Calendarul unei sărbători cu multe flori: „Ziua IEI

Gazdă bună la „ZIUA IEI de la Piscu”, de pe 24 iunie, familia Scripcariu a început să se pregătească de acestă sărbătoare încă de acum trei luni, împreună cu „Școala de la Piscu”, dar și cu „Şcoala de Joacă”. Ca să vă poată invita și pentru a vă inspira, au început „poveștile” încă din „zorii” acestei primăveri, cu „IA de Piscu” pe care au primit-o în dar de la o fiică a satului, doamna Angela Orășanu.

IA a fost lucrată în sat, de mama doamnei, în anii ’60, ca strai de sărbătoare pentru prilejuri școlare. Ce știau încă femeile noastre de acum 50 de ani….! Citind cartea „Oale de Pisc” și ziarul „Piscu Nostru”, familia și-a dorit să ne dăruiască această IE de fată, ca să mai fie purtată. “Dacă vrei s-o fotografiezi, te costă 10 lei, mi-a zis. Dacă vrei s-o primești, ți-o dau pe gratis!” Ne-au făcut cea mai mare bucurie! Va fi purtată ani buni în familia noastră. Aici (apare în foto – n.a.) Tecla, 12 ani, gazdă la ziua IEI la Piscu.”, ne spun cei doi, Adriana și  Virgil Scripcariu. Povestea a început: „….Într-o zi capricioasă de primăvară, într-o încăpere veche, din mâinile unei bătrâne, ne-a zâmbit proaspăt Ia de Pisc. Nu credeam că va mai fi posibil să o întâlnesc vreodată. Știam că a existat, dar credeam că dispăruse de pe vremuri, de la sfârșitul secolului al XIX. Avem teoria mea pe care o simțeam întemeiată. Cum în nici o fotografie veche, din cele strânse pentru cartea „Oale de Pisc”, nu întâlnisem vreo femeie în ie și cum știam că în alte sate femeile se fotografiau neapărat în ce aveau mai sărbătoresc, mi-am zis, da, acești oameni mergeau periodic la târguri și când mergeau aveau bani… De aceea, îmi ziceam, straiele lor de arătare sunt stofe, rochii croite, iar la bărbați cu pălărie negustorească și veston. Și apoi, unde să mai încapă cusutul între multele munci olărești? Și totuși, la insistențele Oanei de la „Şcoala de Joacă”, care a crezut mai mult decât mine că Ia de Pisc mai există, iată-ne în casa lui Tanti Aurica. Bătrâna ne prezintă o ie și două fote și ne spune că le are de la bunica ei. Constantina lui Petre Bogatu, o femeie mărunțică, cu mâini de pianist, plecată din lumea aceasta prin anii 30 ai veacului trecut, ne privește drept în ochi din fotografie. O cunoșteam din cartea „Oale de Pisc”! Ia ei, în perfectă strare, e un labirint roșu, fermecător, cu motive solare și pristolnice, o geometrie amețitoare, punctată din loc în loc, discret, cu fluturi argintii – așa numeau țăranii paietele… De astăzi, deschidem un nou capitol de cercetare a satului, ia, pe care piscașii o numesc mai degrabă “cămașă cusută”. Câte vor mai fi în sat? Nu multe, știu, dar de ajuns cât să putem lua modelul. Rugăm locuitorii Piscului care mai pot găsi prin lăzi și dulapuri vechi cămăși cusute, să ne anunțe. Nu dorim decât să le fotografiem. Doar dacă ei vor dori, noi suntem dornici să le integrăm în viitoarea colecție muzeală a Piscului. În acest an vom sărbători și la Piscu, foarte îndreptățit, Ziua Iei!” … și continuă și astăzi, pentru că: „Acum vreo 2 săptămâni am avut bucuria de a o vizita pe Tanti Lenuța de la Piscu, o bătrânică fragilă și încovoiată, despre care aflasem că a fost urzitoarea războaielor de țesut de la Piscu. A urzi nu era lucru ușor, era un meșteșug aparte și cea mai mare parte a femeilor care țeseau nu știau să și urzească.

