Coiful roman cu ranforsări descoperit la Vinerea

Printre noile artefacte antice de sorginte romană intrate în patrimonial Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia se află și un coif roman (galea) din perioada războaielor daco-romane (sec. II d.Hr.) descoperit la Vinerea (jud. Alba). Coiful a fost descoperit întâmplător în punctul „Pochia” (Vinerea), care face parte din orașul Cugir, împreună cu o serie de alte piese de armament militar de origine romană.

Întregul grup de artefacte a intrat în colecțiile muzeului sus amintit în anul 2016, acestea fiind inițial supuse unui îndelungat și complex proces de restaurare. Coiful este aproape complet, lipsind doar obrăzarul drept, precum și o mare parte din ornamentele de alamă. El a fost confecționat din tablă de fier, fiecare piesă componentă fiind realizată separat prin decupare și forjare la cald. Ornamentele din tablă de alamă (cunoscută în antichitate sub denumirea orichalcum) au fost fixate cu ajutorul unor nituri tot din alamă.

Coiful este format dintr-o calotă semisferică cu decupaje laterale pentru urechi, care a fost întărită cu două bare din fier aplatizate, încrucișate și fixate la capete cu ajutorul unor nituri. O apărătoare frontală de forma unei benzi semilunare a fost fixată cu nituri perpendicular pe partea din față a calotei, scopul său fiind de a apăra purtătorul de loviturile transversale la față. Deasupra acesteia, calota a fost decorată cu o pereche de ochi alungiți, foarte stilizați. În partea din spate a calotei se află apărătoarea de ceafă, de formă relativ semilunară, decorată cu o linie vălurită. Doar obrazul stâng s-a păstrat, atașat de marginea calotei cu ajutorul unei balamale. Acesta are doi lobi laterali asimetrici și bordura marcată de o profilatură. Niturile, orificiile și resturile de tablă din alamă indică locația inițială a unor elemente funcționale sau decorative care s-au pierdut. benzile de protecție a urechilor, bordurile decorative ale obrăzarelor și calotei, rozetele și butonii decorativi de pe obrăzare și lateralele calotei.

Din punct de vedere tipologic, coiful aparține tipului Weisenau, varianta Hebron. Primele variante de coifuri Weisenau au apărut la sfârșitul perioadei romane republicane ca un hibrid tehnologic și funcțional care a combinat diferite elemente ale coifurilor de tip Agen, Port, Novo mesto din Peninsula Italică și respectiv lumea celtică. Varianta prezentată la muzeul din Alba Iulia a intrat în uzul armatei romane în perioada flaviană și a continuat să fie folosit cu mici modificări până în prima jumătate a secolului II d.Hr.

O modificare importantă, care apare și la acest coif, este întărirea calotei cu două bare din fier încrucișate (ranforsare). Această modificare se pare că a apărut în urma conflictelor militare dintre daci și romani de la sfârșitul sec. I și începutul secolului II d.Hr., ca o modalitate suplimentară de apărare împotriva sabiei curbe a dacilor (temutele falxuri geto-dace), ce secționa fără cruțare capete și membre. Așa au apărut și apărătorile de metal pentru brațul și piciorul drept. Locul descoperirii acestui coif  – punctul „Pochia” – își poate avea denumirea de la „a pochí”, pochésc, vb. IV (reg.; despre ființe) „a lovi în cap”; „a bate”, „a lovi grav”; „a ucide”; de aici derivând și vorba „Pușchea pe limbă!”, cu sens de „Doamne ferește!”, „Nu cobi!” (așa se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească). Satul Vinerea (mai de mult Vinerea de Sus – Vâlcani (vâlc=lup; cu sens de „vine – de – sus – cea – rea”) este acum cuprins în orașul Cugir („cu – gir””, adică „cu – voie”, ca și în cazul „voie – vo – da” (a da voie)). Numele localității de Vinerea poate veni de la Sfânta Vineri, o adaptare locală a zeiței Venera, aceasta fiind un personaj din mitologia românească, legat inițial de a șasea (astăzi a cincea) zi din săptămână, numită în latină Veneris dies, în italiană venerdi, în franceză vendredi. În română ea este „Vineri” (cu sens de „Vine (cea) rea”, Distrugătoarea – Creatoarea, Farmazoanca – Fecioara). Majoritatea istorisirilor populare românești o figurează pe acesta ca o „vădană, rea și năpăstoasă care nu îngăduie gospodinelor să facă o sumă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le”. Pentru că în viziunea populară, ziua începe din seara de dinainte, Sfânta Vineri bântuie casele începând de joi seară, „cam de când începe preotul slujba vecerniei”. Prima atestare a existenței acestui personaj este prezentă în scrierile arhiepiscopului Bandinus. Povestirile legate de Sfânta Vineri sunt asemnătoare din Bucovina și până în Oltenia și se referă la pedepsirea unei gospodine care se apucă de treabă vinerea, dar este întreruptă de o „babă, așa de hâdă de-ți venea să fugi în toată lumea, să n-o vezi”. Baba se oferă să facă treabă în locul femeii care, cuprinsă de frică, cere ajutorul cuiva, vecină sau rudă. Femeia este învățată să distragă atenția Sfintei Vineri prin anunțarea unui dezastru care ar implica-o și pe babă (Ex.: „Vai, cum ard munții unde șade Sf. Vinere, ca le-au dat foc zmeii paraleii!” – cataclismul cosmic). Apoi ea trebuie să întoarcă vasele cu gura în jos pentru ca acestea să nu răspundă la poruncile Sfintei Vineri rămasă în afara casei după diversiunea creată de femeie. Singurul obiect care poate răspunde este opaițul uitat cu fața în sus, dar și acesta atunci când sare de pe poliță se sparge. Femeia scapă astfel nepedepsită de păcatul de a fi lucrat vinerea, nu înainte însă de cântatul cocoșului și nici fără a i se reaminti: „Ai scăpat acum, dar n-ai să-mi scapi altă dată!”. Aceste istorisiri sunt foarte asemănătoare celor despre strigoi, unde la fel obiectelelor le este poruncită înlesnirea accesului moroiului în casă, dar niciunul din obiectele strigate, în afara opaițului uitat cu gura în sus, neputând răspunde.

De asemenea, spiritul dispare la auzul cântecului cocoșului. O altă tradiție ceva mai nouă asociază numele de Sfânta Vineri, Sfintei Parascheva numele căreia în greacă înseamnă tot vineri. Aceeași evoluție o putem observa și la popoarele slave, unde zeiței destinului „Мокошь” i se asociază „Pyatnitsa”, adică „Vineri”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*