Parabola caricaturii erotice

Bizar este ultimul film al lui Roman Polanski Venus in fur (2013). Un dramaturg, regizor și actor, pe nume Thomas, a scris o piesă numită Venus cu blană, având două persoanje, ea și el. Pe el urma să-l joace Thomas, iar pentru rolul lui Venus a trimis piesa mai multor actrițe și le aștepta pentru casting, să vadă pe care o alege. Dar în preziua testului, seara, se trezește la teatru cu o femeie cu bagaje, care spune că a venit de departe spre a da probe pentru rolul Venus. Femeia, pe nume Vanda, mesteca gumă, era vulgară, vorbea ca o țață, ca florăreasa lui Bernard Shaw. Thomas e șocat. Nu știe ce să facă să scape de ea. Își pune haina, vrea să plece, dar femeia se duce la pupitrul de lumini, fixează lumina pe scenă, exact cum și-ar fi dorit el, se îmbracă cu o rochie de epocă, pe care o avea în sacoșa cu care venise, se urcă pe scenă și începe să rostească replicile.

Și deodată fața lui Thomas se luminează de uimire. Vocea femeii vulgare devenise divină. Sunetul era perfect, exact ce-și dorise, personajul căutat. Vizitatoarea neașteptată pronunța exact cum el își visase. Treptat își dă seama că Vanda este atât de pregătită încât îi știa și replicile lui, ba îi preciza și indicațiile acolo unde el se abătea de la ele. Mai mult, în sacoșa cu care venise, se aflau și alte costume, nu numai rochia venusiană, ci și costumul lui de conte, apoi de valet, dar și cizmele pe care la un moment dat ea îi cere lui să i le pună, iar pe el îl încalță cu pantofii ei cu toc, îl machează, îi mărește buzele cu rujul, îl transformă într-o cocotă. Transformarea lui Thomas din regizorul bățos, riguros, pretențios, într-un personaj umil, se petrece în același timp cu evoluția lui sentimentală, fiindcă Thomas, la început rece, distant, se îndrăgostește de Vanda total, în ciuda faptului că, din când în când, este sunat pe mobil de cineva căreia el spune că este logodnica sa. Când Vanda își dă jos rochia și se îmbracă așa cum venise,  caci vrea să plece, el îi cere să mai rămână să repete. E așa de fascinat de ea încât nici nu sesizează transformările prin care trece și chiar, în final, se lasă dus la abator ca un miel, adică se lasă legat de ea de un stâlp, cu mâinile la spate. Arată ca un răstignit. Arată precum caricatura lui Iisus. Iar în fața lui, a acestei imagini chirstice, Vanda se despoaie de haine și, dezlănțuită, dansează goală ca o furie, ca o satiră din bolgiile dantești. Lumina e aproape stinsă, clarobscurul cuprinde imaginea generală, contururile se pierd, apoi totul se cufindă în întuneric, după care camera de filmat se retrage, iese din sală, ajunge afară, unde vedem imagnea unui teatru, ca la început.

Cele două personaje sunt jucate de actorii Emmanuelle Seigner și Mathieu Amalric. Filmul este o ecranizare a piesei La Vénus à la fourrure a lui David Ives și este jucat în limba franceză, fiind producție franco-poloneză. Așadar, simplu spus, este vorba de o actriță care îl convinge pe un regizor că ea este potrivită pentru rolul ales. Dar felul cum se termina, transforma povestea intr-o parabola.

Evident, Thomas întruchipează scriitorul în general, stăpânit de dorința de a-și vedea realizat visul artistic, dar și bărbatul, îndrăgostit de personajul său, ca în mitul lui Pigmalion. Nou este personajul Vanda, care se dovedește misterios, surprinzător, chiar supranatural. Ea mereu îl surprinde pe Thomas, el vrea s-o seducă, dar ea ii scapă printre degete. De fapt, există o permanentă împletire intre trei dimesiuni, ființele reale, persoanjele din piesă, și transformarea lor supranaurală, simbolică.

Filmul ține de teatrul filmat și poate fi considerat o ars poetica a lui Roman Polanski, fiindcă planul real se suprapune peste cel imaginar, iar elementul erotic se imbina cu cel ironic, sarcastic, sadic chiar, el se află la cârma interpretării, amintind de spiritul din Balul vampirilor (1967).

Sigur, Polanski este departe aici de umorul negru prin care a cucerit lumea încă de la debut, cu scurt metrajele Doi și un dulap (1958) și Mamiferele (1962). Spiritul din Venus in fur este european. Filmul a fost nominalizat pentru Palme d’Or la Cannes. Însă teatralitatea lui și atmosfera clarobscură aduc aminte de genul film noir, lansat în Franța după război și făcând o carieră incredibilă în America. Polanski i-a adăugat ironia, violența și politicul. A atins performanța la Hollywood cu Chinatown (1974). Un film la fel de bizar, ca și viața lui. Cine nu-și amintește de relația cu Sharon Tate, terminată atat de tragic?

Succesul obținut în America nu a mai fost egalat. El a luat Oscar pentru Pianistul (2002) și a realizat câteva filme memorabile la Hollywood. Din păcate, acuzat de violul unei minore, Polanski a fugit din SUA, evadând din închisoare, așa cum în copilăria sa fugise din lagăr. Deși între timp minora, ajunsă majoră, l-a iertat, nu-l iartă legile Statelor Unite, care îl așteaptă cu cătușele pregătite. Dar nici Elveția, nici Franța, nici una din țările europene unde el s-a retras, nu l-au extrădat. Ca semn al prețuirii regizorului, al talentului său ieșit din comun. Polanski are 83 de ani și locuiește în Franța, unde s-a născut, din părinți evrei polonezi. Oare ce surpriză ne mai pregătește?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*