În conformitate cu rezultatele oficiale, 21,3 mii de români locuiau în raionul Teaciv, 10,5 mii – în raionul Rahiv din teritoriul nordului Maramureşului istoric şi doar circa 300 – în celelalte părţi ale Transcarpatiei.
La 5 decembrie 2001 în total în raionul Teaciv au fost atestate 171,9 mii persoane. Ucraineni au atins cifra de 143 mii persoane sau 83,2 la sută în comparaţie cu 81,9 la sută în 1989 (semnalând o creştere de 105,7 la sută). Românii se plasează pe locul doi cu 21,3 mii persoane sau 12,4 la sută (în 1989 cota lor era de 11,7 la sută), înregistrând un spor de 110,4 la sută.
În raionul Rahiv locuiau 90,9 mii de persoane, dintre care 76,2 mii sunt ucraineni sau 83,8 la sută din numărul total al populaţiei. Faţă de anul 1989 sunt într-o creştere de 107,7 la sută. Au fost atestaţi doar 10,5 mii de români sau 11,6 la sută din populaţia raionului (în 1989 -11,2 la sută), înregistrând în 2001 un spor de 109,2 la sută faţă de 1989.
Deoarece numărul românilor care locuiesc în afara comunelor majoritare româneşti tradiţionale, după datele recensământului sunt doar numai 300, aceasta a stârnit unele nedumeriri în râdurile românilor locali. De exemplu, ziaristul Ion Huzău se întreabă: „Unde sunt românii din Gruşevo-Peri, Teaciv, Bedeu, Ujgorod. Beregovo… Sunt multe semne de întrebare referitor la numărul românilor din raionul Rahiv – doar 10,5 mii persoane. Or, după datele noastre, neoficiale acest număr acoperă doar Apşa-de-Mijloc şi Biserica Albă. Unde sunt cei din Vodiţa-Plăiuţ, Apşa-de-Sus, Velichii Bycikiv (fostul Bocicoiu) etc. Oare din nou se reîntoarce la principiul „Cine împarte (în cazul de faţă „Cine numără”) parte-şi face”?
Cu toate acestea, totuşi, nu este întâmplător faptul, că românii din Transcarpatia în 1989 într-o proporţie de 98,2 la sută au declarat româna drept limbă maternă şi doar 0,7 la sută – ucraineana, 0,5 la sută – rusa şi 0,5 la sută – maghiara. În zonele locuite astăzi tradiţional compact de românii din Transcarpatia asimilarea lingvistică artificială, în condiţiile actuale, nu are sorţi de izbândă.
În comparaţie cu naţiunile conlocuitoare, la românii maramureşeni (cu excepţia ucrainenilor şi romilor) se înregistrează creşterea sporului natural. De la recensământul din 1989 până la 5 decembrie 2001 numărul românilor a crescut de la 29.485 persoane la 32.100 – cu 2.615 persoane sau cu 8,9 la sută
După cum ne semnala statistica din 1989, din cei 29.485 de români din Transcarpatia 24.252 sau 82,25 la sută locuiau la ţară (majoritatea orăşenilor – în Slatina), 28.964 au declarat în calitate de limbă maternă româna, doar 198 (90 săteni din alte zone) – ucraineana, 153 (67 săteni) – rusa şi 170 (43 la sate) – altă limbă. Rezultatele noului recensământ au reconfirmat tendinţa.
Românii din Transcarpatia nu sunt predispuşi să se asimileze din punct de vedere lingvistic, iar sporul natural, locuirea tradiţională la ţară şi funcţionarea limbii materne în toate domeniile din zonă (peste 70 la sută din români îşi desfăşoară activitatea într-un mediu românofon) ne permit să constatăm, că la următorul recensământ (la 2010) numărul oficial al românilor din zonă va creşte considerabil şi va atinge cifra de circa 41-42 de mii persoane.
