Cetatea Orgame (Argamum) din Dobrogea – Mormântul întemeietorului

Cu 20-30 de ani înainte de fondarea orașului Histria (Is – Tri – A), lângă actuala Jurilovca, pe malul lacului Razelm (de la „razem, razim, raezim=sprijin, proptea, protecție; sau „răzi”, ca învecinare, mărginire; cu sens de „pământ „sprijinit” de ape”), vechiul golf Halmyris („halmiros” =sărat („miros de hală”)), era înmormântată o persoană despre care s-a demonstrat că a fost întemeietorul cetăţii greceşti Orgame, prima aşezare de pe terioriul României atestată printr-un izvor scris al Antichităţii (istoricul Hecateu din Milet nota că Orgame a fost o cetate întemeiată de greci la Pontul Stâng). Complexul funerar a fost găsit în situl arheologic de la Capul Doloşman la mijlocul anilor ’90. Denumirea de „Doloșman” poate avea sens de „mincinos, fraudulos” = „dolman”, sau „doloman” ca suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare (căput) și „voloșmán”, ca membru în comitetul comunal sau parochial (deputat, ales).

Putem face o trimitere și la „Dolmen”, ca monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical, pomenit de istorici ca provenind din bretonul „dolmen”, care vine din celticul „tolmen” (Omul Înalt), sau „tol”= masă și men = piatră). Poate aici a fost un asemenea monument funerar preantic. S-a stabilit că primii oameni au venit aici înainte de anul 670 î.Hr., fiind vorba de coloniști greci veniți din Asia Mică. Orgame a devenit între timp cetate romană, luând numele de Argamum. Cetatea Argamum este localizată pe malul complexului Razelm – Sinoe, la 20 de kilometri de brațul Sfântul Gheorghe, la 40 de kilometri la nord de Cetatea Histria și la 7 kilometri de comuna Jurilovca (Jud. Tulcea). Accesul se face prin Jurilovca, de unde se ajunge la situl arheologic pe un drum de pământ. Săpăturile arheologice efectuate aici au dat la iveala urme ce datau încă din epoca bronzului, de acum 5000 de ani. În prezent situl Cetății Argamum se întinde pe circa două hectare și jumătate, degajate fiind urmele edificiilor epocii romane. Alături de Insula Bisericuță care se afla vis-a-vis, situl este atrăgător și prin locul deosebit în care este amplasat, fiind vorba despre Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Falezele erodate ale lacului Razelm oferă un peisaj spectaculos și posibilitatea unor plimbări în circuit pe mal și pe lângă oglinda apei. Cetatea Argamum (în grecește Orgame), a fost localizată de istoricul și arheologul Vasile Pârvan în anul 1916. Legenda spune că aici este unul dintre locurile unde argonauții s-au oprit în drumul lor, porniți să găsească celebra „Lână de aur”. În fiecare an campaniile arheologice de aici scot la lumină noi elemente. Cercetătorii încearcă să dovedească faptul că Cetatea Argamum este mai „bătrână” decât Cetatea Histria. Aici, în situl arheologic de la Capul Doloşman, a fost găsit un complex funerar din secolul VII î.Hr. Istoricii au stabilit că este vorba despre o persoană de vază ce a fost înmormântată aici, cu cel puţin douăzeci – treizeci de ani înainte de fondarea Histriei. Este vorba de o întreagă generaţie de colonişti eleni care locuiau aici încă din  jurul anului 670 î.Hr.. Din motive necunoscute, cetatea nu a reuşit nicio clipă să ajungă la nivelul „surorilor” sale din sud, Histria sau Tomis. În secolul I după Hristos, când zona a intrat sub stăpânire romană, Orgame a devenit în cel mai bun caz un port de escală al navigatorilor interesaţi să meargă spre nord.

