Nu mai bine le dăm noi „un an de doliu”?!

Mai bine să se vorbească despre presupusa noastră „isterie anti-maghiară”, decât să ne lăsăm striviți de ura lor anti-românească! Măcar, așa am sta drepți în amintirea celor ce ne vor urma… Iar de nu ne-am ridicat falnici, aidoma înaintașilor înfăptuitori de țară, măcar să nu rămânem plecați în lanțurile indiferenței, blazării, dezinteresului și, mai ales, a fricii rușinoase sub am putea rămâne în Istorie: lașitatea…

Mai bine dară să le dăm noi câte o vorbă de duh după cefele capetelor lor seci, și să țipe cât or vrea găinile astea decolorate de pizmă că noi suntem „anti-maghiari”, decât să ne trezim cu țara demontată regiune cu regiune! Și de ce să ne facem iară că nu am auzit mârlănia lor trufașă? Că pentru ei „2018 va fi un an de doliu”… Păi’, dacă așa consideră, atunci să-l facem să le fie lor un an de doliu. Să nu se mai chinuie. Să nu ne mai chinuie! Și nu e vorba să le cânte popa în strana bisericilor retrocedate, dar măcar să le punem un pic de tămâie pre limbile lor otrăvite.

Vor „un an de doliu”?! Le dăm unul de se satură! Întreg! Să le tăiem bunăoară finanțările pentru toate acele programe locale, suis-generis anti-românești, să le suspendăm și fondurile pentru UDMR, să le strângem cureaua. Că dacă tot se vor considera în 2018 cu ferparul strâns legat de aripile lor zburătăcite, să le dăm, nu de un priveghi politic, deși măcar în Anul Centenarului ar trebui să nu mai auzim de ei prin Parlament, dar să le fie, din mila noastră creștinească, de un post. Unul cât un an! Și măcar în 2018 ar trebui să veghem ca banii dați consiliilor locale să nu mai ajungă să finanțeze acțiunile „culturale” îndreptate împotriva noastră… Să nu mai aibă bani nici măcar să-și cârpească lavetele alea fluturate pe post de praporuri secuiești… Să ajungă, la sfârșitul zisului an de doliu, să-și strângă, zdreanță cu zdreanță, toate cârpele. Atunci să vadă ce „aștrii” și câte culori le-au mai rămas pe ele!

Nesimțiți ăștia de lângă noi, din casa noastră, de la mesele noastre, de unde ne-au alungat „pas cu pas”,  țipă că ei au fost împresurați! Cică de un nemaivăzut val de isterie anti-maghiară. Că se știu pe ei isterici, din găină în găină, și așa îi judecă pe toți. Și vor să ne reclame. Cât mai sus, mai sus! Dar nu prea au aripi (și nici „nas”, ci un amărât de cioc!), să ajungă în vârfurile cotețelor de unde „varsă” turnătorii. Că dacă ajunge în vârf de țambră, se înfoaie găina pe post de cocoș. Și nu au unde să mai cotcodăcească în bobi despre noi. Că nu-i mai ascultă nimeni.

Mai nou ne amenință că vor merge cu pâra despre „isteria” noastră pe unde or mai nimeri. La Consiliul Anti-Discriminare, că acolo le deschide surata lor, dar și la președinte. Să-i spună lui Iohannis ce val anti-maghiar s-a iscat în vârtejul făcăturilor politice. Și se vor duce, pentru că au destul tupeu, nesimțire, basca la cât sunt de prost crescuți!

Treaba e… Ce facem noi? Noi unde ne ducem? De „la noi” cine are curajul să se umfle în „piepți”, că doar nu o fi fost un „peneș” dovedit de o jalnică găină lăuză!, să-i reclame pentru scandaloasa lor promisiune… Cică ne fac ei an de doliu. Nu să ne simțim ca într-un an al neaniversărilor, ci într-unul în dungă!

Or, cât de penală trebuie să fie o asemenea instigare pentru ca, din suita noastră de „gospodării” politice, să se trezească unul de al nostru să meargă la parchet? Cât mai trăim sub sabia acestui domocles al democrației, acest „political correct”, în care o majoritate nu se apără pentru a nu leza care cumva o minoritate?!

Așteptăm să ajungem minoritari în țara noastră pentru a ne ridica la nivelul de manifestare, de impunere, aidoma unei minorități? S-ar putea să fie, nu doar târziu, ci inutil.

Avem toate motivele pentru ca aceste potăi castrate ale contemporaneității să fie azvârlite la groapa de gunoi, acolo unde mirosul lor „politic” nu va mai deranja pe nimeni!