Citiți și vă cruciți! Revista presei de limbă magiară (1)

Strada Wass Albert nu există, dar incomodează

Judecătoria orăşenească din Târgu Secuiesc a admis, prin sentinţa pronunţată ieri, reluarea anchetei penale în cazul denumirii unei străzi din oraş după Wass Albert. Potrivit extrasului sentinţei definitive, publicat pe portalul instanţelor de judecată, judecătoria a admis acţiunea intentată împotriva administraţiei locale de prefect şi parchetul de pe lângă judecătoria orăşenească, prin măsura respectivă aprobând demararea anchetei în cazul promovării cultului criminalilor de război. Bokor Tibor, primarul din Târgu Secuiesc, şi-a exprimat nelămurirea în ceea ce priveşte sentinţa judecătorească. Edilul a menţionat: acest lucru slujeşte doar generarea tensiunilor, având în vedere că administraţia locală şi-a revocat hotărârea vizând numele de stradă Wass Albert. Sursa: Haromszek nr. 8026 din 17.02.2017

În spitale, în limba maghiară

Comisia pentru drepturile omului din camera deputaţilor a adoptat în cursul acestei săptămâni o modificare legislativă importantă din punct de vedere maghiar – au arătat Benko Erika şi Kulcsar Terza Jozsef în cadrul unei conferinţe de presă de ieri: în localităţile în care procentul maghiarimii depăşeşte 20 la sută sau atinge cifra de 5.000, trebuie asigurată – în instituţiile sanitare şi cele sociale – prezenţa unui personal vorbitor şi de limbă maghiară. Ambii deputaţi de Trei Scaune sunt membri ai comisiei pentru drepturile omului din camera deputaţilor, alcătuită din 18 membri, iar după cum au declarat, iniţiativa lor a fost sprijinită de reprezentanţii minorităţilor naţionale, ai romilor, şi de către parlamentarii social-democraţi. Proiectul de modificare legislativă va trebui avizat şi de către comisia pentru sănătate, după care va putea ajunge în plenul camerei deputaţilor. Benko Erika ne-a mai relatat şi despre faptul că este membră a comisiei de lucru care are sarcina de a pregăti modificările normelor juridice care fac referire la folosirea limbii materne, cu scopul ca acest drept să fie într-adevăr unul garantat. În curând vor începe lucrul şi în cazul iniţiativelor care vizează utilizarea simbolurilor: este deosebit de important ca problema drapelului secuiesc să fie rezolvată, iar comunitatea să-şi poată utiliza liber simbolurile – a spus. Benko Erika a mai spus că a fost desemnată membru supleant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Membru permanent este Korodi Attila, liderul fracţiunii, iar în calitate de membru supleant, ea îl ajută în activitate, însă poate participa şi ea la lucrările comisiei. (Sursa: Haromszek nr. 8027 din 18.02.2017, autor Farcadi Botond)

Nu contează că piesa de la dosarul străzii Wass Albert nu mai are putere legală / Meschinăriile continuă