Timp de cinci veacuri, Orgame (devenită Argamum) a continuat să existe şi să se dezvolte. S-au descoperit ziduri de incintă, patru basilici paleo-creştine precum şi urme ale unor clădiri impozante, care demonstrează că Argamum era un oraş prosper. Întregul sit arheologic se întinde pe o suprafaţă impresionantă, de aproape o sută de hectare, dar din nefericire, din lipsa fondurilor, arheologii nu au săpat decât foarte puţin. Doar  cercetarea sistematică ar putea oferi detalii cu privire la viaţa cetăţii din perioada secolelor VII î.Hr. – I d.Hr. Interesant mai este şi un alt aspect. S-a crezut mult timp că primii colonişti greci au numit Marea Neagră drept „Marea Neprimitoare” (Pontos Axeinos), foarte probabil, din cauza unor furtuni întâlnite în drumurile lor. Istoricii au crezut mult timp că, după ce s-au obişnuit cu apele Pontului, grecii au schimbat numele în „Marea Primitoare” (Pontos Euxeinos). Teoria unanim acceptată ar putea fi însă falsă. În veacul al şaptelea, în care au fost întemeiate orașele Orgame şi Histria, grecii îi spuneau Mării Negre „Skytikos Pontos”, adică „Marea Scitică”, după numele poporului misterios stabilit în această regiune în secolul VIII î.Hr. Aceşti sciţi care migraseră dinspre Marea Caspică, numeau Marea Neagră „Axaina” („Axa – Ana”, „Cea care se află în șaua Lumii – Ana-Hâța” – schimbătoarea de sens), ceea ce s-a tradus prin „Indigo” (cei ce trăiesc aici, în jurul Mării Getice, cei ce au fost numiți și „Zeii geți cu ochi albaștri” – primii oameni cu o asemenea caracteristică). Coloniştii greci fie au înţeles greşit, fie au adaptat cuvântul după bunul lor plac, transformându-l în Axeinos. Numele de Pont Euxin a dăinuit cel mai mult, chiar dacă uneori s-au folosit şi denumire precum „Marea Caecili” (Închisă) sau „Marea Maggiore” (Marea cea Mare).

Prima menţiune sub forma „Marea Neagră” datează din secolul XV, când turcii otomani i-au pus numele de „Karadeniz”. Așa cum se află în „coasta” Mării Mediterane, Marea Neagră este asemenea Asiei Mici „în coasta” Asiei Mari. Este un symbol al „buturugii mici” (Carul Mic – Ursa Mică), care va răsturna Carul Mare. Este simbolul „pasului înapoi” făcut de histerezisul fierului din sângele noastru la ceas de schimbare a sensului timpului. De aceea, Marea Neagră poate fi „Pontul cel rău”, sau „Pontul cel bun”, după cum privești situația. Dacă nu respecți Legea poți să te temi de cataclismul „judecății de apoi”, sau poți să accepți viața așa cum este ea, déjà hotărâtă și să vezi jumătatea plină a paharului. Din Cetatea Argamum, pentru că până acum au fost scoase la iveală, în mare parte, doar zidurile din perioada sa romană, pot fi văzute porțiuni din zidurile de incintă, basilici și clădiri din oraș, dar și cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul pontic (jumătatea sec. VII î.Hr.)). Astfel, cea mai mare parte din cetate se află încă sub pământ. Printre vestigiile descoperite de arheologi în incinta cetății se numără monede speciale în formă de vârf de săgeată („zeul care ne săgetează”, sau „influența” unei alte lumi; anterioare apariție monedelor rotunde, așa cum le cunoaștem astăzi), piese ceramice, întregi și fragmentare, obiecte din sticlă, ustensile din ceramică, os și metal, piese vestimentare și de podoabă. Dacă nu ne putem da seama de îmbătătoarea vrajă care i-a cuprins pe greci atunci când au ajuns la ţărmurile pontice, după numărul mare de aşezări, cetăţi şi porturi pe care le-au întemeiat în Dobrogea, putem să presupunem că ceva tainic i-a atras totuși. Putem vorbi de Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali și de de perceptele sale.

