La un pas de Vocea României!

Născut la Oneşti, în 1980, pe 9 septembrie, George Liliac a avut până acum un traiect interesant pe drumul ce l-a urmat în viaţă. Pentru cei ce nu-l cunosc, cei care au avut bucuria de a-l vedea pentru prima dată pe scena de la cea de-a doua ediţie a concursului „Vocea României”, ar putea afirma cu certitudine că interlocutorul nostru trăieşte efectiv şi se completează perfect cu scena. De pe scenă el transmite mai bine decât ne putem imagina, tuturor spectatorilor, o muzică de calitate. George a urmat specializarea Pedagogie muzicală la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. Mi-a destăinuit în acest interviu că în tinereţe a cochetat şi cu ingineria, ca student la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti: „De altfel, am şi lucrat ca tehnician în proiectare”, completează George destăinuirea.

– George, când şi cum ţi-ai descoperit talentul muzical?

– Cred că primul meu contact cu muzica s-a întâmplat datorită surorilor mele mai mari  (eu fiind mezinul familiei). Ele îmi cântau seara, înainte de culcare, diferite cântece din repertoriul grupului Song (despre trupă aveam să aflu mai târziu) şi astfel mi-a fost creată prima imagine muzicală. La 9 ani m-am înscris la cursuri de chitară, la Clubul Pionierilor, cum era pe vremea aceea, adică exact în toamna dinaintea furtunii… De altfel, prietenii mei de atunci, care îmi erau şi vecini de etaj, erau implicaţi de ceva vreme în muzică. Uşor, uşor am început să creem o trupă. Astfel că la 13 ani am şi compus prima mea piesă, dar nu mai ştiu cum se numea. Îmi amintesc însă, că era o piesă protest, probabil încă sub influenţa evenimentelor din decembrie 1989.

– Cum a fost prima întâlnire cu publicul?

– Primul meu contact cu publicul a fost în clasa a IV-a, când la final de an, învăţătoarea a organizat un fel de Tip Top Mini-Top, o copie a emisiunii lui Ioan Luchian Mihalea. Atunci am cântat atît cu vocea cât şi cu chitara  în faţa părinţilor şi a colegilor  piesa „Buletin de ştiri” a lui Vali Sterian. Am luat locul I. Tot atunci m-am afişat si cu primii mei blugi de care eram foarte mândru. Nici nu a contat că  aveau fermoarul defect.

– Care au fost primele mari satisfacţii?

– În 1997 am primit primul meu premiu de compozitie cu piesa „Zbor”, alături de trupa „Blue Soul”. Este de altfel şi prima mea trupă, formată în jurul anului 1993. Primul concert în Bucureşti a fost în anul 2000, cu trupa Orion, unde am cântat patru piese proprii, în cadrul unui festival, pe scena căruia cântau trupe precum Jukebox. În acelaşi an, am fost la o preselecţie pentru secţiunea de muzică live cu trupa în cadrul Festivalului Callatis. În timpul facultăţii am participat la mai multe festivaluri de muzica folk, unde am câştigat diferite premii; am să zic doar că în 2004 am luat locul 2 la Festivalul „Om Bun” cu piesa „Ninge”, cu trupa „Lipscani Band”.

– Cine te-a sprijinit cel mai mult în noua ta pasiune?

– Familia m-a susţinut cât a putut. Sora mea mai mare, Gina, chiar mi-a făcut cadou o chitară la vârsta de 11 ani. Era prima mea chitară de care eram foarte mândru. A fost un imbold care m-a ţinut aproape de muzică.

– Care este stilul muzical pe care îl abordezi?

– Stilul care mă caracterizează cel mai tare este rock-ul, sau aşa cred eu… Din cover-uri înveţi să cânţi, însă oricât ai da tu o notă personală piesei, ea îţi rămâne totuşi străină. De aceea prefer piesele proprii şi îmi doresc să compun, să descopăr muzica, să mă descopăr pe mine cu ajutorul muzicii.

– Spune-ne ceva despre Trupa Orion.

– Orion a fost trupa alături de care am realizat primul demo de piese proprii. Aveam 19 ani. Era visul oricărui adolescent care vroia să aibă o carieră în muzică. Era un demo făcut „în casă”, ca să zic aşa, iar vocea a fost imprimată într-o boxă de bloc, unde era o umiditate foarte ridicată, în timp ce afară era vară şi foarte cald. Din păcate trupa s-a destrămat, cauza fiind lipsa unor fonduri care ar fi susţinut  acest proiect muzical.

– Cum ai ajuns să te înscrii la „Vocea României”?

– Mi-a plăcut formatul emisiunii şi am considerat că este o provocare pentru mine. Gândul că aş putea trăi emoţiile unui asemenea show alături de nişte oameni foarte talentaţi, m-a motivat şi mai tare. De altfel este primul concurs de acest gen la care am participat.”

– Când ai întors atâtea scaune cu piesa „Adeline”, de ce l-ai ales tocmai pe Smiley ca antrenor la „Vocea României”?

– A fost o provocare. De la început am ştiut că în cazul meu se poate întoarce Horia şi/sau Smiley. Horia Brenciu era exact pe stilul meu şi după cum aţi văzut numai Bartoş a ţinut cu Smiley, însă am vrut să ies puţin din tipar, am vrut să încerc şi altceva. Nu regret nici o clipă decizia pe care am luat-o. Aşa cum am zis, Smiley e un tip foarte fain cu o căldură în atitudine care te surprinde foarte plăcut.

– Ce ne poţi spune din culisele concursului, pe care l-ai parasit cu fruntea sus, înainte de confruntările live?

– Cel mai mare secret ar fi că am cunoscut nişte oameni foarte talentaţi, frumoşi şi plini de viaţă. Uneori aveam senzaţia că am din nou douăzeci de ani… Acolo s-au legat nişte prietenii foarte frumoase, cu oamenii din regie, cu concurenţii, cu cei care se ocupau de pază, cu trupa show-ului, condusă de George Natis, cu toată lumea. Într-un final, ne-am făcut treaba foarte bine, ţinând cont de presiunea care există într-un asemenea show.

– Despre echipa din care ai făcut parte ce ne poţi spune?

– Colegii mei din echipă, m-au făcut să mă simt mândru că sunt acolo şi am realizat cât de bine a ştiut să îşi aleagă Smiley elevii, ca să îi numesc aşa. A fost un privilegiu pentru mine să fiu alături de Elena Vasile, voce care era cât pe ce să ne reprezinte la Eurovision cu piesa „Sun-ta”, Loredana Ciobotariu, o prezenţă vie plină de vigoare, cu o fotogenie pe care rar am văzut-o şi cu o voce foarte buna, Tibi Scobiola, un veteran în ale muzicii şi o prezenţă charismatică. Am enumerat aici doar trei dintre foştii mei colegi însă toţi au foarte multe lucruri de arătat şi sunt convins că pe mulţi dintre ei o să îi mai auziţi şi vedeţi tot mai des.
Mi-a plăcut să simt energia acestui show.

– Revenind alături de artistul George Liliac, ce alte planuri are pentru viitor?

– Probabil că fiecare experienţă de viaţă îşi are rostul ei. Am realizat că întotdeauna ai de învăţat câte ceva şi trebuie mereu să fii în pas cu tot ceea ce se întâmplă, altfel rişti să rămâi în urmă, să îmbătrâneşti…şi nu trebuie să permitem asta. Ca şi planuri de viitor îmi doresc să studiez mai mult, să progresez, să compun şi într-un final să compun un musical. Ăsta e visul meu. Pe lângă asta mai am şi  alte visuri, să am un studio, să cânt pe Wembley, să ajung la mormântul lui Freddy Mercury, să fiu fericit.

– Ce alte pasiuni mai ai?

– Îmi place sportul; de altfel am făcut şi patru ani de handbal de performanţă în şcoala generală. Îmi plac drumeţiile montane, dar îmi place şi marea. Mi-aş dori să am timp să citesc mai mult. Îmi place natura pentru că anotimpurile îmi crează diferite stări speciale şi asta mă afce să cânt.

– Ce înseamnă muzica pentru tine?

– Muzica este starea supremă care mă defineşte ca om şi în care îmi pot exprima în modul cel mai liber sentimentele şi trăirile.

Cu George Liliac, artistul pasionat, am colaborat foarte bine în crearea universului sonor al spectacolului de teatru muzical „Joia dulce” de John Steinbeck (adaptare de Prof. univ. dr. Adriana Marina Popovici), spectacol creat de anul II de master Artă Teatrală din cadrul Facultăţii de Arte, clasa Prof. univ. dr. Adriana Marina Popovici, Lect. univ. dr. Iulia Boroş-Trifan şi Prof. invitat lect. univ. dr. Felicia Dalu, prezentat în stagiunea teatrală 2012 – 2013 la studioul nostru teatral Black Box Studio Sud. A fost o reală plăcere această colaborare între studenţii specializărilor surori din cadrul Facultăţii de Arte.  Mulţumim încă o dată lui George Liliac pentru timpul acordat, mulţumim mult pentru sinceritate şi amabilitate şi îi dorim din suflet multă baftă în proiectele sale muzicale prezente şi viitoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*