„Muzica a existat în Dumnezeu înainte de veşnicie”

L-am întrebat pe dirijorul și Lect. univ. dr. Aurel Muraru ce l-a atras atât de mult către studiul universului sonor. Răspunsul a avut ceva din dulceaţa ţinutului românesc din care vine, respectiv Bucovina: „Muzica a existat în Dumnezeu înainte de veşnicie, la fel ca şi fericirea, viaţa sau dragostea, fiind semnalată încă de la începutul omenirii. Chiar şi făurirea Universului a fost însoţită de cântare: „…atunci când stelele au fost făcute, toţi îngerii Mei au ridicat glas ca să cânte lauda Mea”(Iov 38: 7). Astfel putem afirma fără să greşim că muzica nu are nici început şi nici sfârşit, pentru că ea face parte din Divinitate şi ne-a fost dată nouă pentru a-L preamări pe Dumnezeu.”

Bucovina noastră moldovenească, astăzi parte a Ucrainei, încă naşte nostalgii şi amintiri. Este adevărat că au trecut mai bine de două veacuri de la încheierea războiului ruso-turc (1768–1774), conflagraţie în urma căreia Poarta Otomană, în calitate de putere suzerană, a cedat Imperiului Hapsburgic întreaga parte de miazănoapte a Moldovei, dar nici în prezent urmele acelei traume nu au dispărut. După pacea de la Kuciuk-Kainargi (10 iulie 1774), trupele austriece au pus stăpânire pe Ţara de Sus a Moldovei, botezând acest colţ nordic de ţară „Buchenwald”, care în traducere din limba germană ar însemna „Pădurea de fag”, denumire transformată mai târziu în „Bucovina”. Aşadar, mânat de aspiraţii expansioniste subtil mascate sub pretextul obţinerii unei porţiuni înguste de teren, care să facă legătura directă între Transilvania şi Galiţia, guvernul austriac a anexat acest teritoriu, în ciuda protestelor categorice ale Moldovei. Astfel, până la sfârşitul lunii octombrie 1774, hapsburgii au reuşit să ocupe o regiune importantă a ţării, zona geografică ce cuprindea printre altele, oraşele Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi, Siret şi Storojineţ.

Începând cu anul 1775 şi până în 1786, Bucovina s-a aflat sub administraţie militară, perioadă în care populaţia autohtonă a fost obligată să depună jurământ de credinţă faţă de noua stăpânire (1777). Prin înaltul prescript din 6 august 1786, Împăratul Iosif al II-lea dispune ca această provincie să fie înglobată în Gubernia poloneză din Lvov (Lemberg) – ca al XIX-lea district al Galiţiei. Astfel, timp de mai bine de jumătate de secol (1786 -1849), cât s-au aflat sub administraţie galiţiană, românii din Bucovina au avut de suportat cea mai neagră şi dură perioadă de ocupaţie. Procesul accelerat de deznaţionalizare s-a axat cu precădere pe o colonizare intensă a acestui teritoriu cu ruteni, huţuli, germani şi polonezi. După ce Imperiul Habsburgic a anexat partea cea mai frumoasă şi mai poetică a Moldovei, Biserica ortodoxă a rămas singura instituţie care a încercat să se opună politicii agresive de asimilare şi deznaţionalizare dusă de autorităţile austriece. Episcopul Dosoftei Herescu (1775–1789) a încurajat înregistrările civile în limba română. Dar, asta pentru un timp, pentru că impunerea preoţilor de origine slavă – în special cei ucrainieni – avea să  conducă la „slavizarea” Bisericii ortodoxe.

Apariţia dascălilor, preoţilor şi funcţionarilor ce vorbeau limba ucrainiană, dar şi instituirea acesteia ca a doua limbă oficială în Eparhia Bucovina, face ca limba şi obiceiurile româneşti să fie alterate. Intelectualii Bucovinei (profesori, muzicieni, poeţi, istorici, preoţi) au promovat idee de unitate naţională şi au reprezentat principalul obstacol în faţa deznaţionalizării. Din anul 1848, în urma frământărilor sociale, Bucovina devine provincie autonomă în cadrul imperiului Austriac. La 28 noiembrie 1918 în Sala de Marmură a Mitropoliei din Cernăuţi, Consiliul Naţional al Bucovinei hotărăşte unirea necondiţionată a Bucovinei cu România. La 3 februarie 1924 se înfiinţează Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cernăuţi, astfel capitala Bucovinei devenind unul din marile centre culturale ale României interbelice. Printre alte personalităţi care concertează aici, demn de menţionat este numele lui George Enescu, care efectuează zece turnee în oraşele Cernăuţi şi Hotin. Din nefericire, după cel de al doilea război mondial, partea de nord a acestei provincii a fost din nou răpită (1944) intrând în componenţa unui alt imperiu (URSS), mult mai dur, mai rece şi mai aspru decât cel care stăpânise Bucovina timp de mai bine de un secol. Ca urmare, viaţa culturală, ştiinţifică şi artistică a acestui teritoriu a înregistrat un recul semnificativ, încercându-se în acest fel stârpirea identităţii naţionale a românilor bucovineni. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse de cotropitori, populaţia românească din acele ţinuturi a reuşit să-şi păstreze limba, obiceiurile şi credinţa, iar versurile lui Mihai Eminescu, sau muzica lui Ciprian Porumbescu – ambii şcoliţi la Cernăuţi – au contribuit din plin la conservarea românismului în dulcea noastră Bucovină.

