Naginata este o armă japoneză asemănătoare unei săbii cu mâner lung, ca de suliță. Aceste arme erau folosite în Japonia feudală de către samurai (cavalerii japonezi), ashigaru (soldații japonezi), dar și de sohei (călugării budiști războinici). Cele mai vechi referiri clare la naginata datează din anul 1146, în perioada târzie a Heianului. Datele de început de secol X, până în secolul al XII-lea, se referă la existența „săbiilor lungi”, dar care, au același termen medieval și ortografia comună pentru „naginata” și pentru „săbiile lungi” convenționale. Armele de atac folosite de neamul geto-daco-trac de acum peste 2000 de ani erau arcul cu săgeți, sulița, praștia, dar și armele devenite emblematice, precum falxul (sabia de două mâini, încovoiată) și pumnalul sica. De asemenea, se mai folosea sabia lungă, numită rhomphaea. Metopele aflate la Adamclisi în Dobrogea, pe Monumentul Triumfal (Biserica Omului – Pământul lui Adam) ne prezintă imaginea unor luptători geto-daco-traci aflați în plină acțiune, în luptă cu o armată invadatoare.
Pe lângă prezența armelor enumerate mai sus, pe două metope apare, la luptătorii geto-daci, o armă interesantă. Este vorba de o armă de tip „naginanta”, cu o lamă tăietoare încovoiată, montată pe un mâner mai lung decât lama activă. Este adevărat că nu are lungimea naginantei japoneze, dar poate fi vorba de o „naginanta” scurtă, ca și în cazul halebardei scurte, cea cu mânerul mediu ca lungime. Prin exersarea luptei cu asemenea arme se putea „agăța” adversarul și dat jos de pe cal sau fortificație și putea fi lovit (tăiat) în puncte vitale (cap, față, gât, membre), arma putându-și strecura tăișul și sub plăci de armură sau trecând de posibilele cămăși de zale folosite în epocă.
Din acest tip de armă a derivat mai târziu și halebarda europeană, ce era o armă importantă împotriva cavaleriei. Arma avea efecte asemănătoare și coasei feudale, unealtă agricolă folosită și ca armă în cazul revoltelor populare, sau a ridicării norodului la luptă (armata țării). Chiar și această armă, pe lângă puternicul falx manevrat cu două mâini, folosite cu eficiență de către armata geto-dacă, se poate afla printre principalele motive ale hotărârii de modificare a coifurilor romane și a ranforsării acestora. Ingeniozitatea geto-daco-tracilor, concretizată prin adaptarea, fie a unei lănci, fie a propriilor săbii scurte, fie a ambelor şi obţinerea, prin această combinaţie, a unei arme eficiente, poate fi admirată şi din considerentul că, dintre toate armele proprii lor, această combinație, plus aceea de folosire a uneltelor agricole ca arme (coase, furci) sau improvizații eficiente (pari, măciuci, țepușe de carpen cu vârful trecut prin foc), a fost singura cale prin care aceste populații au supravieţuit în plin conflict militar, folosindu-le în mod eficient, fie în dotarea armatelor ţărăneşti ale Evului Mediu, fie chiar a armatelor regulate occidentale şi bizantine, ale aceleiaşi perioade, în care erau înregimentați.
Posibilă, deşi greu de probat, continuitatea utilizării acestei arme, din Antichitate şi până în Evul Mediu, demonstrează inventivitatea creatorilor acestei arme care, puşi în faţa unor reale probleme de ordin militar, au demonstrat că au putut identifica soluţii viabile pentru lupta de la distanță și împotriva călăreţilor. Cu toate că infanteriile europene se vor confrunta neîntrerupt, în secolele următoare ale antichității și evului mediu, cu cavaleriile populaţiilor nomade şi, pe filiera nevoii continue, există posibilitatea moştenirii acestei arme din arsenalul geto-daco-trac, trebuie remarcat că, din punct de vedere tactic, aceleaşi probleme obligă la găsirea aceloraşi soluţii, corolar prin care „naginanta” poate deveni precursoarea, chiar indirectă, a coaselor de luptă medievale, arme relativ comune în întreaga Europă medievală, dar deosebit de eficace, evoluţie explicabilă prin existenţa unei logici proprii a modului de gândire militar.
Raspuns adresat comentatorului inrait de ura:”balariile ceausiste”au ridicat Romania pana in ’89 pe cele mai inalte culmi din istoria poporului roman.Chestia cu arma dacica nu reprezinta o remarca,o”descoperire”de geniu ci una din realitatile descifrate in ascunsa istorie a neamului romanesac.Se stie ca dacii,tracii,getii,aveau arme de lupta ingenios confectionate,mai ales ca sub talpile lor zaceau zacamintele de fier si minereuri rare,care i-au facut neintrecuti in prelucrarea acestora.Toate acestea sant inca ascunse de istoricii ticalosi si de neica”cercetatorul”de istorie ,Silviu,care scuipa cateva vorbe mai sus.
Istoria fara cercetare istorica, amatorismul infect a unor oameni nepregatiti. Sunte-ti mai rau ca o secta religioasa, prostia si ignoranta este covarsitoare. Oameni primitivi care se lasa guvernati de complexul de inferioritate-superioritate. Toate popoarele au specimeni comozi si lenesi care cauta sa inventeze mereu un exceptionalism national. Istoria reala este mult mai fascinanta si glorioasa decat balariile protocronisto-ceusiste.