„Stimate Domnule Klaus Iohanis
Stimate Domnule Liviu Dragnea
Stimate Domnule Sorin Grindeanu
Stimate Domnule Florian Bodog,
Sunt Prof. Univ. Dr Pavel Chirilă, profesor universitar de Bioetică- știință care se ocupă cu „ce e bine și ce nu e bine în lumea viului”, adică în cercetarea și practica medicală.
Îmi permit să vă sfătuiesc și în același timp să vă rog ca pe niște personalități politice responsabile și care – cred – țineți la poporul român, SĂ NU PROPUNEȚI ȘI SĂ NU APROBAȚI LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII la care lucrați în prezent.
Injectarea unei substanțe farmacoloc acive în trupul unui om (concetățean) fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”.
Deși fiziognomia oficialilor Ministerului Sănătății, cel puțin când îi vad la televizor nu îmi sugerează că au insomnie de grija sau mila poporului român, totuși îmi place să cred că în spatele acestei acțiuni abominabile nu este niciun interes financiar, nici intenția de a răni poporul român mai mult decât este, nici vreun ordin sau vreo „sugestie” venită de la oamenii politici sau bogați ai planetei.
Vă rog respectuos, ca un medic în vârstă, care am vaccinat ca medic de țară, mii de copii, și am vazut multe reacții adverse, dintre care unele foarte grave, să nu dați curs acestei intenții a doi sau trei funcționari ai Ministerului Sănătății care încearcă de mulți ani să-și împlinească această vie și nestăpânită dorință.
În prospectul redactat de fabricant care însoțește fiecare vaccin, sant scrise reacțiile adverse. Vă rog să le citiți și să dați singuri un răspuns conștiinței voastre dacă după ce le citiți v-ați imobiliza copilul și l-ați obliga să se lase injectat.
Îndemn mamele din România să se roage pentru discernământul Dumneavoastră.
Propunerea „înalților” funcționari din Ministerul Sănătății de a despăgubi copiii afectați de vaccin din banii publici este odioasă căci în banii publici se regăsesc și banii mamei al cărei copil este afectat. Pe de altă parte funcționarii Ministerului Sănătății nu înțeleg că misiunea medicilor este salvarea vieții și nu despăgubirea bolnavilor pe care îi nenorocesc ei înșiși într-un cadru perfect legal.”
Lasă un răspuns