Ipocrizia unui ficus…

Ce măreție? Ce „mare om politic”?! Care demnitate de „om de stat”?! Pentru ce îl lăudați atât?… Că nu a stat cu mâna la inimă în timp ce se intona „imnul” secuiesc? Oricum a stat în picioare! Ca un ficus străpuns de măreția momentului… Măreție ce ar fi trebuit să ia sfârșit imediat după ultimul vers al Imnului României!

Și de care străduință a dat dovadă, vezi Doamne, ca un adevărat președinte al tuturor românilor? Că nu a atins cârpa secuiască în clipa în care i-a fost oferită? Că a fost „pe fază” și a dat la schimb un tricolor? Acolo nu a fost o izvorâre din cuget, ci un scenariu bine stabilit al aparatului administrației prezidențiale. Și chiar dacă a reușit să nu atingă cârpa secuiască, și atunci să-l fi văzut pe toate paginile presei maghiare și ungurești!, asta nu înseamnă că mârșăvia complacerii a fost mai mică…

Pur și simplu, cârpa secuiască nu trebuia primită nici măcar de unul dintre consilierii săi. Pentru că practic a fost oficializat un cadou otrăvit. Ba, mai grav, cine a gândit „schimbul”, ar trebui să-și plece fruntea de rușine în fața memoriei înaintașilor… Păi’, de aia s-au sacrificat atâtea generații? Să ajungă sfântul nostru tricolor obiect de schimb în trocul cu secuii?!…

Tricolorul țării trebuie meritat! Primirea lui, mai ales la un nivel atât de înalt, Președinția României, și nu din partea unui ficus trecător, ci dinspre instituția prezidențială (care va păstra momentul în arhiva sa și a țării), trebuie să fie justificată de un act, nu neapărat de sacrificiu, dar măcar de dăruire pentru țară. Și nu poți da tricolorul de parcă ai face un schimb de abțibilduri la școala primară… Pentru că așa a arătat acest „troc”, fie el și atent pregătit ca răspuns al spontaneității (!)…

Militarilor noștri morți la datorie spre gloria altora li se așează un tricolor pe catafalc. Pentru ăștialalți, e adevărat (încă) prea vii pentru mizeriile pe care le clocesc, aproape că am pus fanfara, într-un gest nonverbal, Iohannis transmițând chiar ideea de dăruire. Luați, din tot sufletul… Că doar nu era al lui; tricolorul, desigur, deși nici cu sufletul nu știm cum e, de fapt…

Ipocrizia „iohanului” a început de când a intrat „în secuime”. Ipocrizia lui dar și cea a comunicatorilor oficiali. Căci a fost ca o vizită tovărășească. În locuri prea „fierbinți”, cadre strânse, imagini „decupate”, centrate pe subiect, pentru a nu se vedea restul imagisticii.

Și ce poate fi mai mizer decât „centrarea” din acele fotografii în care președintele nostru apare atât de solemn lângă tricolor și steagul UE, dar nu și cea de pe lângă simbolurile secuiești, o „cenzură” prin care să nu vadă care cumva țara realitatea din odaia secuiască, aia „transpiră” simbolistic într-un areal tot mai expansiv.

De ce să nu arăți țării realitatea? De ce să păstrezi aparența românismului lui Iohannis? Doar pentru că ești un „surfăraș” ce-și așteaptă mizilicul?! Tragic e că vă vindeți nu „doar pentru atât”, ci pentru nimic! Căci mizilicurile pe care le primiți pentru „a strânge” cadrul trădării vor dispărea cu mult înainte de a vă fi făcut voi oale și ulcele.

Am consemnat dară o realitate în care Klaus Iohannis a efectuat o vizită, nu ca președinte al țării sale, într-un colț mai îndepărtat al gliei, ci un soi de excursie timorată, făcută la comanda acelora care l-au chemat.

E drept, președintele nu s-a expus imagistic… Nu a atins cu mâna lui cârpa secuiască… Nu l-a văzut țara nici sub postura de „ficus” împins sub „genunchii” steagului secuiesc de la stânga sa, neprins în fotografii, ori sub simbolul secuiesc al sabiei înarmate așezat lângă efigia Statului Român.

Și totuși, cum s-a simțit președintele când i s-a cântat hămăiala „bărbătească” secuiască? Sau, mai bine spus, a simțit ceva? Căci mai degrabă ar fi crăpat granitul de furie decât să clipească el a nemulțumire ori indignare…

Și care au fost acele mesaje „tranșante”?! Că nu e bună autonomia pe care o vor maghiaro-nesecuii, dar nu pentru că ar duce la fărâmițarea țării, ci pentru că „ar împiedica dezvoltarea”? Că ar stopa dezvoltarea economică a zonei?! Acesta este argumentul nonautonomiei în viziunea Cotrocenilor? Pentru că nu se mai dezvoltă zona? Dar asta nu înseamnă că după ce va fi fost „dezvoltată”, peste cinci sau zece ani, practic nu va mai exista nici un motiv de neenclavizare?!

Și cum vine acest „nu este de dorit”?! În țara mea, în numele meu, președintele se pune ștergar la vârful bonteului secuiesc?! „Nu e de dorit”?! Păi mâine poimâine o să ceară maghiaro-nesecuii să schimbăm și Constituția: să „îndulcim” sintagmele ce încă stau borne între ceea ce mai avem și ceea ce vor ei să ne mai lase, folosindu-se inclusiv de acest mieros din vârful limbii prezidențiale „nu este de dorit”. Oribil…

Și totuși, Klaus Iohannis nu a fost penibil… Nu a fost nici măcar dezamăgitor… Pur și simplu, nu a fost. Și nu e vorba de el ca „ficus” ce s-a hrănit pentru câteva ceasuri din pământul secuiesc, cât de un ghiveci, ci de instituția prezidențială. Pentru că, deși președintele României a fost acolo, de fapt el a lipsit pentru cei ce îl așteptau: românii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*