Dacă n-ar fi chiar vicepreședintele formațiunii, am spune că a uitat că face parte dintr-un partid! Și are atâtea mecanisme la dispoziție pentru a da „consistență” agitațiilor sale în interesul cetățenilor că nu trebuia să „confiște” instrumentele societății civile! Sau poate că, de fapt, nu mai are la îndemână mecanismele de partid! Și au lăsat-o acolo, în funcția „numărul doi” doar pentru a nu fi acuzat partidul de misoginism! Mai ales că imaginea contează. Iar ca imagine, distinsei foste președinte Raluca Turcan nu i se poate reproșa nimic.
Treaba e că mai bine rămâne în funcția actuală exact așa cum au lăsat-o cei ce conduc azi PNL-ul. De formă… Așa ca un afiș nevorbitor menit să garanteze, vizual!, procentul de reprezentare politică a femeilor din partid. Sau poate că doamna Ralu(ca) chiar a ieșit în numele femeilor din PNL, atât de neprețuite de bărbații de pe acolo, neluate (prea) în serios, marginalizate și lăsate să se ocupe de treburi doar prin filiale, că trebuia să iasă cineva să protesteze într-un fel. Sau poate că ne aflăm în fața unei strategii, cine să le mai înțeleagă pe femei?!, prin care doamnele din PNL încearcă să forțeze măcar încă o rundă în bătălia din ringul intern împresurat de atâta misoginism. Căci oare cum altfel să mai iasă în față dacă tot „caimacul” îl acaparează bărbații?!
Așa că, deși pare o acțiune politică juvenilă, dar nu și teribilistă, căci ar fi avut o scuză, ieșirea Ralucăi Turcan din careul politic pentru a semnala că mai există și ea pe acolo, dimpreună cu doamnele liberale, taman printr-o acțiune de societate civilă, poate fi parte a unei provocări interne. Dar tot ar fi straniu și enervant! Căci dacă ei, politicienii, intră peste sfera societății civile, confiscă instrumentele ong-urilor și pe cele ale cetățenilor singuratici, alergători de cursă lungă pentru drepturile unei societăți care adesea îi ignoră, atunci nouă ce ne mai rămâne?!
Sigur, privind mai atent felul în care Raluca Turcan a riscat sifonarea politică a unui partid lansând pe orbită avionul de hârtie al ong-urilor, petiția, am putea spune că suntem și în fața unui semnal de avertizare. Pentru că în PNL nu se mai întâmplă, politic, nimic. Dar un „nimic absolut”, căci despre „nimic” era vorba pe când conducea dânsa partidul!
De aceea, ar putea fi vorba de un soi de „defectare” a statusului politic al PNL. Căci dacă tocmai vicepreședintele unui partid apelează la petiția online ca armă de luptă politică înseamnă că în PNL masa amorfă de mai ieri a prins a se solidifica.
Raluca Turcan ar fi putut vorbi și de la tribuna Parlamentului. Până să dispară aleșii în vacanțe… Dar ar fi fost exact cum ar fi strigat, acum, în fața unei săli goale la propriu. Pentru că parlamentul are o singură constantă: este egal gol, și la propriu, și la figurat!
Întrebarea este: ce facem noi, ăștia de ne-a fost luat de către un politician dreptul de manifestare prin petiții online? Să-l arătăm cu degetul, să dăm cu el de pământ pentru că, dacă și petițiile intră pe mâna politicienilor (și atât mai trebuie, să înceapă și alte partide cu moda asta contagioasă!), atunci una dintre „armele” societății civile va sfârși descărnată de conținutul ei, sau să-l susținem? Căci dacă o facem, în numele dreptului femeilor de a-și face publice opiniile, ne-am face și părtași războiului intern din PNL…
Apoi, subiectul abordat de Raluca Turcan în petiția… politică este mult prea serios pentru a nu-i bate obrazul că l-a așezat într-o asemenea încadrare. Rujeola și problema vaccinurilor… O temă mult prea gravă pentru viitorul nostru ca nație pentru a fi subiect de petiție online. Ar fi prea banal… Raluca Turcan își putea ruga colegele europarlamentare să ridice problema acolo, în forul european, să urecheze de acolo guvernul. Probabil nu i-ar fi fost de folos în runda politică internă din războiul liberal, dar ar fi salvat câteva vieți de prunci…
Sau poate că acum Raluca Turcan așteaptă reacția bărbaților liberali. Cărora poate a reușit, în sfârșit!, să le atragă atenția. Să-i facă pe cei ce conduc partidul să se simtă jigniți că omul numărul doi, ca funcție, nu ca decizie, din partid, le-a pus în brațe, lor, ditamai bărbații politici, un instrument de lucru nedemn de „măreția” lor: petiția online!
Lasă un răspuns