„Mândru paște-un cerb în codru”

Dacă spui dragoste de cântec popular, dragoste de oameni, spui și Ileana Matus, o ființă rară, cu voce frumoasă, aleasă, credincioasă, cu o bunătate sufletească rar întâlnită în ziua de astăzi. A absolvit Școala Populară de Artă „Spiru Haret”, apoi Facultatea de Muzică (Pedagogie muzicală) de la Universitatea Spiru Haret și are luat și masteratul în Artă Muzicală la aceeași universitate. Ileana Matus a venit pe lume într-o zi de 24 iunie, în comuna Rona de Jos, din județul Maramureș, iar cum în zona femeile nu poartă numele de Sânziana, fiind născută în ziua de sânziene, părinții au decis să îi pună numele de Ileana. De la bunica sa a deprins cântecele și obiceiurile satului și consideră că e un mare avantaj să te naști la țară pentru a putea să înțelegi mai bine lumea care te înconjoară. Debutul în muzica populară îl face în anul 1987, iar de atunci a știut să culeagă de la fiecare câte un gând bun și să transpună în practică sfaturile celorlalți. Este membră fondatoare a Fundației „Moroșanca”, prin intermediul căreia a reușit să restaureze și să dea publicului spre vizitare casa bunicului său. Primul album l-a scos în anul 1988 și cuprinde 17 hore și o strigătură, numit „Pentru mândrul ce-l iubesc”. În 2001 a realizat un album de colinde în grup, cu Ansamblul „Florile Izei” din Sighetu Marmației, apoi, în 2003, a imprimat două albume, unul de colinde și celălalt de folclor, numite Moroșenii. Grupul „Moroșenii” a fost înființat chiar de Ileana Matus. În Duminica de Florii din anul 2006, a scos albumul de pricesne numit „Iertare, o, Iisuse!” Tot în anul 2006, de Crăciun, apare albumul „Doamne-nvesele lumea”, versurile și melodiile fiind preluate de la bunica ei. Ileana Matus și-a „fixat” zestea folclorică a plaiurilor iubite, în total, pe opt albume, dintre care trei sunt doar ale ei, iar cinci cu colaboratori de marcă. „Povestea mea începe din locurile natale, unde am copilărit, în Rona de Jos, în Maramureşul istoric, unde este raiul pe pământ şi sunt mândră că în Maramureş se mai păstrează tradiţiile şi obiceiurile şi că mai am de unde să mă adap din izvorul lin şi clar, care încă mai există.”

– Contează locul în care te naşti pentru evoluția artistică?

– Eu spun că acest lucru contează foarte mult, aşa cum contează şi faptul din ce familie provii, aşa contează şi unde te naşti pentru că nu e tot una să te naşti în vatra satului şi să cunoşti tot ceea ce te înconjoară, să simţi natura, să simţi ceea ce trăieşti şi alta este să te naşti într-un oraş unde nu poţi să cunoşti mare lucru. Mulţumesc bunului Dumnezeu că a ales să mă nasc într-o familie de ţărani din Rona de Jos şi care m-au învăţat foarte multe lucruri. În primul rând m-a învăţat cum trebuie să mă comport ca om, să am frică de Dumnezeu, cum trebuie să îi respect şi pe ceilalţi dacă vreau să fiu respectată, cum trebuie să mă zbat în viaţă pentru că ştiu de la părinţi că nimic nu se primeşte de la viaţă fără muncă şi lacrimi. Sunt multe lucruri pe care le-am învăţat de la părinţi, chiar dacă ele nu sunt scrise într-o carte şi poate în vremea copilăriei mi se păreau nesemnificative şi mulţumesc părinţilor mei că mi-au dat o asemenea educaţie.

– Cum s-a produs întâlnirea cu muzica populară?

– Deşi nu cred în noroc, cred că norocul meu a fost că m-am născut într-o familie de oameni, care toţi au cântat. Bunica mea a fost naşa satului în comuna Rona de Jos, motiv pentru care era chemată la toate manifestările culturale din sat, pentru că ştia toate rânduielile ce se fac la obiceiurile din sat, inclusiv la înmormântări, pentru că la noi în sat şi morţii se cântă şi tot ceea ce exista, ea cunoştea.  Eu am rămas cu cântecele ei, cu versurile pe care le crea ea pentru fiecare. Eu am rămas probabil moştenitoarea ei şi moştenesc anumite calităţi ale bunicii mele. Mi-aduc aminte cu plăcere că participam de mică la toate serbările în sat chiar şi la nunţi. Eram aşa de mică că mă puneau pe masă şi cântam. În anul 1987 a fost primul meu debut, atunci când am dat examen la Şcoala Populară de Artă din Baia Mare, unde am avut-o ca şi profesoară pe Clara Săcăleanu. Acolo am cântat pentru prima dată în faţa unor oameni de specialitate şi melodia pe care am cântat-o este din repertoriul lui Pătru Bârlea – „De s-ar vinde norocul”. Nu am crezut că voi ajunge artist pentru că în familia mea, muzica era o chestiune de pasiune, distracţie dar nu o carieră. Tocmai de aceea am început să ma înscriu la şcoli, la facultăţi, dar în paralel, fără să ştie părinţii mei am continuat cu pasiunea mea, muzica.

