Ca vinul în cupa anilor…

Gh. I. Cozub (1937-2009) a fost unul din demnii și bravii oameni din Moldova de Est. Viața și activitatea sa merită să  fie cunoscute ca mostre de angajare în munca pentru  prosperarea Patriei. Revista VIP Magazin, la sfârșitul vieții lui Gh.Cozub, îl numise „general al războilui vinurilor”. Doctorul habilitat în științe tehnice, Gh. Cozub era implicat de câteva zeci de ani în „războiul vinurilor” deoarece  înțelesese, conform propriei constatări din cartea sa „Ani și destine” (2005), că „Noi nu putem face concurență SUA și Rusiei în programul de valorificare a spațiului cosmic, iar Japoniei – în domeniul electronicii. Însă producția vinicolă continuă să rămână principala marfă de export și țara (noastră -n.n.), ca întotdeauna, se află printre statele vinicole de frunte ale lumii.

Gh. Cozub s-a născut într-o familie de țărani, la 30 august 1937, în satul Cuhureștii de Sus, județul Soroca. Satul, situat la câțiva kilometri de Nistru, a fost întemeiat cu mai bine de 600 de ani în urmă, cum spun oamenii,  de o căpetenie de oaste a lui  Ștefan cel Mare  – Cuhora, care primise ocina pentru vitejie și credunță în apărarea țării. Câteva hectare de pământ lutos-nisipos ale zestrei de nuntă date mamei lui Gheorghe, se aflau chiar  lânga apa Nistrului, fiind cultivate cu viță-de-vie Izabela. Strugurii de Izabela copți răspândeau în împrejurimi o miroznă îmbătătoare irepetabilă.

Gheorghe a participat la toate muncile de pe plantația de vie. A cunoscut gustul mustului prospăt stors, uneori oferit de tatăl său într-o jumătate de dovlecel curățit de semințe… Însă nu atunci  luase decizia de a deveni viticultor-vinificator. Gheorghe a mers la școală în anul 1945, arătând sârguință, intres pentru matematică, chimie. Precum majoritatea copilor din primele  generații de după război, a avut norocul, în condițiile materiale modeste ale timpurilor, să fie instruit și educat (pe atunci încă se făcea educația!) de învățători remarcabili, inteligenți, sufletiști și principiali. Învățătorii îi deprindeau să abordeze și să soluționeze  toate problemele de sine stătător. O, învățătorii postbelici de la noi!

La 1952, Gheorghe Cozub absolvise cu mențiune șapte clase. Mai departe?… Era atras de matematică, însă la sfatul familial i s-a spus: nu vor fi prea mulți  matematicienii? Alți doi frați mai mari erau matematicieni. Părinții nu aveau posibilități financiare pe care să se bizuie… Întâmplător, aflase că în Școala de viticultură și vinificație din Chișinău statul oferă studenților bursa de 60 de ruble (bani nemaivăzuți!), cazare în cămin, cantină, îmbrăcămintea necesară și manuale. Fără a mai sta pe gânduri — spre Chișinău! Vâzând atestaul de studii al lui Gheorghe numai cu note de foarte bine,  președinele comisiei de admitere, Leonid Iacovlevici Haraș i-a spus: „Ești admis!”.

A învățat în una din cele mai vechi instituții de învățămâmânt, deschisă prin ucazul  de la 2 iunie 1842 al împăratului Nicolai I. Școala — administrația, sălile de curs, sala de sport, căminul, clădirile administrative, plantațiile de vii și livezi, sala de altoire, o fabrică mică de vin — se  aflau în curtea unui vechi conac. Drumul spre Școală  șerpuia printre căsuțele  de la periferia Chișinăului, dinspre Botanica.  Obiectele de studiu erau predate în rusește, fapt ce  produsese un timp dificultăți pentru moldovenii veniți de la sate. În grupul studenților erau mulți din case de copii, ceilalți — din  familii sărace. Studiau au aici și din alte republici, de peste hotare. Dormeau câte 15 în cameră. Pedagogii — formidabili. Directorul, Uliana Luchinicina Ponomarenko — severă, principială, grijulie; mulți o numeau „mama noastră”. În afară de orele de curs, îndeplineau toate lucrările de pe plantații și din fabrică. Studenții practicau activități artistice și sportul. Cu două săptămâni înainte de competițiile sportive orășenești, membrii  echipei sportive primeau mâncare suplimentară — la prânz câte două pateuri cu magiun și un pahar cu lapte – pe  acele timpuri păreau bunătățuri regale. Gheorghe cânta în fanfară la trompetă, fugea pe distanța de 110 metri cu obstacole. La campionatul unional studențesc din 1955 a ocupat locul întâi la acea probă sportivă.