Majoritatea persoanelor care s-au declarat moldoveni în regiunea Odesa în 1989 trăiau la sate: din 144.534 persoane – 104.450 sau 72,3 la sută trăiau la ţară. Limba naţionalităţii în calitate de limbă maternă au recunoscut-o 114.650 persoane sau 79,3 la sută, dintre care 92.869 sau 81,0 la sută din moldovenii neasimilaţi trăiau la sate, 7.301 sau 5,05 la sută din moldovenii din regiune (dintre care 5.239 locuiau în satele în care nu mai existau şcoli cu predarea în limba maternă) au declarat în calitate de limbă maternă ucraineana, alţii 22.230 persoane sau 15,4 la sută – limba rusă (majoritatea – 16.147 sau 72,6 la sută din moldovenii rusofoni trăiau în oraşe) şi numai 353 au declarat în calitate de limbă maternă altă limbă (inclusiv şi limba română). Din cei peste 29,5 mii de moldoveni educaţi în sânul altei limbi doar 9.474 sau 32,11 la sută din cei porniţi pe calea înstrăinării mai posedau şi limba naţionalităţii sale.
La recensământul din 2001 moldoveni s-au declarat doar 123.751 de persoane sau cu 20.783 sau 14,38 la sută mai puţin decât în 1989. Era şi firesc ca majoritatea celor care foloseau rusa sau ucraineana în calitate de limbă maternă şi de conversaţie să şi se autoidentifice din punct de vedere etnic delarându-se ca fiind de naţionalitatea care corespunde limbii materne – din cei peste 29,5 mii moldoveni ruso- şi ucrainofoni din regiune mai mult de 2/3 au refuzat la naţionalitatea de moldovean: orăşenii preponderent în favoarea rusificării, sătenii – ucrainizării (moldoveni s-au declarat doar majoritatea celor 9.474 care în 1989 mai cunoşteau limba strămoşilor). La recensământul din 2001 doar 90.690 sau 73,28 la sută dintre moldoveni din regiunea Odesa au declarat „limba moldovenească” drept maternă, în schimb 22.664 sau 18,31 la sută au declarat drept maternă rusa, 9.474 sau 7,66 la sută – ucraineana, peste 800 0,65 la sută – bulgara şi doar de 23 sau 0,02 la sută dintre persoanele care s-au declarat moldoveni au fost recunoscută drept limbă maternă limba română. Despre „românizare” nici nu putea fi vorba.
Populaţia românească moldovenească din regiunea Odesa, în majoritatea ei, la 5 decembrie 2001 locuia în satele rămase ca nişte insuliţe înconjurate de satele bulgăreşti şi ucrainene din zona basarabeană (învecinate, mai aproape de Dunăre în zona Vilcovului şi Chiliei, şi cu câteva sate de ruşi-lipoveni, iar mai aproape de graniţa cu Repulica Moldova – şi câteva sate de găgăuzi) şi ucrainene din cea transnistreană. Majoritatea moldovenilor locuiau în sudul Basarabiei între Nistru şi Dunăre.
În biserici limba maternă aproape că nu se folosea.
În regiune la 1.09.2002 funcţionau 18 şcoli: 9 şcoli naţionale (174 clase) şi 9 şcoli mixte (122 clase) – cu predarea în limba română 6.386 de elevi erau instruiţi în limba maternă, în 9 şcoli mixte (31 de clase), iar în 7 şcoli (74 de clase) cu predarea în limba ucraineană 1.715 elevi studiau limba română în calitate de obiect obligatiriu, iar 500 de elevi studiau româna facultativ.
Numărul şcolilor naţionale şi al elevilor se împuţinează mereu. Dacă în 18 şcoli în anul de studii 1999/2000 7.243 de elevi erau instruiţi în limba maternă – ceea ce constituia 2,4 la sută din toţi elevii din regiunea Odesa, atuci în 2001/2002 – 7.210 sau 2,1 la sută, iar în 2002/2003 maximul total doar de 8.601 elevi (inclusiv 1.715 ce studiau româna ca obiect şi 500 – facultativ) sau 2,5 la sută din toţi elevii regiunii se familiarizau cu limba maternă şi în şcoală . Deoarece populaţia matură moldovenească constituie 5,04 la sută din populaţia regiunii – reese, că mai mult de jumătate din copiii persoanelor ce s-au declarat moldoveni nici nu studiază limba maternă şi doar circa 42 la sută din copiii moldovenilor sunt instruiţi în limba lui Eminescu în şcoală.
