Biserica fortificată din Cristian – o oază de pace şi serenitate!

La ieşirea din frumosul municipiu Sibiu, la un moment dat ne apare la orizont turnul mândru ca de palat al unei biserici impunătoare. Este vorba de biserica fortificată „Sfântul Servatius”, care este o biserică evanghelică („e – van – G”, cu sens de „totul este în van pentru că lumea se sfârşeşte şi renaşte periodic la apariţia lui „G”, sau cea de a 7-a literă, ca Scaun de Domnie şi de Judecată al lui Dumnezeu, Cel ce vine să administreze pământul la sfârşitul timpului Omului) din localitatea Cristian, aparţinătoare de judeţului Sibiu. Aceasta este compusă din biserica fortificată şi incinta de apărare – cea care îi dă şi profilul de cetate -, ambele puse sub ocrotirea Sfântului Servatius, unul dintre cei mai importanţi Sfinţi de Gheaţă.

Una dintre cele mai interesante tradiții păstrate în Banat este aceasta, a Sfinţilor de Gheaţă. Legenda spune că acești sfinți, martiri ai primelor secole de creștinism, sunt cei care întorc vremea rea și rece, după ce primele zile ale lunii mai sunt, de regulă, călduroase și frumoase (spre a înţelege faptul că, atunci când ne va fi mai bine, se poate întâmpla ca totul să se întoarcă împotriva noastră). Creştinii explicitează că această vreme rea amintește oamenilor de martiriul pentru credință suferit de acești sfinți și reamintește că persecuțiile se pot întoarce oricând, iar credincioșii trebuie să fie gata în orice moment să depună mărturia lor pentru Isus Cristos. Tradiția Sfinţilor de Gheaţă a apărut inițial în comunitățile catolice din Banat, apoi a fost preluată și de comunitățile protestante și ortodoxe. Zilele Sfinţilor de Gheaţă încep în 11 mai și se termină în 15 mai. Vremea rea se poate însă oricând reîntoarce până în data de 25 mai, când este serbat Sfântul Urban, patronul viilor, al strugurilor și al viticultorilor, a cărui sărbătoare marchează, practic, începutul verii. În data de 13 mai este serbat Sfântul Servatius, patronul bisericii de la Cristian. Despre acesta se cunoaşte că s-a născut în Armenia şi a murit la Maastricht, în anul 384. Sfântul Servatius a fost unul dintre cei mai remarcabili apărători ai creștinismului universal împotriva ereziei lui Arie sau arianismului, o doctrină care nega caracterul divin al Mântuitorului Isus Cristos. Una dintre legende menționează și faptul că Sfântul Servatius ar fi fost chiar una dintre rudele Sfântului Ioan Botezătorul, deci, prin intermediul Fecioarei Maria, una dintre rudele de sânge ale lui Isus Cristos. Reîntorcându-ne pe traseul nostru turistic, localitatea Cristian se află la o distanţă de zece kilometri de Sibiu, pe Drumul Naţional 1, în direcţia Sebeş. Dacă doriţi să vizitaţi biserica, la ajungerea în localitate ieşiţi din drumul naţional, urmărind indicatorul Orlat – Gura Râului, până sub zidurile fortificaţiei.

