Codicilul cuvintelor…

Codicilul cuvintelor…

Viaţa este o adevărată aventură, este opera unei legi ce-şi extinde evoluţia de la atom

la multiverse, având ca punct final poarta strâmtă a antimateriei.

Vidul nu se implică în accelerarea destinului, el poartă sămânţa de geniu

ce doarme în fiecare dintre noi, aşteptând o fină atingere.

Urmând drumul gândirii şi logica limbajului se poate transcede geometria culorilor

ce tind către acelaşi act existenţial.

Transparenţa spiritului, fundamentul a tot ce există, oglindeşte în pragul infinitelor

lumi nevăzute, ca un curcubeu galactic ce-şi mută frecvenţa atingând în treacăt

înmiresmatele forme văzute şi nevăzute.

Peste tot există o stabilitate gravitaţională, aflată într-un continuu vals ce-şi

poartă ritmul în jurul luminii, un concert de viori ce se adresează nenumaratelor

graiuri, înglobând perfect arta portretistică a creaţiei.

*

Argumente

Dacă ai  grijă de rădăcină, vântul poate să bată cu putere, n-ai teamă, nu te va urni din loc.

Viaţa este cel mai bun Maestru, nu dă greş niciodată, lecţiile duc la evoluţie.

Nu poţi comanda subconştientului, acolo-i secretul nemuririi şi punctul nevăzut din care pleacă totul. Societatea impune rigori, tu păstrează-ţi sufletul liber, căci ce-i în tine nimeni din afară nu poate lua.

Iadul nu există, este o creaţie umană, prin frică poţi ţine în genunchi o lume întreagă. Cei cu adevărat liberi transced această noţiune inexistentă. În starea contemplativă de a fi, apare extazul şi bucuria.

Învăţăturile pe care le iei aici, sunt o notă bună de trecere. Fii un excelent elev şi ia-ţi examenele cu bine, deoarece defectele ne urmează dincolo, smerenia generează întotdeauna o mulţumire de sine, cuvintele urmează întotdeauna calea trasată de buzele ce le rostesc.

Deşi nu împărţim acelaşi teritoriu vibraţional, trebuie să ne-nţelegem semenii.

Atât regele cât şi cerşetorul, stau de fapt pe-acelaşi tron. Cele mai devastatoare prăbuşiri sunt urmate de miraculoase înălţări. Mută-ţi frumuseţea de pe chip în inimă şi vei cunoaşte armonia contrariilor. Nu uitaţi: şi-n imperfecţiune un ochi ager întrevede desăvârşirea.

 *

Viața

Viaţa este o fecioară neprihănită ce poartă la sânu-i liliachiu aroma trandafirilor şi zâmbetul delicat al formelor infinite, o capodoperă universală sculptată în fildeş de-un neîntrecut meşter, ce-a lăsat păstrătoarei de chei, ţara făgăduinţei.

Rafinată şi abstractă, a reuşit să brodeze pe tâmpla atomului, chintesenţa iubirii, harul destinic. Juraţii angelici au fost martorii creşterii ei în incubatorul patern al opalului. Viata, este mama structurilor configurate şi pictor al dantelei cromozomilor.

În palmele sale stă paleta alegerilor şi normalitatea universală, cauza şi efectul, nu în ultimul rând purgatoriul astral, o formă subtilă de autocorecţie. Dincolo de non-existenţă, tot ea are ultimul cuvânt, purtând în pântece conştiinţa colectivă cosmică, maternă şi paternă, călăuză statornică plină de sublim şi simplitate. Ea este Ţara fără nume şi o iniţiatoare a experienţei misterului.

Întreaga fiziologie a formelor materiale trec prin fâţa acestei oglinzi, făcând o corelare cuantică între spirit şi materie. Hazardul nu există, totul este organizat şi ordonat, totul are un scop şi-n esenţă un suport Divin necondiţionat. Neştiutorii legilor universal trufaşe şi nesăbuite nu-i pot simţi aroma şi nici atinge limita structurilor configurate. O viaţă construită pe compromisuri este alegerea unei minţi ignorante, iar luminile speranţei sunt departe de ea.

