Statuia menhir din Muzeul Cetății Histria

În Muzeul Cetății Histria se află pe lângă alte exponate ce au legătură cu orașul port – cetate Histria („H – Is – Tri”, sau semnul trinității prins în acest nume ca și în cazul Is-Tru, N-Istru) și o statuie menhir datată la începutul epocii bronzului (începutul mileniului al III-lea î.Hr.; de acum peste 4000 de ani). Înainte de a pătrunde în parcul arheologic propriu-zis, vizitatorul ce poposeşte la Histria va fi întâmpinat de muzeul care adăposteşte unele dintre cele mai importante descoperiri din cetate şi din teritoriul său. Colecţia este alcătuită din vase ceramice şi de piatră, obiecte de uz personal şi casnic, sculpturi, piese de arhitectură, inscripţii. Ele sunt repartizate pe epoci (greacă şi romană, romană târzie), urmărindu-se succesiunea lor în timp. Astfel, sălile de la parter sunt destinate Histriei arhaice, clasice şi elenistice, iar cele de la etaj Histriei romane şi romane târzii.

La intrare poate fi admirată o frumoasă friză de marmură, aparţinând unui monument histrian de la sfârşitul secolului al II-lea–începutul secolului I î.Hr. Ea a fost identificată în imediata vecinătate a bazilicii civile, aflate pe latura de sud a străzii ce porneşte de la poarta principală a cetăţii, spre est. Realizat în stilul neoatic, relieful are reprezentate pe faţa anterioară imaginile zeilor Apollo, Hephaistos, Poseidon, Eros, Aphrodita, Athena, Zeus, Hermes şi Hera (o veritabilă eneadă (Eneea) de nouă zei (Nouă, nu Veche), așteptâdu-l pe cel de al Zecelea – Nenăscutul – IO – DECE (de la D la C se face „pasul înapoi” al histerezisului fierului din sânge, la ceas de judecată de apoi, cu spargerea formelor de viață), iar pe cele laterale figura lui Apollo (A – Pol – IoN; Fârtatul) în ipostaza de Helios (Cel ce vine din lateral; Celălalt Soare; Cel ce se va naște; „HelL – Io – sunt”, Celălalt Frate din celălalt tărâm – Nefârtatul). În prima sală (ce întâmplare, aceasta are formă de „L”) a muzeului, după o vitrină în care sunt expuse principalele publicaţii referitoare la Histria, urmează alte cinci ce cuprind fragmente ceramice aparţinând culturilor Hamangia (eneoliticul timpuriu, cca 5.000–4.500 î.Hr.) şi Babadag (ca nume „Baba – D – aga” reprezintă Lumea Veche „D”, ce urmează a se schimba (ca o Baba Dochia, sau „Baba DO – Cheia creației în materie” – de aceea avem un „Do de sus” și un „Do de jos” pe scara muzicală, unde întâlnim opt note; „optul” este dublu și este „nodul”); cultura Babadag – secolele XI–VII î.Hr.).

Între ele se află o statuie menhir, descoperită la Hamangia (numele vechi de „Baia”) într-un tumul ce datează de la începutul epocii bronzului (începutul mileniului al III-lea î.Hr.). Despre aceste statuile-menhir antropomorfe specialiștii spun că erau utilizate în sanctuare, fixate în poziție verticală pe movile funerare și indicau locul unor morminte ale unor personaje cu un anume statut social. Eu spun că aveau rol de balize de a ne arăta până unde va „călca” zeul în picioare lumea noastră (potopul universal cataclismic). Această statuie a fost descoperită în anul 1924 cu prilejul construcției terasamentului căii ferate Medgidia-Babadag, când a fost tăiată o movilă funerară situată între Hamangia (Baia) și Ceamurlia de Jos. Prin forma sa pătratică statuia de la Hamangia amintește de statuile menhir descoperite în Crimeea. Forma pătrată reprezintă simbolul Lumii Pătrate (Lumea plată, desfășurată, înainte de a se face sul; Ciclul A-B-C-D; Lumea plată ținută așa de picioarele calului troian, sau ale elefantului – Coloanele Cerului; de aceea cărțile antice se păstrau sub formă de suluri, iar capitelurile ionice aveau aceeași formă) și intervenția Zeilor cei Mari din afară (atingerea tangențială cu Celălalt Tărâm) – formă a mâinilor ce vin de pe margine și „lucrează” în lumea noastră (intervenție directă, asemenea actorilor păpușari) având forma asemănătoare Momâilor, Sperietorilor. Statuia noastră reprezintă pe Zeița Mamă. Aceasta poartă la gât un colier – colan, iar din zona „centurii de castitate” ea este pregătită să dea „naștere” unui ou, precum Leda („Ovoidul”; Oul Mamei Gaya Vultureanca; „Ova” (Oul ce va veni) ce apare ca decorațiune la partea superioară a multor elemente arhitecturale; Oul Noii Lumi; Omphalosul). În Dobrogea, în afară de acestă statuie mai este cunoscută o alta, descoperită în anul 2014 la Peceneaga (jud. Tulcea) și expusă în prezent la Muzeul de Istorie și Arheologie din orașul Tulcea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*