Localitatea Cristian are prima atestare documentară din anul 1223, atunci când apare sub denumirea latină de „Insula Christiana”. Se presupune că zona a fost colonizată cu saşi la cererea regelui Ungariei Geza al II-lea, în cursul primului val de colonizări, între anii 1141-1161. În anul 1493, localitatea este incendiată de năvălitorii turci. În perioada 1472-1498 are loc transformarea bazilicii romanice existente aici într-o biserică gotică cu trei nave. Nava principală are lungimea de 18,3m şi lăţimea de 17,5m, corul principal are lungimea de 15,5m şi lăţimea de 8,4m. Coama acoperişului se înalţă la 28,4m, respectiv 26,3 m. În 1529, localitatea a fost din nou incendiată, de data aceasta de ostaşi ai boierului muntean Drăgan, care au asediat în septembrie Sibiul. În 1553 localitatea a fost decimată de epidemiile de holeră şi de ciumă. Au urmat patru alte epidemii între anii 1706 şi 1755. În 1599, biserica fortificată este cucerită de Mihai Viteazul. În 1658 a avut loc prima invadare a localităţii de către tătarii care au asediat şi Sibiul. Satul a fost din nou incendiat. În 1719, în biserică se construieşte un nou altar, în stil baroc. În perioada 1721-1736, ca urmare a epidemiilor, populaţia satului scade drastic. Din 176 gospodării recenzate în 1508, mai rămân 63 de gospodării populate. Alte 32 sunt în paragină. Se reconstruieşte o parte a zidului de incintă şi, cu ajutorul inspectorului Clockner din Sibiu, se reabilitează biserica. În anul 1734, sub domnia lui Carol al VI-lea, Împărat Roman, din ţinuturile aflate sub dominaţia Casei de Habsburg au fost deportaţi în Transilvania protestanţii ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană. Deportarea celor peste 800 de persoane, din care în jur de 200 din Carintia, a fost mascată sub denumirea germană de Transmigration. Aceştia s-au stabilit în trei sate din apropiere de Sibiu: Neppendorf (Turnişor, azi cartier al Sibiului), Grossau (Cristian, Sibiu) şi Grosspold (Apoldu de Sus, Sibiu), şi sunt cunoscuţi sub denumirea de Landler, iar aşezarea lor în aceasă zonă ca Landlersiedlung.

În perioada 1735-1738 în Cristian sunt colonizaţi 160 de astfel de imigranţi, veniţi mai ales din localităţile austriece Hallstatt, Ischl, Gosau, Lauben şi Goisern. În 1752-1756 vine un nou val de imigranţi landleri din Austria Superioară. În 1775, biserica primeşte o orgă, construită de Johannes Hahn. În 1805 se reface şi se înalţă turnul bisericii, deteriorat de un cutremur. Se construisc cele patru turnuri de colţ. În 1891 satul este din nou victima unui mare incendiu. În ianuarie 1945 o parte din populaţia de etnie germană din sat a fost deportată în URSS. În 1972-75 s-a trecut la ample reparaţii ale bisericii fortificate şi la îndepărtarea efectelor cutremurului. Din 1974, Nicolae Ceauşescu a iniţiat emigrarea populaţiei gemane din Transilvania. Din cei 2.640 de saşi existenţi în Cristian în anul 1974, la Revoluţia română din 1989 mai erau rămaşi 1.871. Prin dreptul la liberă emigrare de după 1989, s-a ajuns ca în 1996 să mai fie în sat doar 70 de saşi. Numai în anul 1990, 1.217 de saşi au plecat din localitate, cu destinaţia Germania sau Austria. Biserica evanghelică luterană (pentru că în „lut – e – rana”, sau durerea) din Cristian a fost construită pe locul unei foste bazilici romanice purtând hramul Sf. Servatius. Se mai păstrează câteva părţi originale din secolul XIII şi anume: etajele de jos ale clopotniţei cu tribuna de la etaj, câteva travee cu bolţi în cruce din nava laterală de N şi urmele ferestrelor semicirculare ale navei centrale, astupate ulterior.

