Doamnelor și Domnilor, adică voi, oamenilor mari, maturi care va să zică, hai să epatăm, că e la modă. Vă voi vorbi întrucâtva despre sex, dar nu pe înțelesul tuturor, ci cum spune Eschil: Matousi lego, k’ouk matousi lethomai, adică celor care înțeleg le fac legăturile, iar celor care nu în înțeleg le ascuns legăturile (e un joc de cuvinte pe lego, a lega, a explica și letho, a ascunde).
Trebuie să știți că o adunare de studenți la filologie clasică discută obligatoriu, în cei patru-cinci ani de stare la un loc, și chestiuni de etimologie mai delicate, de unde vine cutare cuvânt în limba noastră ori în limbă în limbă sau greacă (pentru și acolo vine de undeva, nu e așa?!), de unde vine înjurătura cutare ori cutare, cum se înjurau între ei anticii noștri strămoși (sau ai altora) – lucruri pe care nu le găsesc, însă, prin dicționare la primele căutări, dar cu care rămân în minte lăsându-le pentru legături ulterioare, mai ales pe acelea pe care bătrânii lor profesori nu vor, nu știu sau nu doresc să li le dezlege. Desigur, e o lume măruntă a faptelor – dar bănuim cu toții, dincolo de ea, și semnificații mai grave, cu înțeles sau nu.
Din lumea aceasta a faptelor, vă dezvălui doar câteva. Iată, de pildă, cum descrie Diodor din Sicilia expediția mitică a faraonului Sesostris prin Tracia: „Pe coloanele înălțate pe pământul popoarelor războinice erau înfățișate părțile rușinoase ale bărbatului pe câtă vreme se vedeau acele ale femeilor pe monumentele ridicate în ținuturile locuite de popoarele fricoase și slăbănoage. Prin aceste importante organe ale trupului omenesc, Sesostris voia să arate urmașilor cea mai caracteristică trăsătură a fiecărei populații” (I, LV, trad. Radu Hâncu; observați, rogu-vă, cât de împestrițată era Tracia noastră pe vremea faraonilor mìtici egipteni: ici viteji, colea fricoși…). Aici, Diodor – ca majoritatea scriitorilor greci – folosește, din pudiciție, terenul neutru ta aidoia, cele rușinoase. Anticii expun public „părțile rușinoase” ale trupului omenesc – dar se feresc să le pună în cuvânt. Totuși, Herodot, înaintea cu mult față de Diodor, când vorbea de aceleași părțile ale femeii folosea cuvântul ornis, care înseamnă pasăre. Or, termenul se regăsește și în limba română – sub formă diminutivală, desigur: vezi, de pildă, bancul cunoscut cu „păsărica te furnică, dar furnica nu te păsărică…” Știe, apoi, oricine că se zice „cocoș”, „cocoșel” pentru partea (încă) nerușinoasă a copilului, și câte și mai câte. Nu cred că e o moștenire, ci o simplă observație de antropologie, care se regăsește, deci, probabil în multe alte limbi. Tot grecii vechi mai numeau, însă, partea feminină respectivă și sycron, care înseamnă smochină – și aici numai prin ținuturile unde cresc smochini cred că se păstrează similitudinea, la vedere…
Dar despre amănunte de felul acesta vom mai vorbi, poate, sunt legături făcute, ca să zic așa – sau, mă rog, ușor de făcut. Pe mine mă interesează relația, pros ti cum zice Aristotel, punerea față în față (știți anecdota: Maiorescu și-a dat doctoratul în pros ti la Aristotel – și i-a ieșit vorba că și l-a dat în … prostii). „Prostiile” sunt cele care epatează, nu e așa? Este vorba de… vorba sex. Ei bine, în latină sex duce la 6 (cifra) și la sex (act sexual). Asta n-ar fi nimic, dar și în greacă hex duce tot la cifra 6 și la act sexual. Vorba lui Caragiale: cum devine de se leagă?!Constat că și în sanscrită e la fel.
Ce legătură să fie, dom’le, între șase și acuplare?! Habar n-am, dar vă dau, Doamnelor și Domnilor, oameni maturi dornici de a face legături, câteva capete de ață ca singuri să le înnodați. Mai întâi, expresia a ține de șase : în contextul unei legături posibile, ar însemna a păzi un cuplu care face sex într-un spațiu separat, a ține de sex, pentru sex. Se mai zice: „Șase, vine cineva!”: la fel, o atenționare, faceți ordine, fiți cuminți etc. „Pe șest!” înseamnă pe ascuns, adică având pe cineva care ține de șase. Mie mi se pare că asta derivă, întrucâtva, din sacru, are în vedere protejarea actului/ritualului procreator, păstrarea tainei în taină. Din afară, trebuie să știi că se petrece, dar să nu vezi, să nu cunoști – și să nu lași pe nimeni să vadă/cunoască nici măcar din întâmplare.
Am în vedere și celălalt fir de ață al cărui capăt vi-l indic: Omul lui Leonardo. Vă aduceți aminte figura lui Uoumo Universale: este un bărbat gol înscris într-un cerc. Are două mâini desfăcute, două picioare la fel – și, desigur cap: este pentagrama lui Leonardo da Vinci, cele cinci extremități ale omului, corespunzând, numeric, celor cinci simțuri, celor cinci degete de la mână, etc.: omul, ca ființă, este pentadic, este un „5” relaxat în univers. Omul leonardesc nu este înscris într-un cerc perfect, ci respectă proporțiile reale, „roata” pe care o facem noi cu extremitățile noastre este rotundă, dar nu perfect circulară: îi putem zice fără a greși prea mult un fel de „ou” – și iată sensul fertilității. Tipografii știu că această figură a fost experimentată de către pictorul arhitect în schițele mult lucrate pentru reprezentarea literei O din setul de litere forjat de către el – și niciodată O nu este ca zero, nici chiar în cele mai îndrăznețe abordări de acest tip…
Da, dar priviți mai de aproape și mai cu atenție omul gol al divinului pictor: pe el, la locul cuvenit, este foarte clar desenat sexul. Iată cea de-a șasea extremitate a omului. Leonardo interpretează, așadar, pentagrama, îi pune al șaselea punct de sprijin. Nu insist, atât vă mai spun: mai toate sculpturile renascentiste ale bărbatului gol au cele cinci puncte de sprijin obligatorii, respectă, așadar, canonul pentadic – dar îl fixează categoric și pe cel de al șaselea. Și atunci, stai și te întrebi dacă nu cumva taina aceasta s-a pus cu intenție în cuvinte, a fost din când în când descifrată de către unii – dar uitată de cei mai mulți dintre noi. Îl purtăm pe „6” în trup – și același „mag” care ne-a pus sensuri în cuvinte ține de șase să nu-l vedem…
Avertisment. Desigur, legăturile acestea sunt literatură, nu știință etimologistă, etc. – luați-le, iubiți cititori, ca atare, ele vor, adică, să vă convingă – nu să vă învingă; ajungă-ne învinși atât de des de argumentele grele ale atâtor științe apăsătoare, poate e bine, din când în când, să mai ridicăm capul din pământ și către cerul frumosului.
Lasă un răspuns