În anul de studii 2002/2003 în regiunea Odesa lucrau 210 profesori de limba şi literatura română. Peste 90 la sută aveau studii superioare, 29 dintre ei categoria superioară, 59 – I categorie şi 62 – categoria II. Aproape 40 la sută erau în vârstă de până la 30 de ani. În anii 1993-2002 au fost trimişi la studii în Republica Moldova 342 de absolvenţi ai şcolilor naţionale. În România în această perioadă, pe de-asupra cotei inițiale, au plecat 350 de absolvenţi. Cadrele didactice cu specialitatea „Limba română” sunt pregătite la Universitatea Umanistică de Stat din Izmail şi la Liceul pedagogic din Cetatea Albă.
În regiune funcţionau 31 de colective artistice: 11 tarafuri muzicale (în satele Orlovca, Limanscoie şi Dolinscoie din raionul Reni, satele Novosel’s’che şi Dmitrovca (2) raionul Chilia, satul Utconosovca (2) raionul Izmail, satul Novosilivca raionul Sărata şi satul Stara Cul’na raionul Kotovski-Transnistria), 7 colective de dansuri populare (în Orlovca-Reni, Dmitrovca-Chilia, Crutoiarovca-Cetatea Albă, Oziornoe-Izmail, Ivanceanca-Tatarbunar, Stara Cul’nea-Kotovsk şi Lipeţche-Kotovsk), 7 colective de artişti amatori şi coruri populare (Dolinscoie-Reni, Furmanovca-Chilia, Dmitrovca-Chilia, Borisovca-Tatarbunar, Glubocoe-Tatarbunar, Stara Cul’nea-Kotovski şi Gavânosî-Krasnookneansk-Transnistria) şi 6 colective de folclor (Lipeţche-Kotovski, Novosel’s’che-Reni, Dolinscoe-Reni, Limanscoe-Reni, Plavni-Reni şi Orlovca-Reni). Apar, cei drept, nu prea regulat şi insuficient radioemisiunile „Actualităţi” (30 minute pe săptămână), „Felicitări” (50 minute), la TV sunt rezervate 2,87 ore pe lună pentru emisiunile în limba maternă, apare deasemenea emisiunea „Plai natal” (45 minute pe săptămână). Câteva sute de persoane s-au abonat la ziarul „Concordia”, la 24 august 2002 a apărut primul număr a ziarului neînregistrat „Ziarul Tineretului Moldovean” cu un tiraj de 100 de exemplare.
Moldovenii din regiunea Odesa, după alegerile din 2002, sunt reprezentanţi în Parlamentul ucrainean de către socialistul Vasile Ţuşco (din 1994 până în prezent) şi nu sunt reprezentaţi în Consiliul regional. În organele reprezentative moldovenii sunt prezenţi atât în zona basarabeană, cât şi în transnistria şi au 3 deputaţi orăşeneşti (în Ananiev, Kotovski şi Iujne-Odesa) , 65 deputaţi raionali (Ananiev – 5, Cetatea Albă – 6, Izmail – 11, Chilia – 5, Sărata – 8, Şireaev – 3, Tatarbunar – 8, Rozdil’ne – 3, Mâcolaivsc – 5, Krasnookneansk – 2, Kotovski – 9) şi 509 consilieri de orăşel şi de sat (pe raioane: Ananiev – 42, Cetatea Albă – 28, Bileaev – 10, Velico-Mihailovsc – 17, Izmail – 91, Chilia – 61, Sărata – 71, Şireaev – 13, Tatarbunar – 33, Frunze – 7, Rozdil’ne – 18, Mâcolaivsc – 16, Liubaşivca – 17, Krasnookneansk – 21, Kotovski – 62, Kodyma – 2). De date referitor la prezenţa moldovenilor în organele executive nu dispunem.
În regiunea Odesa activează oficial doar 4 organizaţii naţionale: Asociaţia Moldovenilor „Luceafărul” (Preşedinte Anatol Fetescu), Organizaţia Regională Odesa A Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina – ACDR (Preşedinte Petru Şchiopu), Organizaţia Raională Sărata a ACDR-lui (Preşedinte Ştefan Pinteac) şi Societatea Românilor din raionul Tatarbunar „Valul lui Traian” (Preşedinte Nicolae Moşu).