– Ce premii și distincţii ați primit de-a lungul carierei dumneavoastră?

– La orice concurs sau festival participi, important e să te aflii în faţa publicului, să vezi că oamenii apreciază ceea ce faci tu. Am luat premii diverse prin festivaluri, la începutul anilor 90, pe urmă am lucrat ca şi cadru didactic la Şcoala Populară de Artă. Având o experienţă în participările la festivaluri am învăţat cum să cânt. Toţi avem nevoie de cineva care să ne îndrume. Pentru mine era de ajuns dacă un singur om scăpa câte o lacrimă atunci când cântam eu.

– Cum alegeți piesele pe care le interpretați?

– Toate piesele îmi sunt trecute prin filtrul personal. Am în repertoriu mai mult cântece de suflet decât de distracţie. Ca  şi artist, calitatea vocii  este dată în momentul în care interpretezi un cântec mai lent, iar cântecele uşoare le poate cânta oricine. Toată lumea bea, toată lumea se distrează, cred că avem nevoie şi de ceva care să ne mişte, care să ne spună trăirile noastre, nu numai chefurile noastre. Sunt mulţi care au parte în viaţă şi de alte lucruri nu numai chefuri şi beţii şi poate că sunt mulţi care se regăsesc în melodiile mele.

– Ce repertoriu folcloric abordați?

– Am un album de pricesne. Cu el am şi dorit să încep pentru că fiind crescută în credinţa creştină, toate lucrurile trebuie să le începem cu Dumnezeu. În total am şase CD uri de folclor şi mai am albume şi în colaborare cu alţi solişti din Maramureş, dar şi cu artişti din întreaga ţară, pentru că am avut colaborări cu mai multe case de producţie. Acum trei ani am realizat un album de folclor, iar anul acesta am editat un album cu muzică de petrecere şi sunt în lucru cu un album de romanţe şi muzică de petrecere, iar anul viitor dacă suntem sănătoşi şi ne ajută Dumnezeu o să realizeze un album de folclor din zona Maramureşului.

– Ce este folclorul, ce este muzica popular autentică?

– Din punctul meu de vedere este totul. De la opincă începe totul… Un artist adevărat care susţine că el cântă folclor trebuie să cânte folclor şi să fie îmbrăcat corespunzător autentic. Trebuie să fii îmbrăcat după ce cânţi. Folclorul este ceva de neatins, de nealterat şi pentru că este aşa de sacru s-a păstrat atâţia ani şi o să meargă mai departe.”Dintre melodiile de suflet ale interpretei de folclor Ileana Matus, putem menționa câteva „nestemate” maramureșene, precum: „Drag mi-i jocul de-nvârtit”, „Moroșanca când petrece”, „Hai să fim cu voie bună”, „Omule cât ești în lume”, „Frunză-n prun, frunză sub prun”, „Când m-o făcut mama-n lume”, „A bătut la ușa ta cineva”, „Așa grăiește Domnul Slavei”, „Cât timp mai vrei să fi-ndemnat”, „Câte daruri minunate”, „Doamne, nu sunt vrednic”, „Era seară liniștită”, „Isus ne cheamă jalnic”, „La ce-mi folosește oare”, „Maria, Maica Fecioară”, „O pâine preasființită”, „Spune-mi Doamne”, „Străin am fost o dată”, „Tatăl nostru  cel ceresc”, „Mândru paște-un cerb în codru”, „Dragu-mi unde-am venit”, „ Măi omule măi”, „Faină m-o făcut mama”, „Eu mă duc, codrul rămâne” etc.

– Dacă ați putea transmite un gând bun pentru cititori, ce ați spune?

– Moşii şi strămoşii noştri ne-au lăsat ceva sacru  şi noi trebuie să păstrăm ceea ce am primit. Apoi cu talentul tău trebuie să le înregistrezi, spre a rămâne în ceea ce se numește „tezaurul” nostru inegalabil, al folclorului și tradițiilor noastre românești, nepieritoare.