Fiind primul la învățătură, Gheorge, împreună cu câțiva colegi, a fost trimis la practică la fabrica de vinuri „Livadia” a combinatului „Massandra” din Crimeea, care era cea mai bună întreprindere de profil din Uniunea Sovietcă. Au studiat serios experiența vinăritului primar.

La practica de înainte de susținerea tezei de licență, Gheorghe și colegii au fost trimiși la fabrica de vinuri de șampanie din Moscova, unde au avut marea șansă de a-l cunoaște pe vinificatorul „de la Dumnezeu”, inginerul principal al făbricii, laureatul premiului Lenin, Serghei Brusilovski. Atitudinea minunată față de studenții din Moldova a membrilor colectivului, care au manifestat o grijă ca față de propriii copii, tutelându-i, ajutându-i  să găsească gazdă lângă fabrică.

De aflarea la practică în Moscova ține amintirea, cum la 1 Mai 1956, mergând în coloanele de oameni pe Piața Roșie. Atmosfera  din Moscova de atunci i-a creat senzația că în viață piedici nu sunt și nu vor fi… Sufletul cânta. Totul  îi este în puteri!

După absolvirea cu mențiune a Școlii, Gheorghe a fost trimis la învățătură în Institutul Tehnologic al Industriei alimentare și frigorifice din Odesa, unde se deschisese catedra de vinificație.  Peste un timp, a fost remarcat în învățătura exemplară, numit șef de grupă și înaintat la primirea bursei Stalin. Pactica de producție a făcut-o în sovhozul-fabrică „Ținandali” din satul cu aceeași denumire din Valea Alazan, unde se născuse clasicul  literaturii gruzine, Ilia Ceavceavadze. Făcuse cunoștință cu experiența multiseculară a vinificatorilor gruzini și cu neobișnuita lor ospitalitate. Studenții  trăiau ca niște cneji — conducerea făbricii îi invita pe studenți la prânz într-un restaurant cu bucătărie de lăudat.

În 1961, Gheorghe a susținut cu „foarte bine”  teza de licență „Reconstruirea făbricii de vinuri din s. Sarata” (sat moldovenesc din așa numita reg. Odesa). I s-a înmânat diplomă „roșie” – cu mențiune.

În genere, Moldovei i-a mers excepțional. Studenții noștri, care și-au făcut studiile în Institutul Tehnologic din Odesa, au fost instruiți de un corp profesoral universitar strălucit, numele cărora a intrat în fondul de aur al vinificației sovietice.

Revenit acasă, Gh. Cozub a fost trimis să lucreze ca tehnolog la fabrica de vin din Taraclia, care avea o bază tehnică săracă, elementară. Schimbările introduse de  către noul tehnolog au spori repede calitatea vinului produs. Succesul a fost observat de conducerea Sovnarhozului, Cozub a fost invitat ca adjunct. Când a fost terminată experiența sovietică cu sovnarcomurile și s-a revenit la ministere, Gh.Cozub a ocupat postul de adjunct al șefului secției tehnologice de producție a Ministerului Industriei alimentare. Însă fiind interesat de procesul practic, s-a cerut să fie transferat de la lucrul birocratic. A fost numit în postul de director al făbricii experimentale din Ialoveni de producere a heresului. Denumirea de heres provine de la orașul spaniol Heres de la Frontera. Un vin deosebit, cunoscut în întreaga lume. Schakespeare l-a proslăvit în tragedia „Henric al IV-lea”. În pofida faptului că în Moldova existau soluri și condiții climaterice favorale creșterii soiurilor de viță-de-vie  bune pentru fabricacrea heresului de înaltă calitate, producția anuală de heres, până în anul 1973, nu depășea 50-60 de mii de decalitri.