În raioanele cu o importantă minoritate moldovenească se observa o îngrijorătoare scădere a numărului de locuitori. Bunăoară, în raionul Chilia de la 66,5 mii locuitori în 1979 în 1989 numărul populaţiei a scăzut la 65,6 mii, iar în 2001 – la 58,7 mii; în raionul Reni: de la 42,4 mii – la 41,1 mii – şi la 39,9 mii; raionul Tatarbunar: de la 47,6 mii – la 44,4 mii – şi la 41,4 mii. Sporul natural pe regiune a scăzut în medie cu 6,4 la sută. Ţinând cont doar de acest fapt, numărul moldovenilor ar fi fost scăzut doar cu 7.330 persoane şi nu ar fi coborât mai jos de cifra de 137,2 mii persoane, însă recensământul a înregistrat doar 123,7 mii, sau cu 13,5 mii persoane mai puţin decât era corect. Fraţii noştri moldovenii din regiunea Odesa sunt supuşi atât tendinţei scăderii sporului natural, cât şi procesului asimilării.
Confraţii din regiunea Odesa sunt mai activi din punct de vedere social-politic şi mai puţin din punct de vedere naţional-cultural – încă o premiză pentru înflorirea asimilărilor.
Dacă aceste tendinţe nu vor fi stopate – la următorul recensământ moldovenii îşi vor menţine poziţia 4 în regiune, însă numărul şi cota lor va scădea simţitor. După estimările noastre, dacă nu se vor activiza din punct de vedere a afirmării conştiinţei identitare naţionale (indiferent cum – fie în calitate de români, fie – de moldoveni), numărul persoanelor românofone din regiunea Odesa, care se vor declara moldoveni sau români la următorul recensământ, nu va depăşi cifra de 107-110 mii de persoane.
Comparând situaţia persoanelor care s-au declarat români din Transcarpatia cu a celor care s-au declarat moldoveni din regiunea Odesa vom constata: cei ce se declară români sunt mai rezistenţi în faţa asimilărilor.
Mulţi moldoveni locuiau şi în regiunile Nikolaev, Herson, Kirovograd, Doneţk ş.a. Anton Raţiu în monografia sa „Românii de la est de Bug” menţiona existenţa populaţiei românești din aceste zone remarcând: „ceea ce m-a şocat şi m-a surprins deosebit de plăcut, poposind prin acele părţi cu aşezări româneşti de băştinaşi din îndepărtatul spaţiu de la sud de Kiev sau Uman, de lângă Pervomaisk sau Kirovograd, de pe lângă Vosnesensk sau Cherson, Crivoi-Rog, Zaporojie, Dnepropetrovsk, din Crimeea, dinspre Caucaz sau Donbas, a fost faptul că, stând de vorbă cu ei, nu puteai să nu observi identitatea acestor aşezări, atât ca structură materială, cât şi spirituală cu aşezările din Transnistria, judeţele Râbniţa, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Balta, Oceakov, Ananiev, sau cu altele, din Moldova şi chiar din Ardeal sau Munţii Vrancei”. El semnala că în 1941-1943 a descoperit 25 de sate dincolo de Bug cu populaţie românească. Din „insula etnică” de pe malul stâng al Bugului din fostele judeţe Voznesensc, Pervomaisc şi Nivcolaev făceau parte 18 comune: Constantinovca, Alexandrovca, Bulgarca, Racova, Noua Grogorievca (fosta Târgu Frumos), Arnautovca (fosta Vizireni), Belousovca, Mărculeasa, Şerbani, Solona, Şerbulovca, Noua Odesa, Gasparevca, Sebeneţ-Elaneţ, Perisadovca, Lisaia Gora, Lozovata, Moldovanca. Din judeţele limitrofe mai făceau parte