Doar pentru faptul că s-au putut gândi la așa ceva și ar trebui să ieșim în stradă! Dar cum sunt dovezi că se lucrează din plin la un proiect care să pună punct final tuturor întrebărilor noastre (și nu prin oferirea unui răspuns „colectiv” eventualelor chestionări publice ori individuale, ci prin îngrădirea dreptului nostru de mai invoca accesul la anumite informații publice), ar trebui să ne facă să fim măcar la fel de radicali și solidari cum ne-am dovedit în momentele de unitate, „Colectiv” și „OUG 13”!
Este adevărat, pentru cei mai mulți, „Legea accesului la informații publice” nu reprezintă ceva special. Nu aduce nimic în plus nivelului lor de informare pentru că, fie nu știu, fie nu au acces la mijloacele necesare formulării acestui drept, așa-zisul acces la informații publice fiind, de fapt, un eufemism general acceptat. Pentru că, dincolo de cetățeanul care solicită pentru sine anumite informații (categoria informații de interes personal), asupra lucrurilor și faptelor prezumtiv oneroase nu se apleacă decât media și unii formatori de opinie.
Și așa, în formularea ei, legea nu vine să dezvolte prevederile constituționale, cu atât mai mult să le „blindeze”, ci doar aduce într-un anumit plan de transparentizare activitatea instituțiilor publice, o activitate suspectă prin închiderea în sine specifică modului de funcționare a mașinăriei public-instituționale.
De aceea, poate, aplicarea Legii 544 s-a făcut întotdeauna în formule aproape caduce, prin evitarea responzabilizării aparatului public vizat, în majoritatea cazurilor, cererile fiind înregistrate la nivelul unor „Departamente”, pentru cetățenii, sau „Birouri de presă”, în cazul media, fără o asumare clară de către un anumit funcționar public, răspunsurilor oferite de către instituții fiind la rândul lor formulate astfel încât să se evite responsabilizarea. Iar legea mai are o „hibă”, prin formularea ei lapidară lăsând numeroase portițe funcționarilor, prin neprecizarea faptului că accesul la informații publice înseamnă, ca răspuns al instituției, nu doar furnizarea de informație în regim de copy-paste (în general de pe site-uri, de la capitolul informații publice), ci și crearea de informație.
Dar măcar știam că legea este acolo, deși esența ei, de acces la informații publice, ar fi trebuit să se găsească sub forma unui aliniat în Constituției, știam că exista, fie și într-o formulare lapidară, ca o minimă garantare a drepturilor noastre, prin apelarea la conținutul ei de către cei ce știu să o folosească, măcar pentru a se asigura periodic că libertățile noastre nu devin, încet-încet, marginale ori chiar de domeniul trecutului.
Guvernanții încearcă acum să scape și de această piedică. Nu este o povară în sine în drumul lor, dar îi împiedică, le limitează mișcările. Așa că o abrogare a „Legii accesului la informații publice” ar fi un pas esențial în securizare libertăților lor instituțional oneroase. Și nu vine în mod esențial ca o acțiune directă a limitării libertăților noastre dar, prin alte extensii, ar putea deveni.
Chiar dacă guvernanții vor renunța la abrogarea legii, tot putem fi martorii unei „epurări” la nivelul categoriilor care apelează la această portiță legală care ne permite să privim acolo unde guvernanții nu ne vor. Pentru că, nu simplul cetățean deranjează. El are în general un scop individual, iar când „chestionează” o instituție, nu o face în sensul aflării a ceea ce se întâmplă cu țara, cu viitorul ei, ci într-un interes personal bine definit. De altfel, el ar putea fi și cel mai ușor „relocat”, prin expedierea către „avizierele” deja existente. Pentru că, nu-i așa?, cetățeanul oricum aglomerează funcționarul public cu întrebări care își au deja răspunsurile pe site-uri.
Deranjează însă cei ce apelează la drepturile conferite de această lege pentru a face investigații despre anumite lucruri și fapte de la nivelul administrației publice, locale și centrale. Adică, jurnaliștii, „ongiștii”! Și unde interesul lor, în numele celorlalți este mult mai vitrioliant decât interesul cetățeanului care își urmărește un scop strict personal.
Legea „revizuită” va promova probabil o „transparentizare” prin promovarea abundenței de informații, dar despre ceea ce vor administrațiile să fie vizibil, pentru a nu mai fi nevoite să răspundă solicitărilor „de acces”. Pentru că afișarea unui buget local, de exemplu, pe principiul publicării „unui calup de informații înainte ca ele să fie cerute”, va putea reprezenta motivația legală a unei instituții publice de a nu mai risipi timpul propriilor angajați cu răspunsuri punctuale.
Pentru că pe acestă idee se merge în „revizuirea” legii.
Lasă un răspuns