Disputa din cauza planificatei însă nefinalizatei acordări a denumirii de stradă Wass Albert continuă: în decembrie anul trecut, prefectura a cerut recercetarea cazului, deşi Consiliul Local din Târgu Secuiesc retrăsese proiectul de hotărâre în cauză. În 12 decembrie anul trecut, la tribunalul din Târgu Secuiesc a fost redeschis dosarul 3193/322/2016, în care singurul pârât este consiliul din Târgu Secuiesc. În caz au avut loc audieri în 15 decembrie 2016 şi în 19 ianuarie 2017, care s-au încheiat cu o amânare, însă în 16 februarie, instanţa a încuviinţat cererea procurorului-şef din Târgu Secuiesc, înregistrată în 12 decembrie anul trecut, şi a aprobat redeschiderea cercetărilor / procedurii penale. În acest context, l-am contactat pe liderul fracţiunii UDMR din consiliul din Târgu Secuiesc, Bejan Andras, care a fost consilier şi în ciclul anterior. Ne-a declarat că nu înţelege aceste meschinării: au adoptat, într-adevăr, o hotărâre, însă au şi retras-o, ca atare nu înţelege care este miza noilor cercetări – asta dacă nu cumva este vorba despre o acţiune prea zeloasă a prefectului. Constantin Pătru a obţinut mandatul în 2016, şi pentru că se vorbeşte într-un cerc larg că este reprezentantul românilor în Târgu Secuiesc, am dorit să aflăm şi opinia lui. Consilierul în principiu liberal ne-a declarat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost elaborată hotărârea, respectiv retrasă ulterior, în schimb nici el nu înţelege de ce trebuie efectuate cercetări din cauza a ceva ce nu există. A adăugat că hotărârea nu a fost aplicată – plăcuţa cu denumirea de stradă nu a fost, fizic, amplasată. În opinia lui Pătru, este ciudat şi faptul că au fost demarate proceduri nu numai împotriva celui care a înaintat propunerea, ci împotriva întregului organism anterior, în baza principiului toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Primarul Bokor Tibor declarase pentru MTI că noul circ nu slujeşte decât generarea de tensiuni, pentru că tocmai din cauza retragerii hotărârii a considerat poliţia că dosarul este lipsit de obiect şi a oprit cercetările demarate anterior. (Sursa: Szekely hirmondo nr. 33 din 20.02.2017, autor Bartos Lorant)

L-au comemorat pe cel persecutat

Sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, a fost omagiat Wass Albert, cu ocazia împlinirii a 19 ani de la moartea sa (17 februarie 1998). Comemorarea a avut loc la copacul plantat lângă zidul bisericii-cetate de către membrii HVIM în cinstea scriitorului, militarului, politicianului şi personalităţii vieţii publice. Din bunăvoinţa familiei Bacs, pe copac a fost montată o plachetă memorială. Bedo Zoltan a luat cuvântul în numele Mişcării pentru Dăinuirea Maghiară, şi a atras atenţia asupra uneltirilor puterii de la Bucureşti, care a privat maghiarimea transilvană de patrimoniul său de după Trianon, de instituţiile sale, şi pe care se străduieşte să o oprime şi acum. În opinia oratorului, Wass Albert a ajuns să fie victimă, deoarece înfrângerea unei naţiuni trebuie începută cu reducerea la tăcere a liderilor ei spirituali. Au recitat apoi din poeziile lui Wass Albert elevele Bacs Lilla şi Rita din Sfântu Gheorghe, respectiv Kurta Melinda şi Vass Emoke din Târgu Secuiesc. Bacs Emese a dat apoi citire mesajului transmis tinerilor maghiari. Au depus coroane membrii familiei Bacs, reprezentanţi ai Asociaţiei pentru o Transilvanie Maghiară şi ai Consiliului Secuiesc din Târgu Secuiesc, precum şi persoane fizice. (Sursa: Szekely hirmondo nr. 33 din 20.02.2017)

Să fie organizate seri de lectură Wass Albert / Se încearcă o intimidare

In cursul zilei de azi, Tamas Sandor – în opinia căruia procedura demarată în cazul denumirii de stradă Wass Albert este pur şi simplu o vânătoare de vrăjitoare – va purta discuţii pe acest subiect cu Kelemen Hunor şi cu fracţiunea UDMR din parlament, şi vor mişca fiecare piatră pentru a pune cât mai urgent capăt acestui caz absurd. Este fără precedent ca din cauza unei decizii retrase, cineva să fie tras la răspundere – ne-a declarat, răspunzând solicitării noastre, preşedintele organizaţiei UDMR Trei Scaune, după care a notat că ar putea fi demarate cercetări penale chiar şi împotriva sa, deoarece ascunde acasă volume semnate de Wass Albert, ba le-a şi citit. Nu cred că ar putea face din asta un caz serios, în schimb este suficient pentru a începe să fie sâcâiţi angajaţi care au îndeplinit o sarcină – a adăugat Tamas, făcând referire la faptul că au fost demarate proceduri şi împotriva angajatului autoguvernării, care a întocmit proiectul de hotărâre retras. În opinia sa, este foarte limpede în acest caz că se încearcă, printr-un nou pretext, intimidarea locuitorilor din Târgu Secuiesc, de pe Pământul Secuiesc, din Transilvania. Am gustat destul de mult din aşa ceva, despre asta a fost vorba în ultimii 98 de ani. Ajungem, încetul cu încetul, până acolo încât să se încerce să ne fie reglementate gândirea şi preferinţele romanciere, însă nu le va merge. Cred că au greşit destinatarul. Au impresia că secuii funcţionează precum oltenii, care dacă sunt speriaţi, le tremură stomacul, genunchii. La noi funcţionează altfel. Le propun bibliotecilor să iniţieze seri de lectură Wass Albert. Voi participa şi eu cu mare drag, voi duce volume, voi citi din ele – a subliniat preşedintele UDMR Trei Scaune. (Sursa: Szekely hirmondo nr. 33 din 20.02.2017, autor Kiss Edit)

