În 2010, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa s-a redeschis sala cu numărul şase, intitulată „Sala de artă sculpturală, votivă şi funerară”, sau mai pe scurt „Sala funerară”, unde piesa cea mai importantă este sicriul cu scheletul unei femei, descoperit în staţiunea Olimp, în anul 1970.
Regretatul cercetător ştiinţific Zaharia Covacef, din cadrul MINAC, a povestit în detaliu istoria descoperirii acesui mormânt, atribuit secolului II d.Hr. „Astfel, în timpul lucrărilor de construcţie a unor vile în staţiunea Olimp, a fost descoperit un mormânt într-un sarcofag de marmură, în interiorul căruia se afla un sicriu de lemn bine conservat. Sarcofagul era închis ermetic şi izolat cu o bandă de mortar. După eliberarea capacului, s-a putut observa sicriul cu corpul defunctei, acoperit cu multe ghirlande de flori şi jerbe. Pe cap avea o coroană de aur, pusă pe un suport de lemn, având în centru un safir şi frunze de stejar sculptate în aur. Pe piept avea o ghindă de bronz cu un decor în relief, înfăţişând simboluri referitoare la viaţa de după moarte. De asemenea, alături de schelet s-au mai găsit două cutii, una conţinând borcane cu diverse substanţe, iar cealaltă obiecte personale: fard, o pungă împletită din paie, în care s-au găsit o piatră de jad, o linguriţă din os, un fus cu aţă, precum şi doi dinţi de-ai femeii, necesari pentru a trece „întreagă” vama către lumea de dincolo. De asemenea, între sicriu şi sarcofag s-au găsit trei „unguentarii” (flacoane din sticlă sau ceramică), vase din sticlă şi un opaiţ din bronz. Totodată, femeia a fost înmormântată alături de cinci perechi de pantofi şi de sandale, cu tălpi de plută şi vârfurile ascuţite, cu urme de împletitură din piele şi aur, dar şi cu o colecţie de bijuterii – trei coliere fine din aur, o pereche de cercei, două inele, unul cu o gemă de rubin, pe care era gravat bustul zeiţei Diana. La picioarele femeii s-a găsit o căldare din sticlă, conţinând tămâie şi crenguţe, iar lângă sicriu se afla un toiag.” Aşa cum a mai spus dr. Covacef, „…în momentul în care a fost descoperit, sicriul era rupt la picioare, ajungându-se la concluzia că acesta era mai lung decât sarcofagul, astfel că s-a impus tăierea lui. Printre obiectele cu care a fost înmormântată femeia se aflau şi două monede din timpul Împărătesei Faustina Junior. Pe veşmintele sale s-au putut observa, în zona pieptului, o ţesătură cu un model în dungi, iar mânecile aveau un model în spirală. Sub corpul său se aflau o saltea acoperită cu o stofă roşie şi o pernă foarte mare.”
Elementele descoperite în mormânt (vasul de sticlă cu tămâie și crenguțe, toiagul, aspecte ale veșmintelor și ale podoabelor) ne conduc către ipoteza că aici se afla înmormântată o preoteasă a cultului zeiței Diana („Di – Ana” – cea aflată călare, care poate schimba sensul mișcării Forței Vieții în materie, numită și Ana – Hâța (Anahita) – cea cu două fețe („Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie!”); Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali). Sicriul tăiat (sau rupt) în zona picioarelor defunctei ne conduce la ipoteza „Patului lui Procust”, ca semn al faptului că este posibil să ne întindem „mai mult de cât ne este plapuma” și vom plăti pentru această greșeală nepermisă (Vechea Lege a Porților de Fier de care trebuie să trecem; proprietatea de histerezis a acestui metal, pe care îl avem în sânge). Zeița Diana era adeseori asociată cu animalele sălbatice, pădurile, fiind zeița vânătorii, și cu Luna (noaptea – întunericul și partea sălbatică din natură și din noi, oamenii). Era faimoasă pentru puterea, grația atletică și frumusețea sa. Era fiica lui Jupiter și a Latonei. S-a născut în insula Delos și era soră geamănă cu Apollo.
La început, a avut aceleași caracteristici cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre muritori. Diana își secondează fratele în numeroase acțiuni: îl însoțește în exil atunci când Apollo ispășește omorârea Pythonului, este alături de el în războiul troian, participă împreună cu el la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Diana este identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Diana capătă calități de zeitate binefăcătoare (cea de a doua „față” a sa): ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor și a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vânătorii, era înfățișată ca o fecioară sălbatică, singuratică și care cutreiera pădurile însoțită de o haită de câini, dăruiți de Pan, ucigând animalele cu arcul și cu săgețile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe toți cei care încercau să se apropie de ea, iar dacă la rândul său încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece și stranie. Un lucru foarte interesant dezvăluit de dr. Covacef este faptul că, atunci când s-a ridicat scheletul, au fost găsite globul ocular, limba, o bucată de creier şi o parte din plămânii femeii, ceea ce înseamnă că a beneficiat de o îmbălsămare specială. „În urma analizelor, s-a stabilit că femeia avea în jur de 55 de ani şi suferea de un reumatism al mâinilor. Se pare că a avut un rol important în societatea callatiană, cercetătorii bănuind chiar că poate fi vorba despre o preoteasă.” Directorul MINAC, dr. Gabriel Custurea, ne-a spus că „Sala de artă sculpturală, votivă şi funerară”, pe lângă sicriul descoperit la Olimp, mai cuprinde basoreliefuri cu reprezentări ale unor divinităţi, frize de calcar cu personaje feminine din secolul III, precum şi o statuetă înfăţişându-l pe zeul Jupiter Dolichenus, descoperită în toamna anului 2009 de un localnic din localitatea Ovidiu. Directorul Custurea a anunţat că şi alte săli ale sus numitului muzeu urmează să fie reabilitate, tot prin forţele proprii ale muzeului, spre bucuria iubitorilor de istorie şi a tuturor vizitatorilor. (G.V.G.)
Lasă un răspuns