Nu ar fi mai bine ca parlamentarii să-i scoată din pușcării pe toți acei „năpăstuiți”, pentru al căror bine nu știu ce să mai facă, pentru a veni să aibă grijă chiar de locul lor de muncă?! Casa Poporului… Să dea cu mătura, cu bidineaua sau ce o mai fi de făcut prin curtea și clădirea parlamentului… Pentru că așa ar avea de câștigat și unii, și alții! Dar, mai ales, ar socializa, parlamentarii, în primul rând, putând să-și cunoască din vreme viitorii colegi! Apoi, când vor fi ajuns în zeghe, își vor putea împlini și dorul de „casă” (nu de „acasă”!) din vremurile lor bune, venind la muncă acolo unde, e drept, înainte nu lucrau mai nimic.
Dacă inițiativa de a-i scoate pe pușcăriași din celule lor pentru a îngriji monumentele noastre istorice rămânea doar în capul-cazan al fostului ministru Cazanciuc, nu ar fi deranjat nici măcar cât o ceapă stricată uitată sub fotoliul lui de senator. Dar, în momentul în care ea a fost întâmpinată cu brațele deschise chiar de actualul ministru al Justiției, avem cu adevărat o problemă…
Este dovada că și acela chemat să vegheze la felul de a împărți justiția de către multele brațe, unele paraplegice și injuste, ale doamnei cu talere, devenite și măsuri de nedreptate, nu prea are treabă cu respectarea valorilor… Căci, să fii părtaș unei asemenea ofense la adresa unei națiuni, aceea de a-i chema pe pușcăriași să aibă grijă de monumentele panteonului nostru național este poate mai dramatic decât „zelul”, de ură și ranchiună, al aceluia care a putut propune așa ceva.
Și, da!, trebuie să ne ridicăm noi, ceilalți… Pentru că asta mai lipsea să se întâmple cu reperele noastre în istorie, după ce multe simboluri ne-au fost șterse, râcâite, demontate de feluriții venetici, nu din preajma istoriei noastre, ci din însăși paginile ei, rescrise cu o înverșunare căreia noi nu-i mai opunem nici măcar mirare. Ci doar indiferență și blazare…
Cât de mici am deveni noi în fața lor, a înaintașilor, în clipa în care ne-am recunoaște, nu neputința, ci abandonul, lăsând Cultul Eroic în grija unor… pușcăriași? Unde este revolta asociaților de pensionari militari? Unde sunt feluriții miniștri care propun tot felul de aberații pentru „educarea” tinerei generații, dar nu-i duc pe elevi să-și învețe și, mai ales, să învețe a respecta tocmai Istoria?
Ne vor coborî înaintașii de pe socluri când vor vedea pe cine am trimis să aibă grijă de nemurirea lor… Ne vor întoarce spatele ori ne vor ciobi în milioane de crâmpeie de dezamăgire și dezgust întreg Panteonul când vor vedea pe cine am ales noi să punem să ne facă treaba… Cum am transformat, nu doar o datorie de onoare, ci o misiune astrală, aceea de a ne proteja Istoria începând cu stâlpii pe care se sprijină Panteonul Național, într-o simplă muncă de pe urma căreia un pușcăriaș să obțină singurul lucru care-l interesează: cât mai multe zile libere.
Nu putem fi atât de naivi să ne închipuim că deținuții vor avea în fața monumentelor revelația greșelilor lor, că vor începe a pricepe ceea ce pentru ei este oricum pierdut, că vor începe a învăța măreția neamului din care și ei fac parte și în cuprinderea căruia s-au comportat cu atâtea micime.
Pentru deținuți, îngrijirea unui monument va reprezenta doar ocazia „de a ieși la muncă”. Nu o lecție civică, nici una istorică…
De aceea, nu putem permite a ne fi întinat poate singurul lucru care ne-a mai rămas, lăsând în preajma simbolurilor nostre pe aceia care, nu din vina noastră, au ales un anumit drum. De monumentele noastre trebuie să se atingă doar sufletele curate! Pentru că numai așa Panteonul ne va mai sta de pavăză înstrăinării…
Lasă un răspuns