Kover Laszlo despre ceangăi / Identitatea este ca şi libertatea

Identitatea este ca libertatea. Nimeni nu va avea mai mai multă dacă îi privează pe ceilalţi de ea – a declarat Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului, sâmbătă seara, la Budapesta, în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Balului ceangăilor. Kover Laszlo a amintit de vizita efectuată la ceangăii din Săcele, din Tara Bărsei, subliniind că în zilele noastre, toţi oamenii sunt periclitaţi de posibilitatea de a deveni apatrizi pe pământul lor natal european şi tocmai din această cauză destinul maghiar al ceangăilor – destinul fraţilor noştri din Moldova, din zona Ghimeş sau Săcele – reprezintă un destin european profund. Europenii trebuie să se confrunte în momentul de faţă cu pericolul cu care maghiarii ceangăi trebuie să se confrunte de peste un deceniu: şi anume pericolul modificării artificiale şi violente a identităţii lor, pentru ca aceştia să devină cât mai dominabili şi să poată fi expropriaţi cât mai uşor – a declarat Kover Laszlo. El a arătat faptul că în noua noastră lume din secolul XXI, o comunitate nu este asuprită din prisma teritoriului sau ţării sale, ci din prisma conştiinţei sale. Operaţiunea de bază a acestei idei constă în încercarea de privare a comunităţii de identitatea sa culturală, lingvistică, naţională, confesională sau familială. Tocmai din această cauză se lansează atacuri directe la adresa europenilor – germanilor, francezilor, italienilor, suedezilor, românilor şi maghiarilor – se încearcă slăbirea identităţii lor naţionale, a legăturilor lor confesionale şi familiale. În marile conflicte geopolitice din secolul XXI, Europa a devenit o ţintă – a mai adăugat el. Kover a mai declarat că membrii comunităţii maghiare ceangăieşti au trebuit să suporte de-a lungul istoriei lor încercările legate de schimbarea identităţii lor lingvistice, naţionale şi culturale. În opinia sa, între războiul identităţii care periclitează în zilele noastre europenii şi atacurile din secolul XX care vizează spiritul maghiarilor ceangăi, diferenţa constă în faptul că în timp ce în secolul XX un stat a încercat să le impună ceangăilor identitatea românească în locul celei maghiare, în secolul XXI, grupurile de interese încearcă să impună europenilor lipsa de identitate în locul identităţilor fireşti. Kover Laszlo a mai subliniat faptul că în cazul maghiarilor ceangăi cu un destin dificil, responsabilitatea lor este să facă în aşa fel încât colegii politicieni români să conştientizeze că identitatea este ca şi libertatea. Nimeni nu va avea mai multă dacă îl privează pe celălalt de ea. Familia, religia, identitatea naţională şi instituţia naţională de stat care apără aceasta sunt valori fundamentale în privinţa majorităţii definitorii ale societăţilor din Ungaria şi din România. Apărarea acestor valori reprezintă obligaţia morală a forţelor politice cinstite ale ambelor ţări – a declarat preşedintele Parlamentului. În lumea noastră, din ce în ce mai nesigură, apare din ce în ce mai mult pericolul care subminează simpla existenţă a Ungariei şi a României. În opinia sa, în această luptă va fi nevoie de o colaborare şi de state naţionale puternice, ai căror cetăţeni aparţinând majorităţii numerice şi minorităţii sunt în stare să asigure posibilitatea păstrării identităţii lor naţionale şi, potrivit necesităţilor, pot apăra în mod suveran şi legitim interesele economice ale cetăţenilor lor în faţa contra intereselor multinaţionale. (Sursa: Haromszek nr. 8028 din 20.02.2017)