următoarele comune românești: Dobreanca, Lipneasca, Pisciani-Brod, Novo-Ucrainca, Velica-Visca, Panciova, Martînoşa, Kanij şi Gruşcoie-Goroţcaia. Români (moldoveni) au mai fost atestaţi în Crimeea (informatoare – Maria Jacot, Varvara Budei, Ana Jombu – din familiile de mocani din Balaclia), pe coasta Mării Azov, în Caucaz (comuna Moldovanscaia – la 7 km de gara Krîmscaia – comuna a fost „repatriată” în judeţul Cetatea Albă), în fostele judeţele Berdeansc, Dnepropetrovsc, Zaporojie, Melitopol, Mariupol, Doneţk, Taganrog, etc. Erau semnalate comunele Dunaevca (fosta Dunăreni) cu secţie „moldovenească” la şcoala din sat la 1928-1929, Agelpa şi Constantinovca din Judeţul Melitopol, Novoignatovca Judeţul Mariupol (cu 18 elevi şi 4 învăţători la secţia „moldovenească” a şcolii din sat la 1931, trei absolvenţi (Axenia Belibont, Vasile Tomuza (Tomuţa) şi Alexandru Saranu (Ţăranu) ai căreia ş-au continuat studiile la Balta, şi cu 2 biblioteci cu 1.250 volume, inclusiv 600 – la „secţia moldovenească” – comuna a fost repatriată în comuna Sărata Judeţul Cetatea Albă în locul germanilor care fuseseră colonizaţi în Polonia), Cuţuvenca Judeţul Berdeansc, Ivanovca Judeţul Doneţk, Subotţi Judeţul Znamenca.
În prezent, în afară de regiunile Cernăuţi, Odesa (zona basarabeană) şi Transcarpatia, şcoli cu predarea sau studierea limbii române în alte regiuni nu există. Cei ce se mai declară „moldoveni”, de obicei, sunt de o vârstă medie şi înaintată, copiii şi nepoţii (ca şi în situaţia fraţilor noştri aromâni din Grecia) deja s-au deznaţionalizat, declarându-se ucraineni.
În zona Transnisriei, pe întreg teritoriul fostei Republici Autonome Moldoveneşti, în regiunile Kirovograd, Nicolaev, în unele localităţi moldoveneşti din zona de până la şi dincolo de Bug etc. în anul de învăţământ 1929-30 funcţionau 121 şcoli „moldoveneşti” (adică – româneşti), iar numărul maximal al „şcolilor moldoveneşti” care funcţionau aici până la razboiul din 1941-1945 a atins cifra de 163! La 1 octombrie 1926 în această zonă mai funcţionau 52 de consilii săteşti moldoveneşti, în 1929 – 90! În anul 1927 2.336 de moldoveni din această zonă erau deputaţi în consiliile săteşti, 63 – orăşeneşti, 77 – erau primari, 371 – consilieri raionali şi 25 – de voloste (judeţ): ce nu s-ar spune, dar proporţionalitatea la nivel local puterea sovietică respecta! Astăzi această zonă a devenit zona asimilării ireversibile: nu există nici o şcoală sau biserică românească.
După 1989 în mai multe regiuni, în care românii nu erau consideraţi drept grup etnic important – şi, deci, nu putea fi vorba de „trecerea” moldovenilor la „români”, – numărul moldovenilor a scăzut simţitor. Numărul moldovenilor a scăzut chiar şi în regiunile în care locuiau tradiţional. În regiunea Odesa – cu 20,8 mii de persoane sau 14,4 la sută, în regiunea Cernăuţi – cu 17,3 mii persoane sau cu 20,5 la sută, în Doneţk – cu cel puţin 6,2 mii persoane sau 46,2 la sută, Nicolaev – cu 3,5 mii sau 21,0 la sută , în Kirovograd – cu 2,4 mii sau 22,63 la sută, în Herson – cu 1,4 mii sau 25,6 la sută. A scăzut cota moldovenilor şi în toate celelalte regiuni.