Din acest loc de legendă vine, cu căldura şi dulceaţa obcinelor bucovinene, cu seninătatea şi veşnicia pădurilor de fag și Aurel Muraru. S-a născut în nordul Bucovinei, în  oraşul Cernăuţi (aflat acum în Ucraina), în anul 1981. Studiile  muzicale le-a făcut la Cernăuţi, începând de la vârsta de șapte ani, cu studiul trompetei şi al pianului. Este absolvent al Liceului de Artă din Suceava, ale cărui cursuri le urmează în perioada 1996-2000. Studiile universitare sunt urmate în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în perioada 2000-2005, specializarea Dirijat Cor Academic, la clasa Conf. univ. dr. Gabriel Popescu. Dornic de perfecţionare, domnul Lect. univ. dr. Aurel Muraru Aurel Muraru, se înscrie şi urmează studiile de masterat în cadrul aceleiaşi instituţii, specializarea Stilistică dirijorală, la clasa Prof. univ. dr. Mihail Diaconescu. Urmează şi studiile de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, absolvind cu teza intitulată: Muzica corală religioasă din nordul Bucovinei, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Lucrarea a fost susţinută în luna octombrie 2010. Este angajat ca asistent universitar la disciplinele Dirijat cor şi Ansamblu coral în cadrul Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti între anii 2006-2010. Este asist. univ. şi la disciplina Educarea auzului muzical, în anul universitar 2008 – 2009, în cadrul aceleiaşi instituţii. Începând cu anul universitar 2009-2010 este asist. univ. drd. la disciplinele Dirijat cor, Ansamblu coral şi Practică artistică, la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Spiru Haret. Perioada 2010-2015 îl găseşte pe asist. univ. dr. Aurel Muraru la disciplina Canto, tehnică vocală, de la catedra Artele spectacolului (Actorie) a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Spiru Haret. Din anul 2015 devine prin concurs Lector univ. dr.

Este şi Dirijor secund al Corului Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti, începând cu anul 2010. Sunt deja numeroase spectacolele Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti la premiera cărora a lucrat Lector univ. dr Aurel Muraru. Dintre acestea putem enumera: Liliacul de Johann Strauss-fiul (regia Răzvan Ioan Dincă), Rebecca de Sylvester Levay (regia Attila Béres), Maria de Buenos Aires de Astor Piazzolla (regia lui Mario Radacovsky). Dintre spectacolele preluate de către Lector univ. dr Aurel Muraru din stagiunile anterioare ale Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian, amintim: Conteza Maritza şi Silvia de Emmerich Kálmán, Voievodul Ţiganilor de Johann Strauss, Văduva Veselă de Franz Lehár, Romeo şi Julieta de Gérard Presgurvic şi altele. La pupitrul acestei prestigioase formaţii corale a susţinut şi numeroase concerte a cappella. Aurel Muraru este şi Dirijor secund al corului Musica selecta între anii 2003-2006, Dirijorul grupului vocal Alter ego 2003-2005, Dirijorul corului Sfântul Gheorghe, formaţie ce activează în Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din capitală. În anul 2010, la pupitrul corului Passiones, Lector univ. dr Aurel Muraru a înregistrat primul CD intitulat Sfânta Liturghie în creaţiile compozitorilor bucovineni. Cercetător al fenomenului muzical, îşi pune amprenta personală pe tot ceea ce organizează sau sintetizează. Astfel, în anul 2011 îi apare la Editura Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti cartea intitulată Muzica corală religioasă din nordul Bucovinei. Ca un adevărat fiu al dulcei Bucovine, în anii 2009 şi 2010 îl regăsim ca membru în comitetul de organizare a Simpozionul Tradiţie şi cultură muzicală în zona Bucovinei din cadrul Festivalul Naţional de Artă Muzicală din Dorna Cândrenilor (Suceava). Cum cercetarea sa nu se opreşte la graniţele naţionale, iar muzica se dovedeşte un limbaj fără frontiere, Lector univ. dr Aurel Muraru participă la simpozioane naţionale şi internaţionale, precum cele din oraşul Chişinău – Republica Moldova, sau cele din Stuttgart – Germania. Lector univ. dr Aurel Muraru dăruieşte timp şi viaţă muzicii şi dăruieşte oamenilor, în grai dulce, bucovinean, chei de citire a Universului. Un dirijor de cor, dar şi un şlefuitor de talente… Un adevărat dirijor al valenţelor sonore, al aripilor de înger ce bat eterul în eternitate…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*