Castrul şi băile romane de la Mălăieşti

Castrul şi băile romane de la Mălăieşti se află lângă comuna Dumbrăveşti (jud. Prahova), la 20 de kilometri de Slănic-Prahova şi 25 kilometri de Ploieşti. Este vorba de o tabără militară fortificată, dar şi de vestigiile unor băi romane neaşteptat de bine păstrate, cu ziduri ce ajungeau până la aproape 2,5 metri înălţime. Situl, care ar putea în viitor să devină muzeu, spune multe despre perioada de după războiele daco-romane de la început de secol II d.Hr. Situl arheologic a fost explorat prima oară în anii 30′ şi extensiv din anul 2011 şi până în prezent, scoţând la iveală lucruri suprinzătoare. 

„Băile sunt în general cel mai bine păstrate monumente fiindcă trebuie să reziste la foc şi apă. În general din Antichitate băile se păstrează cel mai bine, sunt impozante şi s-au construit foarte solide fiindcă trebuia să reziste la alternanţa dintre căldura permanentă şi aducţiunile şi scurgerile de apă. În general băile supravieţuiesc”, ne spune Ovidiu Tentea, arheologul de la MNIR care conduce proiectul. Aceste băi aveau şi o importanţă comercială, pentru că soldaţii romani dintr-o legiune aveau dreptul să beneficieze gratuit de băile din interiorul castrului, în timp ce soldaţi auxiliari, cum erau cei „încartiruiţi” în zonă atunci, beneficiau de baie contra unei taxe. Era un “business” privat foarte profitabil şi e de presupus că şi civilii se puteau îmbăia contra-cost în anumite intervale destinate special lor.

În situl arheologic s-au găsit peste 50 de monede, vase de sticlă extrem de bine realizate, amfore şi ceramică lucrată cu mâna. Cercetările au arătat că se bea vin din nordul Anatoliei, din zona Sinope, iar soldaţii romani aveau o raţie zilnică de vin şi de grâne. În zonă era un flux important de produse, inclusiv de ulei de măsline. „Cercetarea noastră a pornit tocmai de la intenţia ca vestigiile să fie integrate într-un proiect pentru vizitare şi urma ca noi, în funcţie de rezultatele cercetărilor să furnizam date privind potenţialul, motiv pentru care am făcut cercetări atât în castru, cât şi în băile romane”, ne mai spune Ovidiu Tentea. Băile romane se află la baza vestică a platoului pe care se află castrul. În ciuda timpului scurt petrecut aici de armata romana, cladirea aceasta respectă toate standardele arhitectonice ale vremii. Ea este alcătuită din următoarele spaţii cu funcţiuni diferite: apodyterium (vestiarul), frigidarium (bazinul cu apă rece), tepidarium (bazinul cu apă caldă), laconium sau sudatorium (baia de aburi) şi caldarium (bazinul cu apă fierbinte). Camerele erau încălzite prin sistemul specific roman de încălzire prin pardoseală, numit hipocaust. Acesta consta din pardoseala ridicată pe piloni de cărămidă (pile de hypocaust; păstrate încă în situl de aici), sub care circula aerul cald provenit de la cuptorul extern, numit praefurnium. Evacuarea fumului se realiza prin tuburi de ceramică (tubuli) cuprinşi în pereţi. Rolul acestor băi nu era strict legat de necesitatea fiziologică a igienei, ci asigurau şi un mediu de socializare pentru soldaţii castrului şi comunitatea civilă din jurul acestuia. Castrul de la Mălăieşti este o fortificaţie romană tipică, având sistemul defensiv alcătuit dintr-un şanţ, un val de pământ şi o palisadă de lemn. Fortificaţia de lemn şi pământ a fost construită de către soldaţii romani în timpul campaniilor împăratului Traian care au dus la cucerirea Regatului Dac, între anii 101 şi 106. Aceasta pare să fi durat doar pe timpul domniei împăratului Traian, întrucât în cursul conflictelor cu geţii sarmaţi de la începutul domniei împăratului Hadrian (117-118), armata romană s-a retras din spaţiul actual al Munteniei. Astfel castrele romane ce asigurau drumul de acces de pe Valea Teleajenului către zona Braşovului (Valea Prahovei nu era folosită ca drum de acces pe atunci), de la Drajna, Mălăieşti, Târgşor, precum şi altele de pe teritoriul provinciei nou create, au fost abandonate. După o aşa investiţie a Imperiului, părăsirea acestor castre şi a tuturor utilităţilor create aici dovedeşte forţa de impact cu care au lovit geţii sarmaţi, lovitură care a dus la eliberarea întregii zone a Munteniei. Dimensiunile aproximative ale castrului Mălăieşti, care prezintă o formă dreptunghiulară sunt de 180 X 150 m. Pe fiecare dintre laturile incintei găsim câte o poartă de acces din care pornesc principalele drumuri din interiorul castrului, la a căror intersecţie se află clădirea comandamentului (principia). Castrul a găzduit o trupă auxiliară a armatei romane, din nefericire, necunoscută.