Tanti Lenuța a învățat urzitul de la mama ei și a întins urzeli, peste urzeli pentru toate casele din sat, toată tinerețea ei și mai spre zilele noastre. Ultima urzeală s-a întins la Piscu acum zece ani și ultimul macat țesut de Tanti, cel de mai jos, a fost făcut prin anul 2005. Tanti Lenuța urzea și înflora oale pe la săteni, iar în rest lucra la grădină, acasă și la C.A.P. De la dânsa am înțeles exact cum se petrecea urzitul în sat. Tanti Lenuța nu cerea bani de la femei pentru munca ei, căci, zice, nu era precupeață. Îi dădea fiecare cât vroia și ea era mulțumită. Tot de la dânsa am aflat cum se făcea săpunul de casă din untură și sodă, cu mentă, pelin și lămâiță. Pe lângă informațiile prețioase pe care le poți găsi la acești bătrâni smeriți, despre viața de secole a satului, care nu se va mai întoarce niciodată, bucuria mare sunt râsul și lumina care îi cuprind când își amintesc de isprăvile frumoase ale tinereții. Pentru o clipă trăiesc din nou sănătoși, harnici și în putere, de parcă toată lumea ar fi a lor.”, ne mai spun „piscuanii” sau „piscașii”. Un ultim anunț apărea vineri 23 iunie: „Ziua IEI la Muzeul Oalelor de Pisc -Piscu în sărbătoare – relicve din straiele satului de odinioară.” Le veți putea vedea mâine, pe viu, la Piscu.

Mulțumiri tuturor piscașilor care ne-au arătat zestrea lor. Prin ea, părinții și străbunii sunt alături de noi. Mulțumiri Diana Iabrașu pentru fragmentele de film din sufletul satului și pentru sufletul tău pus la Piscu nostru! Mulțumiri „Trei Parale” pentru fondul sonor!”Mi-au plăcut dintotdeauna iile, chiar dacă m-am născut orășancă… Le-am purtat din anii de liceu, pe cele din familie, apoi, împreună cu soțul meu, le-am vânat prin târgurile de vechituri și încă nu ne putem stăpâni când găsim o piesă care să ne pice cu tronc. La un moment dat, ne-am impus să ne oprim căci nu reușeam să le îngrijim… S-au adunat chiar și așa câteva zeci de piese frumoase. Nu am avut însă niciodată până astăzi răgazul să le cercetez mai îndeaproape: de unde vin, cam de când…? Ne-am bucurat doar să le privim şi să le purtăm în sărbători. Astăzi am descoperit propria noastră colecție de II împreună cu Catinca Verga, eleva la Colegiul Național Sf. Sava, extrem de pasionată de IE, pe care am avut marea bucurie să o cunosc la Muzeul Țăranului, unde lucrează ca voluntar în Arhiva de Imagine. Ce șansă și ce fericire că mai există astfel de pasiuni la liceenii din zilele noastre. Cu siguranță nu sunt mulți dar și unul îți dă speranță! Astăzi, Catinca mi-a povestit despre fiecare dintre iile noastre și împreună am plănuit mica expoziție de II pe care o vom panota la Piscu, de ZIUA IEI. Vă așteptăm cu drag să le descoperiți! Vă invităm să aduceți pentru expunerea de câteva ore II vechi, din familie, pe care vă doriți să le scoateți la vedere, să ne bucurăm cu toții de ele”, a transmis în mediul on-line Adriana Scripcariu. Programul manifestării din 24 iunie 2017 de la Piscu (Ciolpani – Jud. Ilfov) – Ziua Universală a Iei la Muzeul Oalelor de Pisc (eveniment recomandat de „La Blouse Roumaine”, din anul 2013) a cuprins în ansamblul său și o altă manifestare importantă și anume, la ora 16.30,  a avut loc punerea Pietrei de Temelie pentru „Muzeul Oalelor de Pisc” (primul muzeu din Ilfov apărut la o inițiativă privată), urmat de vernisajul expoziției „Ii vechi de la Piscu și din alte zone ale țării”. La ora 17.30 au început ATELIERELE PENTRU COPII: Cusături tradiționale românești; „Povești din calendar” și „Coronițe de Sânziene” cu Iulia Iordan; Jocuri românești cu „Școala de Joacă”; „Olărit, fierărie și linogravură după IE”, cu „Școala de la Piscu”. La ora 16.45 maestrul păpușar Liviu Berehoi a încântat copii prezenți cu teatrul de păpuși și anume povestea nemuritoare a lui „Vasilache și Marioara”.

