Vasul aflat în studiu este datat la începutul Epocii Bronzului (cca. 3500 î.Hr.) şi a fost descoperit în anul 1986 de către prof. univ. dr. Mihalache Brudiu, într-o movilă funerară (tumul) escavată din zona Văii Gerului, pe teritoriul comunei Griviţa (judeţul Galaţi). Comuna Griviţa (poate cu sens „Gri-vita”, adică nici albă, nici neagră; nume întâlnit şi la localităţi din judeţele Ialomiţa şi Vaslui, dar şi în Bulgaria – geţii sudici) este situată în partea de sud-est a ţării, în zona de centru a judeţului Galaţi, la o distanţă de 56 km de Galaţi şi 33 km faţă de Municipiul Tecuci.
Prima aşezare ce s-a înfiinţat pe aceste meleaguri a fost satul Călmăţui („Cal – Maţu – I”, unde „A măţui” are sens de „a curăţa de maţe”, al goli, a face o „cata-clismos”; Calul Troian era gol la interior, unde s-au ascuns grecii atacatori), sat ce îşi ia numele de la valea cu acelaşi nume pe care este aşezat, acesta devenind şi comună mai târziu. În apropierea lui ia fiinţă, în jurul anului 1860, satul Flondoroaia („posibil de la „fleándură”, „a flénduri”(ca regionalism), cu înțeles de zdreanță, haină zdrențuită din care curg petecele, sau femeie prostituată, buleandră, fleoarță, fleorțotină, fleștură, șuleandră), care în jurul anului 1870 îşi va schimba numele în Griviţa. În urma unei greşeli în actele administraţiei locale satul Griviţa devine comună.
Tumulul crcetat reprezintă expresia unui rit funerar început cu aproape cinci milenii în urmă, continuat până la începutul mileniului al II-lea d.Hr. şi trebuie pus în legătură cu unele concepţii spirituale ale generaţiilor de păstori nord-pontici, care au migrat în zona Dunării de Jos. Cercetarea profesorului universitar Mihalache Brudiu a dus la descoperirea a două movile funerare din etapa timpurie a Epocii Bronzului, în zona Văii Gerului, la marginea estică a Câmpiei Tecuciului. Primul dintre cei doi tumuli, care avea diametrul de 20 de metri şi înălţimea de 0,90 metri, conţinea patru morminte diferite. Dintre acestea, mormântul principal avea groapa de formă dreptunghiulară. Inventarul funerar al mormântului al doilea este reprezentat de o cupă cu trei picioare (simbol al trinităţii ce susţine viaţa), ornamentată cu şnur pe margine (simbol al Mărţişorului (Marte, ca zeu al războiului) împletit, sau răsucit (așa cum sunt sculptate unele coloane din biserici și temple) – aşa cum este şi viaţa în materie, care are două feţe, de Cap şi de Pajură), unde ornamentul este constituit din grupuri de linii oblice. O altă zonă ornamentală se află pe registrul inferior din interiorul cupei, unde se găsesc amprentele a şase linii (“Şase!”, ca atenţionare, ca Stea a lui David), dispuse concentric.
Acest vas are un diametru de 18 centimetri şi o înălţime de şapte centimetri. În zonă, teritoriul comunei Lieşti („ești – L” (echer), sau schimbarea bruscă de direcție, de sens („da-i cotul, colțul!”); cu sens de „farsă”, sau „este ce nu este”) s-a dovedit a fi fost locuit încă din preistorie, fapt dovedit de prezenţa a numeroase mărturii arheologice dintre care cele mai vechi se găsesc sub cei 21 tumuli (movile de pământ), ce adăpostesc complexe funerare din diferite perioade istorice, începând cu epoca bronzului, mileniul II î.Hr. şi încheind cu epoca migraţiilor din primul mileniu d.Hr. Aceşti tumuli apar izolat la vest de Călmăţui şi grupaţi, mai numeroşi, între Valea Gerului şi cea a Călmăţuiului. Mărturii arheologice din perioada secolului IV d.Hr. şi îndeosebi din perioada medievală (satul Lieşti este atestat documentar încă de la 1448), au fost descoperite atât întâmplător cât şi în urma unor cercetări arheologice, în diferite puncte situate între râurile Siret şi Bârlad, zonă în care erau situate vetrele de sat în trecut.
Lasă un răspuns