După mijlocul secolului XIV, partea de est a monumentului a fost extinsă cu un cor gotic flancat de altare laterale. Spaţiul central are trei travee, iar cele laterale au câte două travee şi o înălţime ceva mai redusă. Către sfârşitul secolului XV s-au reconstruit navele, realizându-se o hală amplă cu patru travee. Noua biserică hală în stilul goticului târziu a fost terminată în anul 1495. Din 1480 s-a păstrat un contract cu meşterul sibian Andreas Lapicida, referitor la lucrările de pietrărie. Probabil că în secolul XIII, biserica a fost înconjurată de o curtină simplă, pentru ca în jurul anului 1500 să fie transformată într-o cetate puternică, la care fortificaţia este o incintă dublă ce urmează un traiect pentagonal neregulat şi este întărită cu turnuri (acum patru, pentru că cel de al cincilea a fost erodat de apa Cibinului). Distanţa păstrată între cele două ziduri este de 3 m. Biserica Evanghelica din Cristian dateaza din secolul al XIII-lea (are peste 800 de ani) şi se remarcă prin faptul că se încadrează tipologic în etapa de tranziţie dintre stilurile arhitecturale romanic şi gotic. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, biserica a fost reconstruită în stil neoclasic. Aşadar, astăzi, după nenumăratele renovări, Biserica fortificată din Cristian îmbină, în mod fericit, elemente din stiluri arhitecturale diferite. Alte elemente importante ale acestei biserici fortificate, demne de a fi menţionate, pot fi următoarele: la anul 1580 se clădeşte între incinta interioară şi cea exterioară un turn pentagonal cu o galerie de apărare pe console; altarul cu răstignirea, ca tablou principal, datează din anul 1719 şi este un document reprezentativ al artei baroce din ţara noastră; încastrarea altarului în stil rococo a fost adaugată la sfârşitul secolului al XVIII-lea; casa parohială cu etaj a fost construită din piatră şi cărămidă pe la anul 1500. Pentru că localitatea se afla în plin câmp deschis şi cu greu se putea apăra împotriva năvălitorilor, biserica a fost înconjurată cu cele două curtine de apărare, iar zidul exterior a fost prevăzut cu cele cinci turnuri.

În vremea atacurilor familiile se retrăgeau în incinta bisericii şi asigurau apărarea acesteia, iar atunci când se adăposteau aici, oamenii luau cu ei animalele şi alimente. Slănina şi şunca, ca rezerve strategice de hrană, erau bine păzite într-un turn special amenajat, numit chiar „Turnul Slăninii”, sau „Turnul Cămării”, un turn păstrat până în zilele noastre. Biserica evanghelică fortificată din Cristian (jud. Sibiu), figurează pe lista monumentelor istorice 2010,cod LMI SB-II-a-A-12369, cu următoarele obiective: cod LMI SB-II-m-A-12369.01 – Biserica evanghelică fortificată, secolul al XIII-lea, 1480 – 1495 (transformată), sec. XVIII; cod LMI SB-II-m-A-12369.02 – Incintă fortificată interioară (fragmente), cca. 1500; cod LMI SB-II-m-A-12369.03 – Turnul Octogonal, cca. 1580; cod LMI SB-II-m-A-12369.04 – Incintă fortificată exterioară, cca. 1500; cod LMI SB-II-m-A-12369.05 – Zwingerele cu casa parohială evanghelică, cca. 1550. În colţul de SE al casei parohiale, orientat spre incinta secundară, se mai păstrază un aşa zis „amvon de ciumă” unicat, din care preotul predica în vremuri de epidemii drept credincioşilor adunaţi sub cerul liber, în jurul amvonului. Numele localităţii de Cristian este explicitat ca venind din latină, cu înţeles de „creştin – cel ce crede în Hristos”, numele acesta fiind ca o mărturie a credinţei şi a dragostei pentru aceasta. Este unul dintre cele mai întâlnite nume din lumea creştină, încă din cele mai vechi timpuri şi până astăzi: „Creştin este cel ce îl imită pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire.” (Sfântul Ioan Scărarul). Derivate ale acestui nume mai sunt: Cristiana, Cristi, Cristea, Hristea ş.a. Ziua onomastică a celor ce poartă acest nume este de Crăciun, adică pe 25 decembrie, ziua Naşterii Mântuitorului Hristos.