Între timp s-a deschis un Târg cu „Oale de Piscu” lucrate în anul 2017 de meșterii olari Ion Coman și Constantin Sotir. În apropiere avem ceramică, figurine și cărți despre patrimoniul cultural românesc „Școala de la Piscu”, „Atelierul lui Bogdan” (orfevrărie și demonstrație de filigram), dar și alte produse locale. Universul sonor (muzica) a fost asigurată de Formația Trei Parale, de la ora 17.45 (membrii formaţiei: Florin Iordan: cobză, fluiere, cimpoi, țiteră; Daniel Pop: voce, fluiere, drâmbă, percuție; Mihai Balabaș: vioară; Beatrice Iordan: cobză, voce; Dinu Petrescu: percuție; George Ștefan Kudor: contrabas, percuție; au fost cu toții împreună pe locul unde va fi Muzeul Oalelor de Pisc, lângă Troița Olarilor). Au fost alături de prieteni în sărbătoare prietenii de la „Trei Parale” cu fluiere, cimpoi, cobză, caval, darbuka și multă muzică, așa cum vor fi ascultat olarii prin iarmaroacele din Câmpia Munteniei de odinioară. De la ora 18,45, până la întuneric şi puţin după, a fost prezent „Taraful lui Caliu din Clejani”, care a dorit să sărbătorească și ei „Ziua IEI la Muzeul Oalelor de Pisc”, din satul lăutarilor de altădată, în satul olarilor, ca la nunţile de odinioară, în amintirea bătrânilor şi în pregătirea întâlnirilor de viitor ce va să vină. Intrarea la aceste evenimente a fost gratuită, dar au fost binevenite donațiile participanților, care vor fi folosite integral pentru lucrările de construcție la Muzeul Oalelor de Pisc. Tot cu acestă ocazie, în aceste zile minunate de vară, prin generozitatea Domeniului Cantacuzino Florești, au ajuns la Piscu, pe locul unde vom începe construcția Muzeului, 63 de trunchiuri de salcâm. Ei vor fi primii stâlpi pentru prispa muzeului, dar acum sprijină și foișorul ce a fost inaugurat cu muzică și teatru la „Ziua IEI”, pe 24 iunie. Mulțumiri pentru dar și solidaritate, Domeniul Cantacuzino – Florești, cei care au răspuns apelului numit „Metrul tău pentru Muzeu!” „Aceasta este campania de solidarizare a prietenilor și iubitorilor Oalelor de Pisc ce a fost lansată de curând, în speranța unui ajutor pentru ridicarea muzeului. Doar împreună se poate ridica Muzeul. Sunt de strâns 100 M3. Primii deja au fost dăruiți! Vă rugăm să dați mai departe. Mulțumim!” ne-a mai spus Virgil Scripcariu, din mijlocul tinerelor purtătoare de ie înflorată și pe cap cu coronițe din flori de câmp, ca niște adevărate sânziene, nemuritoare și perene. Organizatorii evenimentului „ZIUA IEI de la Piscu” au fost „Școala de la Piscu”, împreună cu „Școala de Joacă”, având ca parteneri Primăria Ciolpali, Muzeul Național al Țăranului Român și Clubul Țăranului. Acum, de sâmbătă 24 iunie 2017, Muzeul Oalelor de Pisc există (ca șantier) și are o adresă: sat Piscu, com. Ciolpani, jud. Ilfov, Str. Câmpului, Nr. 45 B, la Troița Olarilor. Sincere felicitări tuturor din Piscu! (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*