*

Inițiere

I-am găsit într-o dimineaţă pe prag plângând. Erau doi copilaşi străini, îmbrăcaţi modest, slabi şi-n picioruşele goale. Fetiţa-mi adresa un zâmbet trist, chipul parcă era desprins din icoană. Băieţelul m-a luat de mâna şi mi-a cerut cu glasul stins un pahar cu apă. Afară ploua mărunt iar vântul şuiera a iarnă. I-am luat în braţe şi  i-am aşezat la masă. M-au rugat să le dau o bucată de pâine şi dacă se poate, un pahar cu lapte.

I-am îmbiat să mănânce, masa mea era plină dar m-au refuzat politicos. I-am întrebat cum îi cheamă, dar ei m-au privit miraţi. Buzele lor n-au rostit nici un nume, iar eu n-am insistat. I-am întrebat dacă vor să se odihnească, pentru că păreau obosiţi: iarăşi tăcere. Eram oarecum stingherit de-atâta linişte. Ce puteam face, cum să-i ajut?

Într-un târziu, băieţelul m-a luat de mâna, m-a privi abstract şi mi-a spus: eu sunt YANG, ea este sora mea YIN. Suntem parte din tine „principiile tale”.

Eu: visez oare?

Fetiţa: nu, nu visezi, abia acum eşti cu adevărat în realitate şi-am dori să ne pui în echilibru. Prea suntem pribegi într-un dezechilibru permanent, care ne afectează şi pe noi şi pe tine „dar nu-ţi este încă traductibil la nivel conştient”.

Am închis ochii, îmi simţeam trupul uşor ca un fulg. O căldură imensă îmi invada fiinţa, îmi auzeam sângele clocotind în mine ca un izvor dezlănţuit. În final, o şoaptă plăcută îmi spunea că sunt aici şi acum. Am deschis ochii, era dimineaţă, soarele îmi bătea discret în geam, copilaşii erau de negăsit parcă intraseră în pământ. Poate totuşi a fost un vis, speram la asta, dar în bucătărie pe masă stăteau bucaţile de pâine şi paharele cu lapte, care erau neatinse.

N-A FOST UN VIS . . .

Yin-elementul intunecat, sobru, FEMININ, corespunde noptii; Yang-elementul luminos, MASCULIN, corespunde zilei

*

Cuvintele unui maestru

Cuvintele se mişcă după un plan matematic, rezultat al unei minţi iscusite.

Gândurile istovitoare, finalizate uneori prin decădere, se înalţă către culmile severe ale cauzalităţii.

Poarta este larg deschisă, iar eu zâmbesc dincolo de forma mea şi înfloresc în linişte departe de grădina duşmăniei.

Pastorul liniştit coboară din înălţimea muntelui, lăsându-şi duhul curat să-nvăluie lumea. Germenii unei noi existente îşi arată bunăvoinţa, transformând natura într-un simbol.

O combinaţie de stări mă traversează conştient, purificând laturile multiple ale personalităţi. Maturitatea interioară prinde contur…

Motivaţiile secrete, erau de fapt nişte replici simple ale atomilor eleganţi ce valsau fără întrerupere. Eram un oaspete al Paradisului, dincolo de graniţele înguste ale lumii fizice.

Nu poţi descrie viaţa interioară, căci limbajul are două tăişuri: ordonează sau complică. Dominantă majoră a creaţiei în forma ei supremă implică şi o dramă metafizică, o dramă pe care ochiul nu o poate vedea.

Contrastul între comic şi tragic îşi începe spectacolul întotdeauna la limita simţurilor.cDacă creezi o viziune, destinul deja prinde contur. Trebuie să ştii să ceri inteligent răspunsuri la întrebările existenţiale. Viaţa este cameleonică, îşi schimbă nuanţa adeseori dintr-o mişcare letargică într-un clocot intens: un adevărat vulcan ce sparge frontierele imposibile. Drumul infernului se intersectează la un moment dat cu drumul mântuirii depline.

O variaţie: Arhitectul nu iubeşte rutina, joacă şah cu mişcări iscusite şi câştigă mereu. El nu pune întrebări fundamentale după un tur de forţă psihologică, răspunde simplu: cu Da sau Nu.

Eu sunt doar un pasager ce şi-a luat bilet dus-întors, un pasager ce-şi trăieşte stările de conştiinţă extremă într-o gară duală, aşteptând un tren necunoscut ce mă va duce probabil în colţul EREI.

EU SUNT SINGUR.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*