În cei 15 ani de activitate a lui Gh. Cozub în postul de director la Asociația Științfică de Producție „Ialoveni”, au avut loc schimbări revoluționare în organzarea activități, în tehnologiile de producere, în cantitatea  și calitatea vinului. Sub conducerea directorului Cozub, colectivul Asociaței a elaborat o metodă nouă de heresare a vinurilor în condiții de conveier, bazată pe aerarea neîntreruptă a vinului. Durata unui ciclu de heresare a materialului vinicol a fosr redusă la mai puțin de o lună. Apoi a fost elaborată și implmentată o metodă complet nouă de heresare a vinurilor, care în comparație cu metoda tradiională spaniolă, a accelerat de nouă ori procesul de maturizare a vinului. Metoda nouă dâdea un venit suplimentar de 2500 de ruble la fiece mie de decalitri de heres produs.

În AȘP „Ialoveni” a început să se producă anual mai mult de un milion și jumătate de decalitri de vinuri „Heres”, ceea ce constituia 80% din volumul producției sovietice! La degustațiile internaționale, vinurile „Heres” de la AȘP „Ialoveni” au fost distinse cu 26 de medalii de aur și de argint. Heresul moldovenesc era cumpărat în Marea Britanie, Olanda, Danemarcă ș.a.

Gh. Cozub este autorul ideiii și tehnologiei cogniacului „Белый аист” („Barza albă”), cea mai populară marcă de acest tip în țările CSI. Cogniacul a fost produs în anul 1978 în AȘP „Ialoveni”, apoi a pornit producția la conveier în Bălți, Călărași, Chișinău, Tiraspol, „Vinăria-Bardar”. Ca vinul din cupă de fie de calitate înaltă, fusese zămislit un lanț tehnologic bine argumentat șiințific. Anume: 1. A fost creată o pepinieră-bază, carea da anual câte 32 de milioane de butași altoiți; 2.Viile au început să fie plantate masiv cu soiuri europene; 3. Plantarea se făcea conform proiectelor științifice; 4. A fost înlăturat fenomenul rândurilor cu tufe rare; 5. A fost restructurat sistemul de conducere — s-a trecut la integrarea agro-industrială, care unea într-un bloc lucrările din viticultură și vinificația. 6. Cea mai eficientă variantă economică, care depășea putințele colhozurilor și ale colhozurilor, s-a dovedit a fi sovhozul (adică gospodăria de stat) -fabrică; 7. Respectarea cu strictețe a cerințelor lanțului tehnologic.

Doar gospodăriilor mari de stat le era în puteri să aducă suficienți specialiști calificați, să creeze o suficientă bază materială-tehnică, să utilizeze resursele trebuincioase și să realizeze specializarea necesară. Integrarea într-un complex a viticulturii și a vinăritului, începută în anul 1968, imediat și-a arătat avantajele. Pornesc să coopereze și să se unească colhozuri sau numai brigăzile de viticultori cu făbricile de vin. De exemplu: sovhozul -fabrică „Ialoveni” – specializat în producția de heres, sovhozul-fabrică „Orhei” specializat în producția de maderă, sovhozul-fabrică „Cărpineni”  specializat în producția de marsala. Către mijlocul anilor „80, în republică erau deja 40 de astfel de asociații agro-industriale, 20 din ele fiind amplasate în cele mai bune microzone vitico-vinicole. Integrarea organizațională a continuat: în AȘP „Ialoveni” au intrat sovhozurile-făbrici „Mileștii Mici” (unde e cea mai mare colecție de vinuri din lume) și „Suruceni”. Au fost incluse colectivele științifice — secțiile de vinificație și producție a cogniacurilor ale Institutului de Cercetări Știițifice al industriei alimentare din Moldova, precum și Institutul de Tehnologii în Construcții. Pe seama AȘP „Ialoveni” a fost pusă responsabilitatea coordonării tuturor cercetărilor științifice din alte centre științifice (din Institutul Politehnic, organizațiile de profil ale Academiei de Științe și din Institutul Moldovenesc de cercetări științifice în domeniul pomiculturii, viticulturii și vinăritului). În 1982, Moldova producea 30 la sută din vinurile, 50 la sută din cogniacurile, șampania și materialele viticole produse în Uniunea Sovietică. Plantațiile de viță-de-vie ocupau 248 000 de hectare.

