Definiția de lucru a învinovățirii continue…

Adevărul că sună atât de… gol, încât îți vine să treci mai departe: „Definiția de lucru a antisemitismului”… Adică, aparent, un nou nimic despre nimic, inflamat periodic și pus în sarcina noastră, să nu uităm care cumva unde ne este locul! Să nu ne uităm statutul de victime de serviciu ori, mai grav, să nu încercăm cumva să ne debarasăm de toate aceste minciuni sfruntate, aruncate în spatele nostru, acum, când suntem în pragul unui moment astral, „Centenarul”. Într-un moment al consemnării Continuității pentru Neam și Țară, când ar trebui să scuturăm cărțile de istorie de praful pe care l-am lăsat a se așeza, să le răsfoim și, cel mai important, să punem la locul lor paginile care ne-au fost sustrase. Pentru că, atunci, am vedea că indiferența pe care am lăsat-o peste istoria noastră, peste măreția neamului, nu este întâmplătoare, nu este doar din vina noastră, nu este doar urmarea blazării, ci a fost azvârlită acolo pentru a ascunde urmele degetelor soioase ale acelora care ne-au „lucrat” istoria în ultimele decenii.

Am vedea, nu rândurile, nu paginile, ci tomuri întregi de minciună, de vinovății luate din sarcina adevăraților făptași, pentru a ne fi transferate nouă, cei folosiți aici și acum (un „acum” întins deja pe decenii) pentru a plăti pentru ceea ce ne inventează ei ca vinovății în funcție de ceea ce au nevoie.

Așa și cu adoptarea și asumarea de către guvern a „Definiției de lucru a antisemitismului”… Să sune suficient de gol pentru a da impresia că e vorba doar de o altă „raportare” de care avem nevoie pentru a mai primi o eventuală bunăvoință pe drumul nostru european. Ba, te și întrebi ce vrea să semnifice această „definiție de lucru”? Mai ales că executivul adoptat-o fără definirea în sine a… definiției! Este ceva ipotetic, este ceva de sforăit prin seminarii plicticoase, este un preambul pentru fel și fel de fotografii a unor fel și fel de grupuri „de lucru” unde, cei ce toacă frunză la câine să o facă în continuare fără a fi întrebați pentru ce iau atâția bani?

Am consemnat în acești 27 de ani atâtea aberații inventate pentru a masca fel și fel de sinecuri, care au apărut precum ciupercile după ploaia otrăvită a interesului politicianist, încât îți vine să ridici din umeri: Ei și?! Un alt institut-sinecură…

Doar că nu este așa! Titulatura asumată de guvern în numele nostru este, de fapt, extrem de precisă. Și cu multe straturi de spoliat pentru viitor. Iar cei ce au născocit-o („statele membre ale Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului –IHRA”) nici nu au ascuns lucrurile în spatele unei noțiuni goale. Pentru că „Definiția de lucru a antisemitismului” nu este nicidecum o formă fără conținut, cum ar părea la prima vedere. Nu este nici o sinecură dedicată altor grupuri „de lucru”. E drept, va umple buzunarele celor chemați să aplice această definiție, dar scopul nu este acesta. Ci adâncirea vinovățiilor noastre, scufundarea noastră într-o culpabilizare din care nu vom mai ieși nici măcar cu istorici de bună credință… Care oricum sunt tot mai rari, mulți au plecat dintre noi, rămânând pe aici doar „istoricii” de sinecură…

Așadar, tema adoptată de către guvern este definită precis de către alianța holocaustilor, și nu este vorba de risipite noțiuni fără sensuri semantice, de exercitare a impresiei de a face ceva (pentru că niciodată nu vom întâlni în aceste „grupuri” sinecuri temporare sau grupate pe îndrumarea de birou „Făceți-vă că lucrați!”, pentru că ei chiar ne lucrează!), titulatura memorandumului fiind de fapt o „definiţie de lucru a negării sau distorsionării Holocaustului”. Și observăm o nouă codiță lipită pe lângă condamnarea negaționiștilor: „distorsionarea”. Care va lăsa foarte mult spațiu de acuzare la dispoziția „horrocaustilor”!

Ce prevede această nouă „definiție” sădită pe lângă alte gogorițe? Indicații date Justiției și Internelor pentru dovedirea, sancționarea, condamnarea și punerea botniței (și a lanțurilor, eventual).

Or, dacă lăsăm aceste lucruri să ne sudeze istoria în culpe și vinovății, în care am fost aruncați și prin trădările guvernanților dar și a cozilor lor de topor (inclusiv de așa-ziși „istorici”), să nu ne mire dacă peste câteva generații, singura șansă de a ne mai desprinde din această vinovăție va fi aceea ca, la rândul nostru, să apelăm la Declarații de lucru ale românismului.

Dar de ce să ajungem acolo când putem pune acum opreliște acestui proces de asumare a unor vinovății străine nouă?!

Trebuie să intrăm cu fruntea sus într-un an astral al Națiunii Române, sau cel puțin așa îl așteaptă înaintașii noștri, de acolo din locurile lor din Panteon, să intrăm scuturați de această acceptare, din cumsecădenie, blajinătate, dar și nepăsare, a minciunilor istorice.