În anii 1909 şi 1918 apar primele menţiuni a sitului antic de la Capul Dolojman, în lucrările lui R. Netzhammer. Cercetările arheologice începute în perioada interbelică şi întrerupte în 1932, au fost reluate în 1965 la iniţiativa Institutului de Arheologie din Bucureşti, ca răspuns la sesizările privind intenţia deschiderii unei cariere de piatră (prin detonare) pe acest amplasament. În anul 1961, cu prilejul publicării unui important document epigrafic histrian, Vasile Pârvan sugera identificarea ruinelor de la Capul Doloșman cu toponimul antic Argamum, cunoscut din chorothesia Histriei (sec. II d.Hr.). În primele secole ale stăpânirii romane (după sec. I d.Hr.), iesirea la mare a fost blocată de sediment, iar lacul de apa dulce Razim a inundat o parte din fâşia îngustă de teren, dând astfel naştere insulei Bisericuţa, pe care au fost identificate urmele unei alte fortificaţii romane. După anul 1965, atenţia arheologilor s-a focalizat asupra zonei alcătuită din cetatea romano-bizantină, înconjurată de o incintă de piatră construită la începutul sec. IV d. Hr., circumscrisă la sud şi nord-vest de două valuri de apărare din pământ, cu şanţuri în faţă. Din anul 1988, cercetările se extind asupra necropolei greco-romane care mărgineşte la nord-vest şi vest întreaga zonă fortificată.

Necropola romano-bizantină a cetăţii a ocupat zona locuită anterior (sec. I î.Hr. – IV d.Hr.), în afara sistemului defensiv. Limita de vest a necropolei este marcată de o bazilică paleocreştină mononavată descoperită în ultimii ani. Ultimele cercetări au fost întreprinse între anii 1998-2003 la tronsonul de colţ N-V al fortificaţiei romano-bizantine (sec. VI d.Hr.), anexele bazilicii 2 (sec. V-VI d.Hr.) şi bazilica 1 (sec. VI d.Hr.). Situl arheologic de la Argamum mai este denumit şi „Comoara de la Dolojman”. Istoricii au descoperit aici urme de locuire ale coloniştilor milesieni mai vechi cu o sută de ani faţă de cele de la Histria. Aici au fost scoase la iveală vestigii unicat în vestul Pontului Euxin, respectiv: un complex funerar impresionant datând din secolul VII î.Hr., unde a fost înmormântată o persoană de vază din prima generaţie de colonişti, împreună cu obiecte de mobilier şi ceramică specifică culturii egeene,  o bazilică paleocreştină datând din primele decenii ale sec. I d.Hr, care are amenajări subterane unicat, monedele vârf de săgeată – confecţionate din bronz – aveau două muchii şi nu erau folosite ca arme ci ca obiecte de schimb, delfinaşi olbieni, (lingouri de bronz sub forma acestor mamifere marine). Un edificiu masiv numit „pretoriu” demonstrează că Orgame – Argamum era o mare cetate şi pe vremea grecilor, dar şi în perioada romană.