Prima diversiune  a lui Gorbaciov și a canaliilor lui a fost  împotriva plantațiillor viță-de vie, nimicite in așa numită campanie antialcoolică (decretul prezidențial din 1985). În raionul Ialoveni, spre exemplu, au fost nimicite 2000 de hectare de vie… La sfârșitul anului 1985-începutul  anului 1986, o dată cu numirea de la Moscova a rusului Victor Smirnov în postul de al doilea secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova (post- cheie de real stăpân), porni destructurarea dirijării complexului agro-industrial, specialiștii valoroși-persoane cum ce cade erau înlăturate din dirijarea economiei. Unicul promovat de către V.Smirnov a fost A.Sangheli, de rea pomină… Primul secretar al CC, Semion Grossu, care nu era de acord cu insuportabila situație creată de satrapul-distrugător Smirnov, s-a dus și s-a plâns lui Gorbaciov. Acela i-a răspuns: „Не нравится — можете уходить” („Dacă nu-ți place, poți pleca”). Pe atunci încă nu se știa că Gorbaciov începuse măsurile de destructurare și omorâre a Uniunii Sovietice. Peste câțiva ani un analist rus a numit destructurarea de atunci „Catastroica”, în rădăcina aprecierii vedem Catastr, adică catastrofa.

Satrapul moscovit porni prigoana cadrelor de conducere care nu erau de acord cu el. A amenințat pe oponenți că îi dă în judecată și le deschide dosare penale. Desigur, măsluite. Veneau vremuri negre. Între toți opozanții satrapului demolator, cel mai dârz a fost Gh. Cozub. Nu putea fi de acord cu nimicirea viilor și declarase: „Tолько через мой труп!” („Numai pășind peste cadavrul meu!”). A fost deschis dosar penal, a fost găsit un martor care a depus mărturie falsă. Condiția închiderii dosarului: că Gh. Cozub să depună mărturie falsă despre primul secretar al CC, Semion Grossu. A refuzat ticăloșenia. Judecata l-a condamnat pe Gh. Cozub la zece ani de detenție în colonie cu regim sever.

Valentina Alexeevna, soția lui Gh. Cozub a invitat un avocat moscovit, Anatolii Focov, care s-a dus la președintele Judecătoriei Supreme, Victor Pușcaș. Acela a declarat că nu se poate face nimic — este directiva corespunzătoare de la Smirnov și verdictul e hotărât dinainte. Gh. Cozub a fost condamnat, i-a fost confiscată averea. Gh. Cozub, trecând prin zece închisori-etape, a fost întemnițat în colonia din Ircutsc. Acolo a însușit profesia de asamblor  de piese pentru televizoarele exportate în China, a fost președinte al mestcomului  ales de 2000 de deținuți, cărora le ținea prelegeri pe diferite teme, iar gardienilor le scria lucrările de control  și lucrările de curs, ceea ce i-a atras porecla-titlu înalt „Docent”.

Între timp, peste doi ani, l-a vizitat avocatul A. Focov, care a făcut recurs în Judecătoria Supremă a Uniunii Sovietice. Cazul va fi reexaminat  favorabil la următoarea Plenară. Această întorsătură nu convenea Judecătoriei Supreme din Moldova și, înainte de  începerea Plenarei instanței supreme, a anulat decizia de încetare a urmăririi  penale. Sentința a fost anulată de cei care o emisese.

