Lucrurile nu pot rămâne așa! S-au jucat cu țara, au scos piunezele roșii și verzui din buzunarele lor enclavă, s-au închipuit pe post „molotovi” și „ribbentropi” și au stat… capră în fața deciziilor impuse de anumiți indivizi. Pentru toate acestea, nu-i putem ierta. Nu putem merge „liniștiți” mai departe doar pentru că acum nu s-a produs haosul. Faptul că țara nu a fost ciopârțită, că nu s-au mai pus niște „focuri de veghe secuiască” pe linia închipuitelor lor ținuturi, că nu au mai apucat să bată niște țăruși în trupul țării, nu constituie o amnistie de facto a intențiilor lor. Căci au existat cel puțin două rotițe în putredul angrenaj parlamentar care au dus la această situație: Traficul de influență și Abuzul în serviciu.
Și nu putem închide ochii și trece mai departe doar pentru că, aparent, răul nu s-a produs. Căci, dacă vom lăsa batista indiferenței peste corzile sărite ale țambalului clasei noastre politice, data viitoare ne vor străpunge carnea țării până la os!
Parlamentul a devenit o instituție de forță. Dar nu în interesul națiunii. Nici măcar a clicilor care vizau o sinecură ici-colo, ci în slujba trădătorilor, cozilor de topor, vânzătorilor de țară și veneticilor.
De aceea, nu vom putem sta liniștiți până când regulamentele interne ale parlamentului nu vor fi puse în ordine. Și, mai ales, până nu va fi desființată aberația care a produs un rău în cascadă: lipsa răspunderii parlamentare.
Orice parlamentar poate depune orice inițiativă. Dacă proiectul lui trece de comisiile juridice, e bun trecut. Dacă nu, „alesul” se întoarce liniștit în bancă și revine cu alte fantasmagorii. Nu contează dacă a promovat o inițiativă secesionistă. Nu contează dacă a avansat un proiect pe criterii etnice, în favoarea unei clici sau dacă a creionat hârțogăraia de vânzare-cumpărare a unei părți din țară. El nu are nici un fel de răspundere. Punct. Și aproape că ar putea face orice în instituția care îl ocrotește.
Punerea pe ordinea de zi a inițiativelor legislative „restante” ale UDMR, felul în care peste noapte s-a pus în mișcare un întreg mecanism reprezintă un semnal grav. Și numai pentru faptul că astfel de inițiative au ajuns la nivel de comisii și ar trebui să ne întrebăm: ce se va întâmpla data viitoare? Și nu să stăm liniștiți că inevitabilul nu s-a produs acum… Nu pe tura noastră, nu?!…
Iar vinovăția nu este doar a capetelor seci, a trădătorilor și pinguinilor mimetici din parlament, ci și a acelora care stau în afara „ringului”, nu se ridică din confortabilele lor fotolii parlamentare să spună lucrurile pe nume, să-și reprezinte țara, ci așteaptă cuminți în colțurile lor. Așteaptă „sms”-ul de confirmare a clovnului cu degete de cvorum. Și nu au nici o scuză pentru felul în care „țin” ei cu țara.
Pentru că, da, în felul lor, și ei țin cu țara. Și chiar dacă am știi că se bucură sincer în sufletul lor când o aberație legislativă nu trece, tot nu au o scuză. Pentru că lașitatea și indiferența sunt la fel de grave precum trădarea… Pe vânzătorii politici îi știm, le cunoaștem limitele. Sau cel puțin le intuim. Dar lașii sunt mult mai mulți și adesea au fețe de lut de nepătruns.
Cine va cerceta dară felul în care proiectele maghiare au ajuns pe ordinea de zi? Cine va constata abuzul în serviciu al acelora care le-au scos de la sertar și le-au dus în comisii, cine va notifica penal traficul de influență al acelora care au tras de corzile țambalului politic pentru a-l face să sune a bocet pe seama neamului românesc?…
Am ajuns într-un paradox care ne poate, nu doar strivi, ci îngropa la propriu ființa națională. Iar lespezi ne vor fi indiferența, blazarea, lașitatea… Căci veneticii, trădătorii, cozile de cazma și târnăcop în ferpar doar ne sapă groapa. Depinde însă de noi dacă vom ajunge pe fundul ei și, mai ales, dacă ne vom trage singuri lespezile uitării și pe cele ale ieșirii din Istorie.
Am ajuns ca toți cei ce promovează, civic, legislativ, cultural românismul să fie huliți, alergați, învesmântați în vinovății de discriminare, acuzați de „politici incorecte”, de neadaptare… Iar cei ce ne împing în degringoladă își văd liniștiți de drumul lor chiar și după eventualul eșec. Nimeni nu a răspuns pentru încercarea de a se interzice intonarea Imnului Național în cadrul unor competiții sportive, nimeni nu a răspuns pentru oprirea afișării de drapele, „mai mult de unul”(!) în cazul unor manifestări culturale…
Iar acum, nu țara a scăpat, nu nouă ne-a trecut glonțul pe lângă tâmpla tot mai indiferentă, ci copii noștri…
P.S.:
Sorin Grindeanu a jucat bine și cu oarece șanse… Până l-a cooptat în echipă pe Victor Ponta. Sau a acceptat… cooptarea acestuia, fiind probabil ca fostul premier să fii intrat „la diversiune”. Pentru că oamenii se tem de Ponta și de felul în care acaparează el puterea, putând fi, în cazul în care Grindeanu rămânea la Palatul Victoria, cel puțin la fel de despotic precum Liviu Dragnea… Sau poate ne-am uitat deja trecutul recent?!…
Lasă un răspuns