Ne uităm scriitori… Rând pe rând…

În ultimii ani memoria scriitorilor români este tot mai mult ignorată de către autorități… Parcă ar fi o politică constantă, interesată și indusă de a nu cultiva memoria conștiinței literare a poporului român. Casele memoriale ale scriitorilor români sunt în paragină, iar altele noi nu se mai înființează. Cuprinși de febra cotidianului politicianist și a obiectivizării consumeriste uităm să ne cinstim valorile și să le evidențiem față de noile generații, care sunt tot mai mancurizate și dezinteresate de valorile și ierarhiile culturale românești. Asistăm la un nou bolșevism cultural în care se șterge cu buretele ideologiei trecutul și ierarhizarea valorilor. Chiar am citit în Cotidianul un excelent editorial scris de Ioan Vieru despre transformarea casei memoriale a lui Marin Preda într-o paragină, din cauza ignoranței contemporanilor și autorităților. „Am văzut undeva imaginea casei unde s-a născut Marin Preda, aflată într-o paragină de nedescris. Nu ar fi fost lipsit de interes să avem azi o casă memorială „Marin Preda“, cu muzeograf și chiar un mic centru de cercetare culturală în subordine. Deși Marin Preda a avut mulți prieteni de calitate, mă gândesc la criticul Eugen Simion, par să fi reușit în a-i administra posteritatea detractorii. Un muzeu dedicat scriitorului în câmpia unde „timpul nu mai avea răbdare“ ar aduce și soarele, și ploaia prin scânteierile de destin pe care le-ar contrasta. Astăzi, administratorii politici și sociali nu mai sunt interesați decât de ceea ce aduce profit deșertăciunii curente. Căderea totalitarismului l-a plasat pe Marin Preda într-un con de umbră prin care sfârșitul său tragic poate fi citit ca o veritabilă cronică judiciară. Destinul scriitorului român este în continuare supus diabolicului experiment stalinist.”

În Ardeal ce să mai vorbim, monumentele și memoria scriitorilor români sunt tot mai ocultate, pe altarul dezinteresului globalist.Nu există nicio strategie culturală de valorizare a scriitorilor români, ba dimpotrivă asistăm la o românofobie exhaustivă și programatică de ștergere a identității naționale, religioase și culturale. Casele memoriale ale autorilor români și acestea care sunt puține rămân în părăsire, iar memoria scriitorilor contemporani nu se cinstește mai de loc. Ce să ne mai mire dacă chiar casa lui Iuliu Maniu, făuritorul Marii Unirii e distrusă de uitare și dezinteres. Avem și cazul poetului Ioan Alexandru, născut în ziua de Crăciun a anului 1942 în satul clujean Topa Mică. Deși este unul dintre cei mai iubiți și importanți poeți români de factură creștină, memoria acestuia e ignorată total de autorități. Autorul „Imnelor Transilvane” în timpul vieții a fost cinstit de public și chiar de regimul comunist, iar după 1990 a devenit parlamentar PNȚ-CD; el ne-a rămas în minte atunci când a pus crucea în Camera Deputaților în timpul invaziei minerilor din septembrie 1991 la București.

Ultimii ani din viață a fost grav bolnav și imobilizat la pat într-un cămin din Germania, unde și moare. A fost repede uitat. Emil Constantinescu i-a adus trupul cu un avion militar în țară, dar nu a fost expus nici la Uniunea Scriitorilor din care a făcut parte, nici la Parlament, unde a fost senator, nici la Patriarhie, deși a fost poet creștin, pur și simplu din dezinteres. Din dragoste de poet IPS Batolomeu i-a adus trupul la Mănăstirea Nicula unde l-a înmormântat cu fast în toamna anului 2000. Am fost la înmormântare cu scriitorii Dumitru Cerna și Dan Brudașcu, când a fost dat țărânii pe o ploaie torențială, în mijlocul unei mulțimi înlăcrimate. De atunci lumea a cam uitat de Ioan Alexandru. Revista ”Grai” de la Bistrița, la care am colaborat, a scos un număr excepțional omagial dedicat poetului, apoi s-a așternut tăcerea. La începutul anilor 2000 poetul Dumitru Cerna a făcut o vizită în Topa Mică pentru a vizita casa de naștere a poetului. În aceasta locuiesc membrii ai familiei și nici o placă memorială nu este pusă de Primăria Sânpaul de care aparține satul pentru a aminti memoria lui Ion Alexandru. Despre înființarea unei case memoriale Ioan Alexandru la Topa Mică nu se gândește absolut nimeni din conducerea primăriei sau județului. E o ignoranță culturală totală în Ardeal față de valorile românești și în special față de poeți. Poate ar trebui ca președintele Consiliului Județean Cluj să i-a atitudine și să sesizeze Primăria din Sânpaul să pună măcar o placă comemorativă pe casa poetului sau chiar să înființeze o casă memorială a bardului ce a creat memorabilele versuri: „Lumină lină lini lumini/Răsar din codrii mari de crini/Lumină lină cuib de cară/Scorburi cu miere milenară”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*