Doar niște beneficiari… „colaterali”

La cât sunt de putori, ar trebui să fim de-a dreptul uimiți când vin cu vreo inițiativă în care suntem pomeniți și noi, cetățenii, pe post de „beneficiari”. Sigur, într-o mirare de o clipă, pentru că, după 27 de ani, ar trebui să „pătrundem” mecanismul parlamentar, ar trebui să înțelegem că noi că nu suntem beneficiari ai inițiativelor pe care le tot croșetează „aleșii” decât din perspectiva pomenirii noastre pentru a-și justifica ei un alt bine. Au nevoie de un „cocon” în care să-și așeze sub capetele lor mari și majoritar seci o nouă perniță pentru dormit somnul în numele națiunii? Brusc se găsește câte un mecanism chipurile necesar nouă!

De fapt, nu știm câte legi le putem așeza ca fiind create pentru noi ca beneficiari direcți, unici – este deja mult prea mult spus, fiind un lux al democrației pe care ne-o oferă ei, din prima clipă în care singuri am pomenit de nevoia noastră de a ne raporta la rații („rația de libertate”), și câte au fost grosolan puse în seama binelui nostru pentru siguranța și liniștea lor.

Pentru că, în mod real, noi suntem doar niște „beneficiari” colaterali ai activității lor pompos clamate pe la tribune ca fiind spre bine țării. Iar dacă ar trebui să ne mai surprindă ceva, atunci ar fi vorba doar despre originalitatea de care dau dovadă în crearea unui alt mecanism prin care să se izoleze de noi.

Să fie cât mai protejați de „agresiunile” noastre cetățenești, să rupă orice fel de legătură care i-ar putea face vulnerabili într-o comunicare directă, să transfere totul într-un virtual sau în spatele unei alte comisii „paravan”.

Să vii ca ales al poporului să propui un „ghișeu” în spatele căruia cetățeanul, alegătorul de mai ieri în fața căruia te smereai frângându-și mâinile de teamă  („Mă votează/ nu mă votează?!”), să se ghemuiască timid cu „ingerințele” lui despre ceea ce faci tu, „ales al poporului”, pentru el, este de un cinism în care nu știi ce atârnă mai greu: ranchiuna sau dezgustul pentru noi. Sau amândouă…

Și poți să-i găsești orice denumire „catifelată”. În realitate rămâne același toc de ghișeu trântit peste degetele fostului alegător care deranjează alesul în afara „programului”, al orarului ala de felcer electoral, din cele câteva zile în care viitorul parlamentar s-ar lăsa și plimbat pe post de urs pe ulițele cele mai înnoroiate pentru un vot în plus.

Poți să-i spui și „Platformă de discuții directe între cetățeni și parlamentari”!  Tot un motto al continuității unei marți negre, de data aceasta una a indiferenței și distanțării, ar fi. Pentru că „platforma” trebuie să fie chiar parlamentarul. Căci pentru asta primește indemnizații și banii pentru birourile „din teritoriu”. Să stea acolo să comunice direct cu alegătorii. Nu să vină să propună un mecanism prin care cetățenii să-i lase în căsuța postală, electronică!, întrebările și propunerile lor.

Ba, pentru a arăta câte de hidoși devin în încercările lor de a-și ține burțile acolo, în spatele unor uși pe care țara nu are voie să le deschidă, nici măcar să-i mai deranjeze cu plicuri și inițiative, aleșii ar vrea și crearea unei comisii, permanente, „pentru relația cu societatea civilă”. De va ajunge Parlamentul o sumă de comisii.

Chipurile ar trebui să existe și în Parlament un asemenea mecanism, atâta timp, cât la Guvern, funcționează un minister pentru dialogul social, iar cetățenii „au nevoie de un contact permanent instituționalizat”. Doar că executivul nu a fost ales direct de cetățenii și nu are nici birouri teritoriale, cu secretare, mașini și diurne, ordinea este aleatorie, pentru „a comunica mai bine cu cetățenii”, pentru „a propune direct amendamente, inițiative legislative pe care noi să le putem lua în discuție” (dixit, Eugen Tomac – PMP)…

Or, în curând, o să propună să fie votați tot din spatele unor platforme, să nu se mai deranjeze nici măcar cât să meargă pe la întruniri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*