Populaţia românească (românii şi moldovenii) împreună cu populaţia românofonă apartenentă la alte etnii (care declarând în calitate de limba maternă limba lui Eminescu şi-au declarat o altă aparteneţă naţională) atinge cifra de 417.665 de cetăţeni ai Ucrainei: 258.619 din persoanele care s-au declarat „moldoveni” şi 3.908 de cetăţeni care au recunoscut în calitate de limbă maternă „limba moldovenească” cu toate că „după naţionalitate” nu s-au declarat „moldoveni” (în total 262.527 de cetăţeni ai Ucrainei s-au declarat ori „moldoveni” sau au recunoscut „limba moldovenească” drep limbă maternă), încă 150.989 de cetăţeni s-au declarat „români” şi 4.149 au declarat „limba română” în calitate de limbă maternă cu toate că „după naţionalitate” nu s-au declarat „români” (în total 155.130 persoane s-au declarat „români” sau au declarat în calitate de limbă maternă „limba romănă”). În acest context ajungem la concluzia: că atât din punct de vedere etnodemografic (componenţa etnică), cât şi din punct de vedere socio-lingvistic (situaţia lingvistică şi funcţionarea limbii) populaţia românofonă (cei ce s-au declarat „români” şi „moldoveni” ori au declarat limba română (sau „moldovenească) în calitate de limbă maternă) deţine locul 3 dintre toate grupurile etnice sau lingvistice din Ucraina, fiind întrecuţi doar de ucrainofoni şi ucraineni, rusofoni şi ruşi.
Totodată putem constata că din totatul de 409.608 persoane apartenente la etnia lui M. Eminescu 86.571 sau 21,14 la sută nu mai recunoşteau în calitate de limbă maternă limba strămoşilor. Din totalul de 258.619 persoane care s-au declarat „moldoveni” – 181.124 au recunoscut în calitate de limbă maternă „limba moldovenească” şi 2.790 – „limba română”, aică 74.705 sau 28,9 la sută dintre persoanele care s-au declarat „moldoveni” nu mai recunoşteau în calitate de limbă maternă limba strămoşilor. Din totalul de 150.989 persoane care s-au declarat „români” – 138.522 au recunoscut în calitate de limbă maternă „limba română” şi 601 – „limba moldovenească”, aică 11.866 sau 6,86 la sută dintre persoanele care s-au declarat „români” nu mai recunoşteau în calitate de limbă maternă limba română.
Rezultatele recensământului din 2001 ne semnalau existenţa conaţionalilor noştri în regiunile Hmelniţchi – 1.353 de moldoveni şi 167 români, Lvov – 781 moldoveni şi 148 români, Sumî –778 moldoveni şi 50 români, Cernigov – 700 moldoveni şi 83 români, Ivano-Francovsc – 557 moldoveni şi 118 români, Rovno – 364 moldoveni şi 66 români, Ternopol – 356 moldoveni şi 93 români, Volân – 303 moldoveni şi 30 români. În regiunea Transcarpatică mai locuiau 516 persoane care sau declarat moldoveni. Românii mai locuiau în Republica Crimeea – 268, în regiunile Odesa – 724 persoane, Doneţc – 372, Dnepropetrovsc – 270, Kiev – 233, Herson –206, Zaporojie – 204, Harcov –164, Nicolaev – 162, Kirovograd – 139, Jitomir – 137, Vinniţa –132, Lugansc – 121, Poltava – 95 şi Cercasî – 72, în oraşele Kiev – 203 şi Sevastopol – 35.
Numărul conaţionalilor noştri este în creştere doar în regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi (românii) – fenomenul se lămureşte prin nivelul scăzut al asimilării lingvistice, locuirii compacte şi funcţionării limbii materne la nivel de familie, şcoală şi biserică. Scăderea numerică a persoanelor declararte „moldoveni” se lămureşte prin nivelul înalt al asimilării lingvistice, insuficienţa folosirii limbii materne în şcoală, biserică şi în calitate de limbă principală de conversaţie.
Suntem, totuşi, optimişti – şi optimismul nostru se bazează pe orientarea Ucrainei spre integrarea europeană, unde, mai devreme sau mai târziu, ne vom reîntâlni cu fraţii noştri-. În această direcţie acţionează şi românii din Ucraina. Fiind cetăţeni loiali ai statului ucrainean îşi revendică în permanenţă drepturile fireşti de a fi români, de a se considera populaţie autohtonă, de a se bucura de standartele europene în domeniul drepturilor omuluiu, de drepturile şi libertăţile funamentale ale minorităţilor etnice. (va urma)
Lasă un răspuns