Trupele auxiliare ale Imperiului Roman erau alcătuite din soldati recrutaţi din întregul imperiu, având sarcina de a garanta siguranţa căilor de comunicaţie (posibil nevorbitori de limbă latină?). Cercetările arheologice în castrul roman de la Mălăieşti (de la „mălai” (ca „făină”, rezultat al venirii altarelor cosmice ale Morile Cereşti, la ceas de Judecată, ce vor alege grâul de neghină; avem expresia „V-aţi trăit traiul, v-aţi mâncat mălaiul”; mai avem „a se mălăieţa” (vb. tranz., refl. – 1. (ref. la fructe, legume; a.s.v. „pere mălăieţe”), „a zdrobi miezul prin presare”, sau (fig.) „a bate pe cineva” (Maram. din dreapta Tisei); „a se mălăi” sau „a se făinoşa”, cu sens de a se „divide” la interior (burduşire, făinoşare)), au început în perioada anilor ’30, când colonelul topograf Constantin Zagorit a realizat un plan topografic detaliat al întregului areal, incluzând printre altele fortificaţia romană şi băile. Primele cercetări arheologice sistematice au fost efectuate în anul 1954 de către Gr. Florescu şi Ex. Bujor. Începând cu anii ’60, castrul şi aşezarea romană au fost supuse unui proces îndelungat de degradare datorită activităţilor agricole din zonă, iar în anul 1976 băile castrului au fost traversate de un şanţ pentru introducerea unei conducte magistrale de aducţiune a apei. În urma lucrărilor de plantare a unei livezi în anul 1985, redescoperindu-se ruinele romane, au fost efectuate săpături de salvare de către regretatul Dan Lichiardopol (Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova). Proiectul de cercetare arheologică a castrului şi băilor romane de la Mălăieşti (sat Sfârleanca (de la „a sfârâi”, aşa cum face fusul când „ţese” firul), com. Dumbrăveşti, jud. Prahova) a început în anul 2011, prin colaborarea dintre Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Mălăeşti este vechea comună din judeţul Prahova din Muntenia, formată din satele Dumbrăveşti (reşedinţa), Găvănel, Mălăeştii de Jos, Mălăeştii de Sus, Plopeni şi Sfârleanca, actualmente numită Dumbrăveşti. Mai avem cu nume asemănător localitatea Mălaia din judeţul Vâlcea, dar şi Valea Mălăieşti din Munţii Bucegi. Comuna prahoveană se află la vărsarea râului Vărbilău în râul Teleajen.

Şantierul arheologic actual de la Mălăieşti face parte din proiectul „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi creerea/modernizarea infrastructurii conexe – Dumbrăveşti (jud. Prahova)”, finanţat de Consiliul Judeţean Prahova. Echipa este formată din specialişti de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR) şi de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploieşti (MJIAP), dintre care amintim dr. Ovidiu Tentea (responsabil ştiinţific MNIR), dr. Alin Frânculeasa (MJIAP), dr. Alexandru Raţiu (MNIR) şi Bianca Preda (MJIAP). Aici, prin restaurarea băilor romane şi a castrului, se poate deschide o rezervaţia arheologică ce poate fi vizitată de către turişti. Dacă această măsură se va aplica şi celorlalte castre romane, dar şi cetăţi getice aflate pe Valea Teleajenului, se va deschide un culoar de vizitare celor interesaţi de istorie, dar şi celor ce vor dezvolta turismul în zonă, iar arheologii vor deschide noi teme de cercetare până acum nebănuite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*