Pe capul stâng al golfului – Capul Iancina – a fost descoperit un turn, datat de epocă romano-bizantină (sec. IV-VI d.Hr). Aflându-se la 5 km N-E de satul Sălcioara, acest turn a fost înregistrat în Repertoriul Arheologic Naţional la localitatea Sălcioara. Toate celelalte descoperiri referitoare la zona arheologică Argamum sunt înregistrate la localitatea Jurilovca – situl arheologic Argamum aflându-se la o distanţă de cca. 4 km V de limita localităţii Jurilovca. Însă, pe vremea întemeierii cetăţii-port Orgame, localităţile Sălcioara şi Jurilovca nu existau. Grecii milesieni nu au întemeiat doar cetatea, ci şi Portul Orgame – având în vedere comerţul cu grâne, peşte sărat, miere, susţinut între traci şi cetăţile-metropolă greceşti – şi se poate presupune faptul că instalaţiile portuare ale cetăţii ar fi fost amplasate într-o zonă mai protejată, evitându-se construirea acestora în apropierea cetăţii – situată chiar la intrarea în golf, într-o poziţie expusă, dar strategică pentru o fortăreaţă. Dealul poziţionat la 2 km faţă de poarta de V a Cetăţii Argamum şi la 2.6 km N-E de localitatea Jurilovca își devoalează importanța esenţială din punct de vedere tactic, aflându-se la o distanţă mai mică de 150 m de malul golfului, în apropierea cetăţii. Acest deal este în întregime fortificat cu două rânduri de ziduri de incintă: una de formă ovală iar cealaltă de formă circulară. Zidurile au o formă crenelată în plan orizontal şi sunt deosebit de masive – au o grosime de 4 m., aproape nemaiîntâlnită în multitudinea fortificațiilor acelor timpuri. Forma circulară a zidului de incintă seamănă izbitor de mult cu cea a construcţiei înregistrată la Sălcioara drept turn; diferă însă mărimea: diametrul construcţiei de pe deal este de aproape 90 m, faţă de cei 60 m ai turnului. Se poate presupune că cetatea, dealul fortificat şi turnul ridicat pe Capul Iancina formau un sistem defensiv, extins la întregul golf. Această ipoteză este susţinută de alte trei descoperiri. Prima se referă la Capul Iancina (Cina lui Ianus, Cel cu două fețe). În afara turnului, se pot observa alte fortificaţii pe întreaga suprafaţă a capului – formate din acelaşi zid cu formă particulară (crenelat în plan orizontal), atât în interior cât şi pe malul lacului, pornind de la Capul Iancina, urmând conturul malului, spre Enisala. A doua este reprezentată de alt deal fortificat, aflat la o distanţă de 1,3 km V de primul, spre localitatea Jurilovca, pe a cărui creastă se poate observa un tronson de zid de fortificaţie – aceaşi formă crenelată – cu o lungime de aproape 50 m, care, prin curbură, sugerează forma ovală. Iar a treia este reprezentată de un întreg lanţ de fortificaţii: zid rectangular cu grosime de 5 m, având încorporat două turnuri – cu diametrele de 25 m şi 18 m, care se continuă spre curbura golfului cu zid de formă crenelată. Suprafaţa întărită a celor două dealuri şi a diverselor fortificaţii ţesute în jurul lor este de peste trei ori mai mare comparativ cu cea protejată de zidul de incintă romano-bizantin a Cetaţii Argamum. Iar dacă în acest sistem integram şi suprafeţele fortificate aflate pe Capul Iancina, avem o viziune asupra eficacităţii tactice a întregului ansamblu.

Nu se ştie încă locul în care a funcţionat Portul Argamum înaintea blocării drumului spre mare, însă, pornind de la poziţia strategică a celor două dealuri şi de la mulţimea şi varietatea fortificaţiilor ridicate în jurul lor, ţinând cont de faptul că această suprafaţă fortificaţă este încadrată în dreapta de Cetatea Argamum şi în stânga de fortificaţiile ridicate pe Capul Iancina, este posibil ca amplasarea anticului Port Argamum să fie în dreptul dealurilor fortificate. În anii 60’, guvernul proletar avea intenţia să transforme în piatră spartă Capul Dolojman, şi o dată cu el și Cetatea Argamum; în prezent solicitarea „ICEM Tulcea” de excludere a suprafeţei ocupate de sit de la reconstituirea propietăţilor agricole, conform Legii 19/1990, a fost ignorată de Comisia Judeţeană, ceea ce înseamnă că în continuare terenul este înregistrat cadastral sub formă de parcele arabile şi păşune. De-a lungul anilor, o mare parte din fortificaţiile dealurilor au dispărut în fundaţiile caselor din cele două localităţi aflate în apropierea siturilor arheologice. Azi, prin exploatarea suprafeţei sitului, proprietarii contribuie la degradatea continuă a monumentelor vechi de două milenii şi jumătate. Oare ce prevede destinul locației antice a primului oraş din România, locul unde a fost descoperit chiar și Mormântul Întemeietorului?