Mirela-Ioana Borchin și fenomenul Dorcescu

O carte de suflet și cu stil academic ne propune Mirela-Ioana Borchin, coordonator, dedicată lui Eugen Dorcescu.  Titlul reflectă efectul timpului asupra scriitorului Eugen Dorcescu și asupra operei sale. Un titlu semnificativ: Despre Eugen Dorcescu: Volum omagial 75*.

Cartea, apărută la Editura Mirton din Timișoara, în anul 2017, reflectă preocuparea constantă a Doamnei Borchin pentru opera poetului scrib. Avem în față o realizare aplicată, densă și corectă despre efectul cuvântului luminat asupra acestuia, despre cum Dumnezeu umbrește un destin, generând cărți cu mesaj și sublim. Un istoric literar serios analizează fenomenul Dorcescu în profunzime, modul cum opera acestuia a marcat epoca sa și oamenii care i-au citit cărțile. Pe ultima copertă este inserat un psalm marca Eugen Dorcescu, un psalm al existenței pure în lumina unei conștiințe care acceptă miracolul morții ca pe o altă soluție viabilă. Poetul laudă Creatorul pentru toate, pentru viață, se simte umilința poetului în fața generozității divine, cel care vorbește creaturii în diferite moduri, inclusiv prin suferință. Mesajul lui Dumnezeu este omniprezent, el se relevă prin miresme, prin frunze, prin bucata de pâine, prin faptul că în final omul moare, egal în fața timpului crud. Psalmul lui Eugen Dorcescu devoalează viziunea acestuia despre viață, lume, cer și timp înmiresmat.

Cartea este oglinda unei vieți așa cum s-a descoperit prin opera scribului. Ne este prezentată biobibliografia poetului, iar cuvântul înainte semnat de Mirela-Ioana Borchin aduce argumente pentru omagiul necesar într-o lume confuză care s-a blocat în viziuni difuze. De observat că autoarea scrie Poetul, folosind litera mare în dreptul lui Eugen Dorcescu, semn că acesta este un exponent al literaturii române de prim rang. „Pentru istoria literară, însemnătatea volumului rezidă în găzduirea unei afirmații-cheie pentru încadrarea Poetului în foarte onoranta tradiție a căutătorilor de sublim, deschisă, în lirica românească, de Mihai Eminescu și dusă mai departe de Lucian Blaga și Al. Philippide” (p.7).  Totodată, este menționată recunoașterea scriitorului în spațiul cultural hispanic, o recunoaștere a valorii literaturii române în lume. Sunt subliniate aparițiile în grupajele de poezii, schițe biobibliografice, interviuri exemplare. Numele poetului a fost remarcat în Spania, Argentina, Mexic, edituri de prestigiu au preluat opera acestuia. Eugen Dorcescu este amintit prin cărțile sale, alături de mari poeți europeni, critica de specialitate sau cadrele universitare au menționat creația sa literară de excepție. De notat activitatea de traducător a poetului, mai puțin cunoscută în mediu literar românesc, dar importantă:  „În al doilea rând, intenționez să urmăresc, cu egal interes, modul în care acest veritabil om de cultură, foarte bun cunoscător de limbi și literaturi romanice, a tradus, a publicat și a comentat el însuși, în acest răstimp, operele unor confrați spanioli, probând acribie, seriozitate și eleganță ieșite din comun în ducerea la bun sfârșit a angajamentelor sale” (Mirela-Ioana Borchin, p.204).

Cei care au scris despre Eugen Dorcescu au remarcat ținuta de cărturar a poetului. Portretul poetului este complex redat de confrați, cu respect și modestie, conștienți că se află în fața unui personaj important al istoriei literare, prin mărturie. Sunt potențate ideile acestuia, salvarea prin text, tușele metafizice evidente, fereastra deschisă de poezia lui, paralela poet-mărturisitor, lecția de omenie pe care dat-o în timp prin obiectivitate și prin profesionalism. Nu se uită că Nirvana este cea mai frumoasă poezie, că există o călătorie specifică în viață, unică pentru fiecare. Profunzimea operei sale a fost remarcată constant, precum starea sinelui în sine, terțul tainic inclus și, de reținut, opera integratoare semnată de Dorcescu. Ca o concluzie, majoritatea celor care i-au adus un omagiu nu uită să sublinieze că suntem în fața unui mare poet, că inspirația sa este de natură divină și că materia este spiritualizată și modelată prin simboluri în poemele sale.