Dacă vom căuta, vom constata că mai avem o localitate Cristian, în judeţul Braşov, dar şi cele patru – trei râuri Cris (Criş; numit şi Râul Crişu Triplu). Crişul era cunoscut în antichitate sub numele de CrisusCrisiaGrisia sau Gerasus, şi este format din râul Crişul Alb şi râul Crişul Negru (împreună alb-negru), râul Crişul Dublu („împletit” din apele celor două râuri anterioare), şi care se formează în aval de confluenţa Crişului Alb cu Crişul Negru, la nord de oraşul Gyula (Ghiula, sau citit în oglindă „A – lui – G”, cu sens de „începutul aparţine Genezei divine”) din Ungaria. Urmează râul Crişul Repede (spirit, fiul), care unindu-se cu Crişul Dublu (perechea primordială), vor forma râul Criş sau Crişul Triplu, ca semn al trinităţii cereşti. Mai constatăm că procedeul de oprire la schi, printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate, se numeşte tot „cristiană” (aşa cum se va întorce brusc cursul timpului nostru în zona Nodului lui Isis – Nodul Gordian, oprindu-se pentru un timp (timpul visului, al lui Dionysos ameţitul, care vede totul dublu). Mai avem şi un vârf montan cu acest nume, în Munţii Postăvarul („po-Stavăul”, unde „stavărul” este „îngrijitor, păzitor de cai la pășune”, iar „po” este locul „potoului” (ca punct de plecare și de sosire la alergările de cai), ca symbol al Marelui Zeu care va veni călare (Cavaler Danubian) pe norii cerului). Aceştia sunt o grupă muntoasă a Carpaţilor de Curbură, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Cel mai înalt pisc este vârful cu aceeaşi denumire, respectiv Vârful Postăvarul (numit popular  „Postăvaru”, fără l). Fiind înconjuraţi de arii depresionare întinse, de văi adânci şi culoare largi, Munţii Postăvaru se detaşează din depărtare ca o unitate montană impunătoare, deşi altitudinea lor maximă nu depăşeşte 1.800 m. Este explicată în acest fel şi denumirea de Cristianul Mare (Marele Zeu Crist) sub care mai este cunoscut vârful Postăvarului (l.804 m). După alte surse, denumirea provine de la privilegiul de a face comerț cu postăvării acordat grănicerilor din zonă. Cristna (Krishna) este şi numele unuia din marii înţelepţi ai teogoniei vedice („vede”, sau „cel care vede ce nu se vede”, aşa cum avem noi localitatea Roşiorii de Vede), considerat una din încarnările (avatarurile) lui Vişnu. El este acela care a reînsufleţit brahmanismul şi i-a dat conţinutul din celebrele Vede, fiu al fecioarei Devaki, având o biografie asemănătoare cu a lui Iisus din Nazaret, Hristosul religiei creştine.

Toate acestea ne explicitează cumva vechimea milenară şi simbolismul numelui de Cristian, ca şi sărbătorirea acestui nume de Crăciun, în ziua naşterii Domnului Iisus Hristos, ziuă care se suprapune şi cu ziua naşterii zeului Mithra din piatră (atunci când „nu va mai sta piatră pe piatră”, iar lucrurile ce păreau sigure (concrete) îşi vor schimba firea şi rostul (lumea nebună, beţivă, adormită, venirea morilor cereşti şi măcinişul lumii, spargerea tiparelor şi a legilor).

Transilvania este renumită pentru cele peste 160 de biserici fortificate, a căror istorie începe în epoca medievală. Fiind o regiune de graniță, pe vremea aceea, aveau loc multe războaie. Pentru a se apăra, locuitorii au început să fortifice bisericile construind în jurul lor ziduri de apărare. În caz de atac, zidurile le asigurau sătenilor adăpost și protecție. În decursul secolelor, fortificațiile au fost întărite și extinse. Multe dintre ele s-au păstrat până astăzi și constituie un peisaj unic în lume, mai ales prin densitatea și varietatea monumentelor. Acestea au devenit simbolul marcant al multor sate și al regiunii în general. Bisericile fortificate au fost construite, folosite și întreținute în mare parte de coloniștii vorbitori de limbă germană – sașii transilvăneni. Timp de secole ele au reprezentat centrul religios și cultural al comunităților rurale. După o perioadă de peste 800 de ani, în ultimele decenii, majoritatea sașilor transilvăneni a părăsit regiunea. Astfel, astăzi se pune problema viitorului bisericilor fortificate, a acestei moșteniri de valoare universală, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Aici, la Cristian, prin iniţiativa şi inspiraţia unui grup de doamne din vechea comunitate săsească, biserica fortificată poate oferi un moment de pace călătorului, o cameră primitoare, o gustare deosebită. Cine doreşte poate lua şi un suvenir care să îi amintească de aceste clipe minunate petrecute în „Insula Christiana” (lunca creştină), o oază de pace şi serenitate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*