O carte este ca o poartă… Spre rai, spre iad, spre cunoaștere, spre dezamăgire… Spre tine, cel ce nu știi cine ești, spre „afară”, spre cei ce nu știu cine ești. O carte te poate binedispune sau te poate enerva. Cel mai grav este să nu-ți trezească nici o reacție. Atunci e o problemă: la tine sau de partea cealaltă a ferestrei de tuș… Poate că autorul nu a apăsat „pedala” cât trebuie. Sau poate, de ce nu vrei să recunoști, ție nu îți place de fapt ceea ce ai descoperit prin aceea fereastră.
O carte poate fi în multe feluri… Veselă, tristă, iritantă, intuitivă (aici i-ar fi o problemă, dar nu cu tine, cititorule!). Și, mai ales, poate fi vindecătoare.
În fapt, toate cărțile ar trebui să aibă măcar o câtime din acest dar de har. Pentru că este trăirea directă a autorului. A aceluia ce a stat în fața unei coli albe așteptând inspirația sau a aceluia care a strâns coală de coală trăirile și le-a dat o coloană vertebrală. Pe care tu, cititorule, ar trebui să o desfaci fără să ai fobia felului în care va fi arătând cartea dacă ai făcut prea multe popasuri citind-o… Pentru că o carte ce poartă semnele cititului este aidoma unei monede vechi. Capătă valoare prin ceea ce a reușit să trezească, meditativ, contemplativ sau interogativ, în tine.
Cătălina, „de prin articole”, este modestă din fire. Poate pentru că este „taur”. Sau poate pentru că este prea tânără pentru a livra rețetare de vindecare. Sau poate pentru că, pur și simplu, așa se simte ea bine.
Și cred că, dincolo de a jongla cu lucruri care, vai!, nu se spun într-o carte, ar zice unii, dar este o carte de vindecare în care ea nu este decât un terapeut anonim, tu, cititorule esti propriul tău medic, doar tu îți vei cunoaște partea pudică, dominișora C, „de prin articole”, este o fire timidă.
O timidă care atunci când prinde coala de hârtie te surprinde prin acel origami de sentimente pe care îi meșterește.
„Terapie pentru minte și suflet” reprezintă un pariu, nu al scriitoarei cu lumea editorială, nici a jurnalistei de stări cu întregul corolar al lumii publicistice de factură motivațională, ci un pariu al tău, cititorule, cu cel ce vei fi devenit la sfârșitul cărții. Dacă vei fi devenit… Dacă nu a schimbat în tine nici măcar cât o mirare de suflet, înseamnă că ori nu ai nevoie de o asemenea terapie, fie că ești tu un vindecător. Doar că nu știi. Și nu te mai obosi să prinzi între palmele tale și volumul al doilea. Nu ai nevoie… Fie îl vei citi degeaba, doar ce îți vei fi obosit ochii, fie ar trebui să scrii tu un „ghid” de terapie pentru minte și suflet.
Pentru toți ceilalți, însă, rămân filele dăruite de tânăra Cătălina Elena Potârniche.
Care scrie, provoacă, dezvăluie, te desface precum o portocală, te stoarce de interogații, pentru a te face să găsești adevăratul sâmbure al propriilor tale îndoieli.
Te vindecă având zâmbetul pe buze, or, acesta este poate cel mai meșterit panaceu de suflet.
„Să ne apucăm să săpăm după Dumnezeu” – ne ironizează pe undeva o filă de a Cătălinei. Dar pentru putea face asta ar trebui să ieșim noi din grota în care suntem acum ca o civilizație materialist-consumatoristă! Mișto provocare, nu? Hai să vedem dară cine se prinde în rămășagul de terapie al Cătălinei, pardon, al domnișoarei C. „de prin articole”. Iar eu zic să vă prindeți că altminteri „are karma asta grijă de voi”, mai știi?!
Despre restul, placebo sau chiar vindicativ, te las pe tine cititorule să povești. Ție, într-o interogație fără inhibiții, dar și prietenilor, cunoștințelor, amicilor tăi. Care poate au nevoie și ei de o altfel de experiență motivațională. Căci, doar lecturând te vei putea cuprinde pe tine povestind altora… Povestind sau destăinuind. Asta ține doar de nivelul tău de deschidere, de lipsa sau, dimpotrivă, de apăsarea de sub povara inhibițiilor.
Succes, dară! Domnișoara C., „de prin articole”, ți-a oferit un măr. Depinde de tine din ce parte a lui vei fi mușcat. Cunoaștere sau îndoială. Sau dacă vei fi avut curajul, curiozitatea, provocarea de a-l fi privit măcar precum un Hamlet al propriei tale istorisiri.
Lasă un răspuns