Cinta Montagut, din zona criticii spaniole, analizând volumul Elegiile de la Bad Hofgastein, remarcă, subliniind naturalețea emoției: „Nu e ușor să întâlnești în poezia contemporană combinația dintre profunzimea gândului, căutarea senină a sensului existenței și emoția sinceră, exprimate într-un limbaj clar, direct și extraordinar de nuanțat” (p. 215).

Alexandru Ruja notează: „Orice text a lui Eugen Dorcescu, fie că este poezie, scrisoare sau tălmăcire în versuri din opera sacră, spune ceva esențial, dezvăluie o atitudine, marchează o intenție, desfășoară un demers cultural fundamental, poetul înnobilând, prin creația sa, literatura și cetatea în care s-a statornicit de decenii” (p. 100).

Corina Victoria Sein reține o idee fundamentală la Dorcescu, prietenia ca poveste: „O prietenie se poate înfiripa rapid, dar se poate pierde la fel de ușor. O prietenie durabilă în timp și de calitate este aceea care are ca temelie dorința fiecărei părți să participe la scrierea poveștii cu ce are mai bun și să-l completeze pe celălalt” (p.101). La poet nu se pot disocia omul și scriitorul, ambii se pliază exact pe un personaj complex, deschis, sincer și profund. Prietenia fiind o valoare eternă, uitată în aceste vremuri în care marketingul literar bate valoarea literară.

Mirela-Ioana Borchin are câteva concluzii referitoare la activitatea poetului în spațiul hispanic, concluzii pertinente, bazate pe argumente solide: „Profesionalismul și valoarea umană conlucrează la succesul colaborării dintre Eugen Dorcescu și unii poeți spanioli contemporani, în majoritate profesori universitari, care nu au doar practica, ci și știința literaturii. Aprecierea este mutuală și îi onorează deopotrivă” (p.225).

Tot Mirela-Ioana Borchin subliniază expresia lingvistică integratoare și subiectivă, în aceeași măsură, specifică unui mare poet. La Eugen Dorcescu este menționată arhi-amintirea, asemănătoare necuvintelor lui Nichita Stănescu, sau jocului secund al lui Ion Barbu. Iată cum argumentează istoricul literar: „Din punctul meu de vedere, arhi-amintirea, care demonstrează că trecutul persistă și pulsează în conștiința Poetului, este o metodă de autocercetare pe verticala unei existențe mult mai îndelungate decât cea, de regulă, contabilizată în ani. Poetul iese din constrângerile temporale și spațiale, după cum o dovedește O arhi-amintire, opunând uitării crunte, dar nu depline, arhi-amintirea prin care coboară în adâncul său, în depozitul tenebros al întregii existențe, de fapt, într-o zonă ocultă a existenței” (p.133).

Acest volum omagial oferă cititorului și lumii culturale românești imaginea și puterea unui scriitor capabil să învingă cu energie gravitația timpului, levitând într-un abis plasat într-un cer pe care unii doar  presupun că există. La Eugen Dorcescu depozitul, cu personajele sale multiple prin unul singur, este o certitudine. Anii nu par a avea importanță în cazul operei, pentru poet omagiul este modul în care scriitorii se adună la aceeași masă și sărbătoresc înmugurirea timpului. Mirela-Ioana Borchin a coordonat un exemplar demers de ieșire din cotidian și intrare în marile sărbători ale literaturii, a adus vasul cu mirodenii și mituri.

Ca o concluzie la opera și viața lui Eugen Dorcescu, pentru a-l cita chiar pe Poet: „Lumina – substanță a eternității” (p. 192).

O recenzie de Constantin Stancu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*