„Nu-mi plec capul dacă nu greşesc şi spun ceea ce gândesc!”…

Cunoscută publicului larg din celebrele seriale „Inimă de ţigan” (2007 – 2008) şi „Regina” (2008 – 2009) de la Acasă TV, dar şi din „State – student la Sorbona” (Film; 2010) şi „State de România” (serial TV; Pro TV; 2011; rol: Minodora Ioniță), „State şi Flacăra, vacanţă la Nisa” (Film; 2011); „Moştenirea” (serial TV 2010; Pro TV) interpretând cunoscutul rol al Minodorei, fata lui State de România, sau din filmul de lung metraj „S-a furat mireasa” (2014; rol: Lola), tânăra actriţă Doiniţa Oancea s-a format ca actriță urmând cursurile Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Spiru Haret din București, la clasa profesorilor Sanda Manu şi Dana Voicu. Născută pe 15.02.1983, Doiniţa Oancea, alis „Minodora”, este și absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Filosofie de la Universitatea Spiru Haret, pe care a urmat-o în perioada 2001 – 2005. Ea a mai urmat și cursurile postuniversitare, specializarea „Gender Studies”, la Budapest University – Ungaria între anii 2006 – 2007. Neputând să stingă flacăra pasiunii pentru arta actorului, se înscrie şi urmează cursurile Facultăţii de Teatru în perioada 2008 – 2011. Dovedind reale calităţi artistice, Doiniţa Oancea este cooptată şi în echipa reality show-ului „Serviţi vă rog!” de la Pro Tv în anul 2010, dar şi la emisiunea „Dansez pentru tine” (2010), apoi în serialul „Fetele lu’ dom’ Profesor” (rol: Mela; 2014) de la Kanal D.

-Cine este cu adevărat Doiniţa Oancea?

-Nu vreau să dau lecţii de viaţă. Nu sunt în măsură să o fac. Vreau doar să vorbesc puţin despre mine, despre cum văd eu lucrurile în viaţă. Simplu şi la obiect. Nu-mi place minciuna. Nici să mint nu-mi place, nici să fiu nevoită să o fac şi nici să fiu minţită. Nu-mi place răutatea. Nu sunt rea şi nu îmi plac oamenii răi în jurul meu. Nu îmi plac fitzele. Nu posed asemenea „calităţi” şi nu îmi place să le văd nici la cei din jurul meu. Nu-mi plec capul dacă nu greşesc şi spun ceea ce gândesc… poate că sunt puţin prea mândră şi prea orgolioasă. Sunt un om demn. Detest ipocrizia. Îi  respect pe cei din jurul meu şi cer ca şi ei să mă respecte pe mine. Sunt copilaroasă… poate mai mult decât e cazul câteodată, sensibilă uneori şi prea „tare” alteori. Un şut în fund înseamnă pentru mine un pas înainte. Nu zâmbesc dacă nu am de ce, nu vorbesc dacă nu am nimic de spus, nu mă împrietenesc din interes, nu vreau să par ceea ce nu sunt!

-Din timpul facultăţii de teatru ce îţi aduci aminte, ce te-a emoţionat mai mult? 