Este de aşteptat să fie pronunţată o sentinţă în cazul drapelului secuiesc / Kulcsar se teme că vor fi sabotaţi

Curtea de Apel Braşov va pronunţa mâine sentinţa definitivă în cazul drapelului secuiesc. Politicianul PPMT Kulcsar Terza Jozsef, care a donat drapelul, se teme că instanţa va decide în favoarea prefectului. Răspunzând solicitării noastre, parlamentarul Kulcsar Terza Jozsef ne-a declarat că dacă în România ar funcţiona democraţia iar drepturile secuilor ar fi respectate, instanţa ar trebui să admită contestaţia pe care a depus-o împreună cu preşedintele CJ, Tamas Sandor, însă, din păcate, experienţele arată contrariul. Într-o ţară normală nu s-ar pune problema dacă o comunitate îşi poate utiliza sau nu simbolurile proprii. Mă tem că ne vor sabota contestaţia, însă nu voi lăsa lucrurile aşa – a adăugat el. A precizat că dacă este nevoie, se va adresa chiar şi curţii pentru drepturile omului, iar în calitate de deputat, va avea o interpelare în parlament şi îl va informa şi pe premier în legătură cu acest subiect. (Sursa: Szekely hirmondo nr. 35 din 22.02.2017, autor Kiss Edit)

Subcomisie maghiară în cadrul parlamentului român

Kulcsar Terza Jozsef, parlamentar de Trei Scaune, iniţiator al propunerii, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ă membrii comisiei pentru drepturile omului, culte şi probleme ale minorităţilor din camera deputaţilor au aprobat înfiinţarea unei subcomisii care să se ocupe de problemele maghiarilor. Pentru comisie a face parte din comisie, s-au înscris doi parlamentari maghiari, Kulcsar Terza Jozsef, preşedinte şi Benko Erika, vicepreşedinte, un reprezentant al partidei romilor şi doi parlamentari din partea partidului social-democrat. Sarcina subcomisiei este să prezinte problemele legate de drepturile maghiarilor, respectiv să urnească din loc dialogul ungaro-român la nivel interstatal. Ar urma să se ocupe, de asemenea, de cazurile de discriminare a maghiarilor, de problemele educaţionale, de utilizarea limbii maghiare, a simbolurilor. S-ar dori de asemenea să fie purtată o discuţie, într-un cadru civilizat, pe tema cerinţei autonomiste -a declarat Kulcsar Terza Jozsef, care a indicat ca o sarcină deosebită amplificarea relaţiei ungaro-române, aflate într-un punct critic, demararea unui dialog în acest sens. După cum a declarat, ar urma să fie organizate discuţii, mese rotunde, conferinţe despre problemele care îi vizează pe maghiari. În parlamentul de la Bucureşti vor fi invitaţi partenerii lor din Ungaria. Scopul este să existe un dialog instituţional între cele două părţi. Subcomisia mai poate întocmi rapoarte despre problemele legate de maghiari. Acestea vor putea fi înaintate comisiei pentru drepturile omului, culte şi probleme ale minorităţilor, care poate înainta propunerile către ministerele de resort sau comisia parlamentară permanentă. În opinia parlamentarului de Trei Scaune, subcomisia maghiară poate sprijini activitatea membrilor fracţiunii UDMR. Validarea intereselor maghiarilor va putea fi mai uşoară şi în cadrul altor comisii de specialitate. Statutul autonomist, cândva în cadrul fracţiunii UDMR nu s-a discutat încă la modul concret când va fi înaintat în parlament statutul autonomist – a declarat Kulcsar Terza Jozsef. Deocamdată au ajuns la concluzia că în cadrul sesiunii parlamentare de primăvară vor fi înaintate proiecte de legi şi modificări în cazul drepturilor de utilizare a limbii maghiare şi a simbolurilor. în opinia lui Kulcsar, statutul autonomist trebuie înaintat cât mai repede, însă nu a precizat un termen în acest sens. Ar trebui să se convină care proiect să fie înaintat – statutul CNS sau cel asumat de UDMR. La armonizarea aspiraţiilor autonomiste ar putea da o mână de ajutor şi Szili Katalin, însărcinat al premierului ungar. (Sursa: Haromszek nr. 8031 din 23.02.2017, autor Farcadi Botond)

