte și de un ceremonial al semnării unei finanțări din fonduri europene pentru restaurarea Monumentului Eroilor Români din Primul Război Mondial duce jignirea la limite incomensurabile… Or, dacă Armata unei națiuni nu mai are bani nici măcar pentru atât e grav… Dar nu este vorba de asta! Căci bani sunt. Au fost bani pentru a achiziționa arsenalul care, cum suna a ironie subtilă vorbăria ambasadorului Statelor Unite, va fi folosit și la protejarea altor țări din jurul nostru (și atunci, de să dăm noi bani pentru un armament menit, probabil chiar în măsură majoritară, pentru securitatea altora?!).
De fapt, este vorba de ocârmuirea Armatei dar și a țării de către indivizi care nu au nici o legătură cu fundația pe care a fost așezată Crucea de pe Caraiman: Demnitate, Mândrie, Onoare.
Ce simt oare ostașii când văd că instituția pe care au servit-o nu face un minim gest pentru a-și folosi resursele proprii măcar pentru Monumentul eroilor ei? Probabil, veteranii, dacă ar mai putea, ar merge ei pe cărările muntelui cu rucsacele pline cu toate materialele necesare. Dar nu ar accepta ca bani străini să fie folosiți la reabilitarea unui Monument al Demnității Naționale.
Glorie Eroilor Națiunii Române! Rușine însă nouă și să ne ierte înaintașii pentru toată această lipsă de respect de care dau dovadă, și din cauza neimplicării noastre, acești guvernanți ai improvizației, imposturii și delăsării. Poate, cândva, Istoria va repara tot ce am stricat noi acum, din ignoranță, trufie, dezinteres, fală și teribilism…
Și, da, Europa este aici! Iar banii ei sunt în parte și ai noștri. Dar nu pentru monumentele demnității noastre. Acolo, dacă măcar acolo, nu facem dovada efortului nostru propriu, nu avem ce să mai căutăm a mima admirația și respectul pentru Jertfa Eroilor. Căci Istoria se privește în ochi doar de către cei ce merită acest lucru.
Lasă un răspuns