Cu tricolorul ca pe un nou „Drum al Cruci”…

Mai de grabă ar fi trebuit să-i zică tanti „Porcoiu”! Că așa s-a comportat… A intrat cu râtul de director în troaca plină cu lăturile politice și a grohăit un continuu „Nem, nem, nem!”. Pentru că despre asta era vorba, nu de un accident isteric, duduia director netrezindu-se dintr-o dată cu râtul în vânt. Ci pesemne pentru că așa i s-a indicat: „Tot ce e românesc trebuie să moară”. Și a dat și ea din „adidași” în piftia fără coloană, dar plină cu șorici gros și ceafă de bugetar nesimțit.

Sigur, de ce ar demisiona acum? Sau de ce l-ar da afară pe acarul-argat care nu a lăsat oamenii să intre cu drapelele naționale în incinta Muzeului Național al Satului? Păi’, cealaltă duduie, vâslașa tulbure, tanti P(i)lită, că Lipă a fost într-un trecut pe care singură și l-a demontat de pe podiumul mândriei naționale, și-a dat ea demisia? Nicidecum! Ba, ce bine i-a mai mers! Că așa e în politica noastră trasă de hățuri de păpușarii verzui… Înjuri tot ce e românesc, te-ai lipit de o funcție ca marca de recomandarea politică! Ce importanță are că e plescăită acolo cu scârbavnica flegmă a bunăvoințelor politice? Funcția contează!

De fapt, nenumita duduie Paulina Popoiu ar fi putut fi director oriunde. Ba, chiar i-ar fi fost nimerită administrarea unei porcării, că tare îi mai place duhoarea și „levigatul” în zeama de grajd…

Și nu este nimic accidental în acest val de iredentism de sorginte autohtonă. Sunt pași bine stabiliți, meniți să ne batjocorească până la descărnarea ființei românești. Atacul grobian final se dă la însemnele și simbolurilor noastre naționale. Pentru că veneticii le-au prins în șuruburi pe ale lor, dar ceea ce avem noi, având conținutul dat prin sacrificiul a generații întregi, este greu de eclipsat.

Lipă a fost cea dintâi care a dat cu vâsla din cuiul anonimatului de postcanotoare într-un simbol național, interzicând intonarea Imnului Național în competițiile sportive. Astălaltă, țața „Porcoiu” (că tot suntem la muzeul satului, nu?!), s-a luat și ea de gât cu o „galerie”, cea a românilor veniți din Harghita și Covasna.

Iar așa cum penibila „Plită”, care dădea în clocot de tulburare anti-românească, de credeam că numaidecum îi dau spumele pe la colțurile pliscului, a sfârșit prin a da și un ordin de ministru care interzicea intonarea Imnului Național (cică să nu producem disconfort minorităților), aidoma a făcut și duduia din poarta muzeului, iscălind o cerere, mai din timp, ca românii din Ardeal să nu vină în ograda ei cu prea multe drapele, adicătelea „să nu afișeze steaguri tricolore decât în limita bunului simț”!

Dar asociația care i-a adus pe cei 200 de români a venit pe calea neamului taman din Ardeal. Și era suficient să tropăie o dată cu toții că săreau și porțile muzeului din țâțâni. Nu doar țața de pe scaun. Prea mult bun simț, însă… Dar poate că acum ar fi nimerit să refacă drumul acestei crucii a țării, care este pe cale să devină tricolorul, iar doamnele care au venit să țeasă ii la muzeul țăranului, să vină să le „lege” celor două ceva de prapor. Că le-a murit simțul național, iar un trup fără suflet e rătăcitor într-o beznă mai neagră ca tăciunele nopții.

Or, n-ar trebui să ne trezim? Oamenii Ardealului au bătut atâta cale pentru a fi opriți de o duduie de București?!… Ar trebui să ne luăm de piept cu toți aceia care ne sfidează simbolurile naționale. Căci acestea sunt cele din urmă care ne țin pe acest pământ așa cum ne știm de milenii. Sunt „sfincșii” care ne veghează Panteonul Național, să nu ne coboare înaintașii îndoliați de neputința noastră.

Datina, Cântul (istoric și patriotic), Straiul popular, Crucea și Drapelul Național. Doar pe ele le mai avem. Doar prin ele putem păstra coeziunea și măreția noastră, nu ca neam risipit numeric în toate zările, ci mare prin unicitatea noastră.

Elisabeta Lipă a dat de pereți cu Imnul Național, interzicând cântul acestuia din piepturile miilor de români aflați la manifestări sportive. Crin Antonescu a încercat să ne despoaie de straiele populare printr-o lege a identificării acuzatoare a portului cu imaginea de legendă (și ce nevoie avem a aduce la viață legendele!) a legionarului. Crucea ne-a fost atacată de feluriți prin felurite forme, de la închiderea noastră metaforică „în spațiile mici, din lemn”, căci atacurile la așezarea și împlinirea Catedralei Neamului, și a acuzelor venite de la cei ce ne tot numără bisericile, de fapt sunt atacuri la un simbol național, iar datina ne-a fost și ne este periodic lovită, de la interzicerea pe postul public național a anumitor colinde, zică-se cu prea mult fum pe la coșuri!, la maltratarea textelor folclorice.

Dar, nu mor lupii când vor iepele!

P.S.:

„Însemnele tricolorului vor fi folosite în limita bunului simţ, fără prea mari exagerări”. Nu, nu este un citat din îndrumarul de deromânizare a lui Telkes Simon, este de pe buzele unei Pauline anti-naționale autohtone, cu antet de muzeu… Și dacă tot ne zic feluriții detractori, limbi de șters bonteuri, că dacă la un eveniment „sunt prea multe drapele ale României (atunci) manifestarea este naționalistă, nu culturală”, să transformăm toate evenimentele culturale în naționaliste!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*