În opinia lui Kelemen Hunor, România nu este stat de drept

În România, statul de drept s-a degradat, nu se poate vorbi despre separarea ramurilor puterii. În momentul de faţă, are loc o luptă încrâncenată între puterile politice alese, separabile, şi instituţiile de stat influente, inseparabile. Există pericolul ca ţara să devină un stat autoritar, care să fie condus de aceste structuri invizibile, cu care politicienii aleşi nu prea au de-a face – Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a vorbit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă de la Sfântu Gheorghe, despre modul în care vede actuala situaţie politică. El a menţionat că are cunoştinţă de faptul că aceste afirmaţii sunt foarte grave, însă ele dar trebuie, totuşi, spuse. Se creează legături între procuratură şi serviciile secrete, instituţiile de stat şi organizaţiile represive creează înţelegeri secrete. Miercuri seară, portalul luju.ro a informat că Serviciul Român de Informaţii a semnat un protocol secret cu direcţia condusă de Laura Codruţa Kovesi – a declarat Kelemen Hunor. (Sursa: Haromszek nr. 8032 din 24.02.2017, autor Farcadi Botond)

Proiectul de autonomie este, în continuare, pe masă / Probleme cu statul de drept

Trebuie consolidat cadrul statului de drept, proiectul de autonomie de pe Pământul Secuiesc nu a ajuns în sertar, relaţia româno-ungară se poate urni din punctul mort, iar atitudinea UDMR faţă de Ziua Libertăţii Secuieşti nu s-a schimbat. Aceste aspecte au fost aduse, între altele, în discuţie în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Sfântu Gheorghe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Kelemen Hunor a confirmat ceea ce spune de mult, şi anume că sunt mari probleme în ţară cu caracterul de stat de drept şi separarea ramurilor puterii. Kelemen a subliniat că membrii clasei politice trebuie să ia o decizie foarte tranşantă, deoarece în caz contrar, România s-ar putea transforma uşor într-un stat autoritar cu care politicienii aleşi nu prea ar avea multe în comun. Răspunzând întrebărilor adresate de jurnalişti, preşedintele UDMR s-a referit şi la relaţia româno-ungară: este mult mai optimist decât acum un an în legătură cu dialogul dintre cele două state. A notat că acum două săptămâni a avut un dialog temeinic cu ministrul ungar de externe Szijjarto Peter, pe tema relaţiei româno-ungare, însă luni şi ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, va pleca la Budapesta. Cred că această chestiune va putea fi urnită din punctul mort, deoarece normalizarea acestei relaţii este atât în interesul guvernului ungar, cât şi în cel al guvernului român. Nu va fi simplu, însă simt că ambele părţi au intenţii sincere în această direcţie – a subliniat el. La conferinţa de presă s-a discutat şi despre Ziua Libertăţii Secuieşti, din 10 martie, iar Kelemen a subliniat că atitudinea UDMR faţă de această mişcare este neschimbată, cu alte cuvinte, îi îndeamnă pe toţi cei care simt că trebuie să fie prezenţi, să fie prezenţi. Referitor la proiectul de autonomie de pe Pământul Secuiesc, a spus că acesta este, în continuare, pe masă, nu a ajuns într-un sertar. Cred că am desfăşurat o muncă cinstită, este un proiect de lege care poate fi asumat oricând şi oriunde. Propune o soluţie care consolidează comunitatea, şi, ca atare, ar putea consolida chiar şi statul – a subliniat el. Nu a putut spune însă când anume va fi înaintat proiectul, acest subiect va fi discutat în primăvară, împreună cu PCM. (Sursa: Szekely hirmondo nr. 37 din 24.02.2017, autor Kiss Edit)

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna-Harghita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*