Prietenii meschine (2)

Acestea-mi sunt simţămintele şi cuvintele, pornesc din mine şi vorbesc de la sine… Privesc cum semiobscuritatea monotonă a personalităţilor toxice, acei „membrii ai unei generaţii frământate”, îşi face loc prin mulţime cu aripile-n ţărână, cu mintea zornăind frenetic, fredonând o melodie asmatică. Toată această promenadă prinsă-n zgomotul umbrei îmi transmite o stare de spirit neclară. Fiind într-o căutare constantă a perfecţiunii, răspund omului PIOS din mine ce traversează un deşert spiritual de proporţii, unde păpuşarii de sticlă, crezându-se „cristal”, venerează lanţurile ruginite care-i ţin captivi în trup.

Această exprimare personală deschide poartă subconştientului, lăsându-mi libertatea de-a grăi… Căci nu vreau să-l văd slăvit pe ticălos, posibil sunt un pelerin într-o lume cu altă vieţuire şi alte legi, sunt un alinător şi-un ascultător al suferinţelor umane, fiind un promotor al conştiinţei reflexive şi creatoare, care nu suportă loviturile fără onoare ale acelora cu sadismul adânc implementat, „robi îngenunchiaţi ce n-au cunoscut lumina,” surghiunindu-şi gândurile negre la adresa unor oameni de bine, folosindu-şi  cărţile trucate în scop meschin: Să denigreze, să facă rău, să arunce cu noroi.

Într-un studiu complex asupra omului încerc să mă definesc fără să dau greş, fără să fiu ipocrit şi lipsit de modestie. Sunt aşa cum sunt, cunosc „Legea Divină” şi îi urmez litera fără să mă abat din drum. Lumea această nu este pentru cei buni până la ridicol, este pentru cei cu gândire subterană, pentru cei lipsiţi de culoare şi suflet.

Este adevărat: Înţelepciunea nu poartă războaie şi-am decis să scot o altă armă: Cuvântul. Este inofensiv pentru cei ce-l simt şi ascuţit pentru cei ce văd distorsionat. Sunt propriul meu martor, Maestru şi Discipol.

Respir nectarul acţiunilor mele trecute, prezente şi viitoare. Nu îmi este ruşine cu mine, stau cu fruntea sus în faţă oricui şi-mi plec capul doar când îmi spun rugăciunea. N-am dărâmat nimic în cale, dimpotrivă, am construit, privind lumea prin „rama de aur” a minţii mele. Stau cât mai departe de societatea robotizată şi lipsită de substanţă, ce-şi crează, clipă de clipă, apocalipsa. Nu dau nume, sunt un om discret, nu arăt cu degetul către nimeni, fiecare se judecă singur, eu doar aştern acţiuni şi fapte ale unor cetăţeni certaţi cu bunul simt şi cu legea.

Şi încă ceva, dacă nu cunoşti în totalitate povestea unui OM, nu-ţi dai seama de complexitatea ei şi sub influenţă pornirilor ancestrale ale Ego-ului, te-apuci să arunci cu bolovani, denigrând şi subminându-ţi semenul „din orgoliu, din invidie, din gelozie sau din vanitate”…

Drumul spre auto-control trece prin suflet, drama este că mulţi nu-l au încă format şi se lasă tăvăliţi de senzaţiile care fluctuează. M-am detaşat de toate acestea lăsând inima să-şi cânte înflorirea. Claritatea absolută cu care am fost înzestrat m-a dus către o viaţă curată, meditativă, contemplativă şi plină de frumos. Am realizat tot ce mi-am dorit în această existenţă.

Am pus la rădăcina florilor mele „familiei,” cunoaşterea şi întregul tezaur al spiritului meu, deşi viaţa mi-a oferit multe surprize şi greutăţi, peste care am trecut cu o imensă credinţă în Divinitate. Dacă ar fi să mă mai nasc odată, mi-aş alege aceaşi viaţă pe care am avut-o, aşa cum a fost,  cu urcuşuri şi coborâşuri, complexă şi unică, dar, cu un alt gen de prieten, dintr-o altă pătură socială.

Mă simt împlinit ca TATĂ, SOŢ ŞI FIU.

Nu mai am obligaţii faţă de nimeni şi nu dau nimănui explicaţii, numai Dumnezeu are dreptul de a mă judeca dacă vreodată în această viaţă am făcut greşeli grave faţă de familia mea sau față de semenii mei!

Am să închei cu o frază care vreau să pătrundă adânc în conştiinţa acelor parveniţi care suferă de boală şmecheriei, hoţiei, bârfei, lașitate și lipsa bunului simt. Atenţie: GÂNDUL RĂU ÎMBOLNĂVEŞTE MINTEA, NU RĂNI PE NIMENI CĂCI OTRAVA SE ÎNTOARCE LA TINE!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*