-Ultimul examen la actorie … din cei trei ani de facultate. Emoţii au fost… dar cu siguranţă mai puţine decât în anul I…şi cu siguranţă altfel dozate! Mi-aş dori să am mai multă încredere în mine….să fiu măcar o dată mulţumită de lucrurile pe care le pot face!Ştiu că suficienţa în actorie nu e deloc binevenită. Şi nu despre asta este vorba… ci de o mică mulţumire pe care mi-aş dori să o simt în suflet. Să simt că am făcut bine un lucru. Asta vine din încrederea în mine… pe care vă mărturisesc că nu o am, cu toate că cei din jur… şi vorbesc aici de oameni avizaţi… îmi spun că ea ar trebui să existe fără doar şi poate. Şi nu mi-o spun ca să mă încurajeze, asta ar fi o prostie… treburile nu aşa merg în meseria asta, ci onest… şi pentru că observă această nemulţumire din interiorul meu. Mă rog… Dacă ar fi să fac un rezumat ar trebui să încep cu cel mai important lucru: am avut onoarea, bucuria şi norocul să lucrez cu Doamna Profesoară Sanda Manu. Ce am să îmi reproşez este faptul că nu am profitat la maxim de aceasta ocazie. Că nu am mers atât de mult la facultate pe cât mi-aş fi dorit …şi  pe cât ar fi trebuit, din cauza filmărilor. Însă munca dânsei cu mine, atât cât a fost, sunt sigură că a lăsat ceva urme în interiorul meu. Şi aş dori să o asigur că nu a fost în zadar. O iubesc, o apreciez enorm de mult şi îi mulţumesc că m-a acceptat în clasa dânsei. Am un nod în gât când vorbesc despre aceste lucruri şi cred că ar fi bine să plâng, ca să mă pot linişti. Iubesc meseria asta atât de tare încât nimic din ce fac nu mi se pare satisfacător şi tot timpul cer mai mult şi mai mult şi mai mult de la mine.

-Cum a fost viaţa de student pentru tine?

-A fost grea viaţa de student… cel puţin la 28 de ani! A fost destul de greu să mă împart între job-uri, cursuri, lucruri pe care le aveam de făcut pentru tine, referate, monoloage, spălat, călcat, proiecte, contracte ş.a.m.d. Aşa fac tot timpul… pe ultima sută de metri mă apucă spaima… şi intru în priză. Se pare că sub presiune sunt mai motivată, cel puţin la facultate. În schimb, aveam senzaţia că nu-mi ajunge timpul să le fac pe toate.. şi cum nici nu cred că sunt un foarte bun organizator… uneori mai săream din schemă şi amânam lucruri care trebuiau făcute în acea perioadă…dar nu cele importante.

-Ce alte pasiuni mai ai, în afară de teatru şi film?

-Da. Make-up-ul este una din pasiunile mele. Tocmai de aceea am sertarele pline cu pensule şi  farduri de toate felurile,  de toate culorile şi de toate naţiile, adică producţiile. La un mic inventar am constatat  că am 76 de rujuri de buze, 15 rimeluri, 18 farduri de obraz şi numărătoarea poate continua. Produsele de make-up îmi fac cu ochiul tot timpul, iar eu nu mă pot abţine să nu le cumpăr. Mă declar Make-up addicted. Din această pasiune a mea s-a născut şi o idee pentru blogul meu şi anume să fac împreună cu cele 2 prietene ale mele nişte tutoriale de make-up pentru fetele cu care împart oarecum această pasiune a mea. În curând voi deschide o pagină pe acest blog dedicată exclusiv make-up-ului! Sper să fie de folos, ţinând cont de faptul că make-up-ul este realizat de 2 persoane care lucrează în acest domeniu de ani buni, (eu servind doar de model). Dacă aveţi sugestii nu ezitaţi să îmi scrieţi!

-Ce dorinţă ai vrea să ţi se îndeplinească acum?

-Mi-e dor de vară şi aş vrea să vină cât mai repede. Mi-am amintit că în copilărie, aveam un fel de incantaţie pe care o făceam  în cazul în care începea ploaia şi voiam să aducem  soarele înapoi. Ne aşezam în cerc, ne ţineam de mână şi cântam la unison „Cărămidă lucitoare, dă-i Doamne să iasă soare”. Acum nu cred că mai merge cu „cărămida”. Voi ce ziceţi?”Succes pe mai departe şi multă baftă Doiniţa Oancea! Răspund cu versurile unui poet drag mie: „Din neatenţie, / mi-am vărsat paşii / pe drum / şi încurcat, / nu mai ştiu / să-i pun la loc / în ordinea călcăturii. / Sub un picior / aşez un pas de mâine, / sub celălalt / un pas de ieri / şi acum pornesc / în acelaşi timp, / în toate direcţiile, / nemairămânând / din mine nimic. („Final”; poem de Andrei Vremir).