A venit Paştele şi toți par să creadă în pilda Mântuitorului care s-a jertfit pentru oameni! Cu smerenie şi cu dragoste, ne rugăm acum pentru alte suflete. Sau pentru sufletele noastre. În restul timpului, de multe ori, uităm. Suntem prea grăbiți sau prea indiferenți pentru suferința, oare, a aproapelui?
Iată ce-mi scrie acum, de Paşte, o mamă, Elena Căpitănița, acuzată de „răpire internațională de copii”, căreia statul român, prin justiția sa, vrea să-i ia copiii: „… Sunt disperată. Mi-au pus şi poprire pe salariu şi mi-au blocat şi contul în bancă. M-au adus la limita supraviețuirii…”. Această ființă umană căreia mai toți i-au întors spatele. – O fi existând vreun organism care se ocupă cu protecția cetățenilor în România?!- executori fără scrupule morale, i-au pus poprire pe salariu şi i-au blocat şi contul bancar pentru a „recupera” cheltuielile de judecată ale fostului soț italian, cel care a câştigat procesul! S-a gândit, oare, cineva la cei doi copii ai acestei mame, copii pe care îi strânge în brațe, părăsită de toți? A existat, în aparatul de stat, românesc, vreun funcționar cu conştiință, care a realizat că, blocându-i contul bancar, îi este imposibil acestei mame să procure hrana pentru copiii săi?
Nu ştiu ce Paşte vine pentru unii oameni, ştiu numai că este total absurd să pretinzi ca autoritate, orice autoritate!, că o mamă româncă a „prejudiciat” statul român prin venirea sa cu copiii săi în România atunci când, de fapt, i-a salvat! Iată ce-mi scrie şi altă mamă, Simona Sandu, acuzată şi ea de „răpire internațională de copii”, care, deşi câştigase în prima fază procesul, a pierdut la Curtea de Apel, în fața fostului soț, spaniol, cercetat penal într-un dosar din cauza căruia a fost şi în arest preventiv: „Aşa ceva nu este posibil!… Sunt o mamă disperată! Nu ştiu ce să mai fac, unde să mă duc… Este inuman ce mi se întâmplă. Să mă ajute cineva, vă rog frumos! Vă rog din suflet!”. „Justiția” română a decis să-i predea cele două fetițe, de şase şi opt ani, – deşi mama a venit legal în România cu ele, în 2015, chiar cu procură notarială semnată de fostul soț!- unui tată acuzat de fraudă imobiliară, de înşelăciune, care nu are nici casă, şi nimic, şi care şi-a mai abandonat alți doi copii mai înainte! Fetița cea mare a Simonei este bolnavă de diabet tip 1, având nevoie de linişte şi armonie şi urmează un tratament strict cu patru injecții pe zi! Ca şi în cazul altor mame, „Justiția” română închide ochii! Nu reuşim să ne apărăm propriii cetățeni nici în țară!
Indiferența autorităților şi nepăsarea ucid. Puținii parlamentari care au luat atitudine împotriva abuzurilor şi nedreptăților comise împotriva cetățenilor români, au fost puşi la zid, cel mai elocvent exemplu în acest gen, fiind audierea ambasadorului Finlandei la Bucureşti în Comisia Românilor de Pretutindeni în legătură cu cazul altei mame, Camelia Smicală. După audieri, s-a început cu presiuni şi intervenții asupra parlamentarilor români, lucruri care nu sunt în concordanță cu normele diplomației internaționale. Dar, ceea ce este şi mai ciudat şi mai trist este că, la numai o zi după acele audieri, a existat o tentativă de omor asupra Cameliei Smicală, în Finlanda! Eu nu insinuez nimic aici, prezint numai faptele… Cineva a turnat cu canistra benzină peste radiatorul maşinii Cameliei, atâta benzină încât la o simplă scânteie maşina ar fi explodat! Din fericire, s-a turnat prea multă benzină încât şi partea electronică a maşinii a fost afectată, iar aceasta, un Volvo, nu a pornit. Cercetările poliției finlandeze au arătat că a fost o acțiune premeditată în urma căreia Camelia Smicală putea să-şi piardă viața. Acelaşi lucru a fost confirmat şi de service-ul unde a fost adusă maşina pentru cercetări şi unde s-a constatat că Volvo-ul nu avea nicio defecțiune, tot ceea ce a trebuit să facă mecanicii fiind numai să spele de 5-6 ori motorul şi componentele afectate de benzina turnată intenționat. Pare ciudat, deşi este real, şi faptul că poliția finlandeză a „clasat” dosarul respectiv datorită faptului că autorul era „necunoscut”. Se aştepta cineva, oare, ca autorul tentativei de omor a unui cetățean liber, european, să sune singur la poliție şi să-şi declare identitatea după ce comisese abominabilul act? Părăsiți în străinătate, urmăriți în propria țară şi cu copiii luați! Aceasta este crunta realitate pentru mulți români.
CE FACEM ÎNSĂ? CE FACEM NOI?… Închidem ochii şi ne urăm, ipocrit, „Paşte fericit!”? Aşteptăm, iarăşi!, ca să vedem că autoritățile române nu fac nimic? … Sau ieşim în stradă pentru ei, cei nedreptățiți?
Lasă un răspuns