La 14 aprilie 1988, când se despărțea de Gh. Cozub eliberat, la șeful coloniei amărât apăruse lacrimi sincere: pleca un lucrător valoros…

Gh. Cozub a fost reabilitat, i s-au adus scuze. El a fost restabilit în postul de docent al Institutului Politehnic, apoi transferat în postul de inginer superior la AȘP „Ialoveni și simultan numit adjunct al președintelui  Direcției principale de viticultură și vinificație a Moldvinprom-ului.

După omorârea Uniunii Sovietice, la noi s-au instalat timpuri  capitaliste-răpitoare. În cartea sa de memorii „Ani și destine” (2005), Gh. Cozub, neimplicat în activități partinice, scria: „Au venit timpurile, când în cabinetele deținătorilor puterii, unul lângă altul, ședeau țanțoși liderii partidelor și ai clanurilor financiare-industriale, care își împingeau interesele corporative. Ei nu erau în stare să ajungă la o înțelegere despre realizarea unei politici economice unice. Acei, care pur și simplu lucrau, își îndeplineau destoinic obligațiile de serviciu deveneau străini pentru deținătorii puterii, indiferent de orientarea lor politică. Toate acestea se vedeau în situația din complexul agro-industrial al republicii”.

La 1998, „elita” dominană l-a numit ca ministru al agriculturii pe V. Bulgari, devenit instrument de realizare a unui șir de măsuri urâte, fără ca dominanții să fie compromiși — ministrul era din agrarienii de la opoziție. Acest instrument a scos din posturi vreo 50 de specialiști conștiincioși care lucrau  eficient în agricultură; a fost demis și Gh. Cozub. Nici prim-ministrul Ivan Ciubuc, nici D. Diacov, nici președintele  P. Lucinski nu i-au dat vreo explicație plauzibilă… „așa a decis guvernul”…

În 2001, Gh. Cozub a fost invitat în postul de director al făbricii de vinuri din satul Pleșeni (r-l Cantemir) din microzona Codrilor Tigheciului, unde solul și clima sunt comparabile cu cele din vestitele centre mondiale de vinificație (Porto, Bordeau, Piemonte, Rioha), iar trei ani mai târziu a fost ales președinte al Uniunii exportatorilor de vinuri moldovenești.

Dintr-o fabrică mică, Gh. Cozub a făcut un mare holding, compania pe acțiuni  – „Imperial Vin” – de nivel internațional, cu reprezentanțe comerciale  peste hotare. Aveau  laborator dotat cu utilaje franceze și germane de ultimă oră pentru controlul calității vinurilor. Până la venirea lui Gh. Cozub, fabrica producea anual nu mai mult de trei milioane de sticle de vin, peste câțiva ani — 14 milioane de sticle de vinuri albe și roșii de înaltă calitate.         Vinurile produse  de holding-ul „Imperial-Vin”— toate 14 milioane de sticle sunt exportate: „Dușa monaha”, „Monastârscoe moldavscoe”, „Imperial Vin”, „Dolina roz”, „Tri moldovanina”. Despre reclamă: cântăreața Nadejda Cepraga a înregistrat un disc cu cântecul „Tri moldovanina”…

Mari greșeli comise de conducerea R. Moldova: parcelarea terenurilor, privatizarea făbricilor de stat rentabile, nimicirea bazei-pepiniere de butași.

Iată, pe scurt, istoria victoriilor,  înfrângerilor și ridicărilor luptătorului patriot, Gheorghe Cozub, vinificator emerit al R. Moldova și al Franței, profesor universitar, doctor habilitat în științe tehnice, membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova, de două ori laureat al Premiului de Stat al R. Moldova, cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”(1997) , și a al Ordinului Republicii (2007), autor a 55 de invenții, 150 de publicații, șapte monografii, al cărții de memorii „Oameni și destine”, autorul cogniacului „Belâi aist”  – „Barza albă”.

One Response to Ca vinul în cupa anilor…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *