Nu uita, bunule român, ca în zorii zilei de marţi, 9 mai, să îţi „clăteşti” ochii şi să îţi înfierbinţi inima prin aţi reaminti fie şi numai un vers dintr-o frumoasă poezie a năsăudeanului George Coşbuc. Nu de alta dar acea dată calendaristică este cea a neuitării că în urmă cu 99 de ani cultura acestui neam de daco-romani pierdea un talentat şi patriotic poet. Iar dacă tu, cititor de ziar, te vei plânge cumva de fragilitatea memorie tale şcolare, sau de lipsa din biblioteca ta a vreunui volum din versurile sale nemuritoare, îţi oferim spre lecturare un imaginar recital liric: „…Frumos împodobita/Cetate, strălucea-n amurg/Cu turnuri de metale/Şi s-auzeau domol ce curg/Păraiele din vale…”(„Sulamita”, poem publicat în Tribuna-Sibiu,1888.); „…Pe umeri pletele-i curg rîu-/Mlădie ca un spic de grîu,/Cu şorţul negru prins în brîu,/O pierd din ochi de dragă./Şi cînd o văd, îngălbinesc;/Şi cînd n-o văd, mă-mbolnăvesc,/Iar cînd merg alţii de-o peţesc,/Vin popi de mă dezleagă/La vorbă-n drum, trei ceasuri trec -/Ea pleacă, eu mă fac că plec,/Dar stau acolo şi-o petrec/Cu ochii cît e zarea,/Aşa cum e săracă ea,/Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,/Dar oameni răi din lumea rea/Îmi tot închid cărarea,…”(„Numai una!”,1889);„…E lung pămîntul, ba e lat,/Dar ca Săgeată de bogat/Nici astăzi domn pe lume nu-i,/Şi-avea o fată,- fata lui-/Icoană-ntr-un altar s-o pui/La închinat…”(„Nunta Zamfirei”,1890- poem inspira, de o întâmplare petrecută în satul Gura Râului, din Mărginimea Sibiului, acolo unde poetul era primit cu mare bucurie de familia părintelui-paroh ortodox Manta);„…Azi am să-ncrestez în grindă-/Jos din cui acum, oglindă!/Mama-i dusă-n sat! Cu dorul/Azi e singur puişorul,/Şi-am închis uşa la tindă/Cu zăvorul…”(„La oglindă”,1890);„…Pocnind din bici pe lîngă boi,/În zori de zi el a trecut/Cu plugul pe la noi./Şi de pe bici l-am cunoscut,/Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut/Cum am sărit şi m-am zbătut/Să ies de la război, (…) Om bun ca dînsul nimeni nu-i,/Şi pentr-o vorbă rea ce-i spui,/El toată ziulica lui/Munceşte supărat!…”(„Pe lâmgă boi”,1891);„…Avea şi dînsul trei feciori,/Şi i-au plecat toţi trei deodată/La tabără, sărmanul tată!/Ce griji pe dînsul, ce fiori,/Cînd se gîndea că-i greu războiul,/N-ai timp să simţi că mori…”(„Trei, Doamne, şi toţi trei”,1891);„…Eşti schilav tot! Un cerşetor/Te-ntorci acum acasă,/Şi ce fecior frumos erai !/Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!/Tu vei vedea iar satul tău/Şi casa voastră-n vale,/Şi biata mamă-ţi va ieşi/ Plîngînd în cale…” („Rugămintea din urmă”,1892); „…Zările, de farmec pline,/Strălucesc în luminiş;/Zboară mierlele-n tufiş/Şi din codri noaptea vine/Pe furiş…”(„Noapte de vară”, 1892);„…Eu mi-am făcut un cîntec/Stînd singură-n iatac -/Eu mi-am făcut un cîntec,/Şi n-aş fi vrut să-l fac,/Dar fusul e de vină,/Că se-nvîrtea mereu,/Şi ce-mi cînta nainte/Cîntam pe urmă eu…”(„Cîntecul fusului”,1893);„…Nu plîng că mi-e de Leana teamă;/De ciudă plîng eu numai, mamă./Cuvintele ei nu le ieu/În samă,/Dar mi-e ruşine şi mi-e greu/Că scoală satu-n capu meu./Ea duce sfat din casă-n casă/Că n-am broboadă de mătasă,/N-am şorţi cu flori – şi dacă n-am,/Ce-i pasă?…”(„Duşmancele”,1893);„…Ce urmă lasă şoimii-n zbor ?/Ce urmă peştii-n apa lor?/Să fii cît munţii de voinic,/Ori cît un pum să fii de mic,/Cărarea mea şi-a tuturor/E tot nimic!/Că tot ce eşti şi tot ce poţi,/Părerea-i tot, dacă socoţi- /De mori tîrziu, ori mori curînd,/De mori sătul, ori mori flămând,/Totuna e! Şi rînd pe rînd/Ne ducem toţi !…” („Moartea lui Fulger”,1893); „A-nceput de ieri să cadă/Cîte-un fulg, acum a stat,/Norii s-au mai răzbunat/Spre apus, dar stau grămadă/Peste sat./Nu se soare, dar e bine,/Şi pe rîu e numai fum,/Vîntu-i liniştit acum,/Dar năvalnic vuit vine/De pe drum./Sunt copii. Cu multe sănii/De pe coastă vin ţipînd,/Şi se-mping şi sar rîzînd;/Prin zăpadă fac mătănii/Vrînd-nevrînd…”(„Iarna pe uliţă”,1896, poem inspirat la Gura Râului) ;„…Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul/În ochii unui luptător./O luptă-i viaţa; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor…”(„Lupta vieţii”, 1894);„…Tu te plîngi că milă nu-i?/Mai aştepţi tu mila lui?/Haina el ţi-o ia din cui,/Pînea de pe masă./Casa ta, şi ei stăpîni !/Prindeţi ce vă cade-n mîini,/Şi loviţi la mir, romîni,/Că-i la voi acasă…” („In Opressores”,1894)
N o t ă: În reproducerea versurilor s-a respectat ortografia vremii, folosită de autor.
Lasă un răspuns