
Adevărul că se pricep la promovarea voinței… „prin noi înșine!”… Dar nu al unei „Voințe Naționale” brătiene, ci al interesului personal și de clică. Și nu al crezului care a unit o țară în trecut, ci al unei doctrine dintr-o contemporaneitate politică pusă în slujba răului. Al răului generat de frustrare, ranchiună, autosuficiență și vendetism… Prin acest nou „noi înșine”, liberalii ne fac mai mult rău decât ne produc chiar veneticii. Atât de mult că, de multe ori, te întrebi dacă nu cumva ultimii sunt, de fapt, chiar cei dintâi „liberali” de azi?!…
Atâta dușmănie se cerne ca o cenușă distrugătoare peste idealurile pe care ar trebui măcar să le omagiem la aniversări rotunde, căci suntem încă departe de a fi cu adevărat continuatori în promovarea și securizarea lor, încât îți dorești ca acești (a)liberali să iasă din Istorie înainte de a fi distrus imaginea, nu a înaintașilor lor, căci e o blasfemie să-i consideri pe ei urmași ai brătienilor, ci a înaintașilor noștri.
După asaltul de iredentism din ultima vreme, ne așteptam ca maghiarimea politică să fie cea care va încerca să dinamiteze Centenarul Unirii. Să conteste juridic orice virgulă, orice reverență în fața înaintașilor, orice omagiu adus Panteonului Național…
Dar nu au făcut-o… Nu ei. Pentru că nu a fost nevoie să riște un blam din partea Națiunii Române când cozile de topor ale liberalilor dau ele cu sete în rădăcinile și trunchiul națiunii.
Cu o imbecilitate demnă de banca oligofrenică a clasei politice, pe care, iată, electoratul nu a reușit să o exmatriculeze la alegeri, (a)liberalii au dus „Legea Centenarului Marii Uniri” la judecată în plenul Curții Constituționale a României, reclamând o neconstituționalitate a acesteia. Într-o joacă mult prea mult timp permisă cu simbolurile naționale, în pragul unui examen al Demnității noastre în fața Panteonului Național, (a)liberalii au azvârlit în groapa lor cu nisip și găletușe din curtea Cotrocenilor, unde își caută de pe acum medaliile jubiliare și diplomele aniversare atribuite cu rang de colan la Centenar, omagiul unei națiuni întregi.
Oricum eram deja într-un punct jalnic al formei noastre de recunoștință… Să ai nevoie de o lege pentru a împlini o celebrare de suflet?! Să pui întreg „Centenarul” într-o lege pentru a omagia jertfa înaintașilor?! Când, de fapt, toate acestea trebuiau să se împlinească firesc, să vină din încredințarea fiecărui funcționar public sau guvernamental măcar din șansa primită de a fi la timpul și în locurile astrale ale „Centenarului”.
Dar să fii lovit și din interiorul epigonilor care au această șansă istorică, din care ar trebui să învețe, nu o lecție de viață, ci a unui secol de istorie, este mult prea mult.
De ce a atacat PNL-ul „Legea Centenarului” la CCR?… Probabil, dacă Brătianu însuși ar veni din rădăcinile istorice ale națiunii și nu ar putea înțelege ce se întâmplă. Pentru că frustrările actualilor liberali nu au nici o legătură cu sacrificiile și crezurile înaintașilor. Nu ar putea pricepe de ce pentru lăturile viscerale ale actualei umori (a)liberale contează, nu Țara, nu binele ei, nu sacrificarea interesului propriu pentru binele generațiilor încă nenăscute, ci o medalie, un loc în față, un autoelogiu al narcisismului politic care a înlocuit crezurile și doctrinele naționale…
Klaus Iohannis nu va mai putea acorda distincții în cadrul Centenarului! Asta reproșează în mare (a)liberalii! Aici este drama și neghiobia lor în prag de jubileu! Nu faptul că țara a încăput pe mâna veneticilor, nu faptul că maghiara s-a înfiripat ca limbă oficială! Tragedia țării în viziunea liberalilor este aceea că președintele a fost dat la o parte de un parlament ce a schimbat legea Centenarului. Și nici măcar de „…oha” nu le pasă! Ci de medaliile, distincțiile pe care nu va mai avea cine să le prindă de hainele lor de cârpaci politici.
Dar, de fapt, nici măcar nu este vorba de asta… Pentru că Iohannis le va putea da medalii aniversare câte nu pot ei duce! Căci nu trebuie să o facă în cuprinsul unei legi; ci al Centenarului în sine.
Și oricum, nu despre medalii prinse în piept este vorba. Ci de felul în care își așează, „prin ei înșiși”, imaginea lor în paginile contemporaneității care s-ar putea să nu le rezerve nici măcar un rând în filele Istoriei ce se scrie acum.
Sustin punctul dvs.de vedere dle Mihalache,in ceea ce priveste clasa politica.De fapt noi nici nu am avut o clasa politica,ci doar mascarici,hoti,tradatori de neam si tara,nu i-ar mai rabda pamantu.