Victoriţa Cica este în prezent interpret la Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” şi profesor de canto clasic şi popular la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina. Apreciată pe plan naţional, Victoriţa Cică a început să cânte încă de la vârsta de trei ani. De pe vremea aceea își amintește: „Fredonam melodia „M-am născut lângă Carpaţi”, pe genunchii regretatului mare actor Amza Pelea, căreia îi sunt şi nepoată. Am avut şansa să stau pe lângă solişti mari şi să învăţ de la ei. În clasa I m-au descoperit învățătoarea Marcela Cârciumaru şi învăţătorul Călugărescu, cărora le mulţumesc pe această cale. Am fost la primul concurs de la 9 ani, când am cântat şi la prima nuntă. Au urmat apoi 12 ani de concursuri şi festivaluri, la care din juriu au făcut parte specialişti ai genului: Marioara Murărescu, Florentina Satmari, Gheorghe Paltin, Gheorghe Oprea şi alţii. Pe scenă m-am lansat în 1995. Prima dată am fost angajată în 1996 la Ansamblului „Căluşul” din Scorniceşti, fiind preluată apoi la „Doina Oltului”. Sunt craioveancă, dar aici m-au adoptat oamenii. Am colaborat de-a lungul timpului cu multe ansambluri”, povesteşte artista.
Victorița Cica este o interpretă a melosului popular, tânără, talentată, ambițioasă și cu un timbru vocal minunat. Ea și-a construit în timp și cu răbdare propria personalitate artistică. Drumul nu i-a fost ușor, efortul a fost continuu și poate nu întotdeauna urmat și de satisfacții imediate. Victorița însă nu are păreri de rău. Este convinsă că doar așa, prin eforturi susținute, poți împărtăși celor din jurul tău bucuria pe care o ai atunci când urci pe o scenă de spectacol. Este adevărat că s-a dovedit a avea înclinații artistice încă din copilărie. A avut însă și norocul să fie ajutată și îndrumată de doi oameni minunați, cărora le poartă și astăzi un deosebit respect și pe care îi consideră mentorii săi, respectiv Marcela Cârciumaru și Ion Călugărescu, ambii dascăli la Școala generala nr. 30 din Craiova. Ei sunt cei care au ghicit în micul copil de ieri artistul de astăzi, ei sunt cei care au încurajat-o și au îndrumat-o pas cu pas.
Astfel a ajuns să fie studentă în cadrul Facultății de Arte, specializarea Pedagogie Muzicală, din cadrul Universității Spiru Haret din București. Știa de la început eforturile ce trebuiesc făcute pentru a putea să își însușească toate tainele muzicii, dar nu a șovăit o clipă și a făcut totul pentru a fi una dintre absolventele meritorii ale acestei facultăți de prestigiu. În prezent, Victorița Cica este solista Ansamblului profesionist „Doina Oltului” din Slatina, având în preajmă-i colegi minunați ca Neta Soare, Constantin Măgureanu, ș.a., cât și bunele aprecieri ce vin din partea domnului Lucian Iordăchescu – redactor muzical de la Radio Oltenia Craiova, cu care are o bună și permanentă colaborare. Dorind să încânte sufletele tuturor cu muzica sa, Victorița Cica vă invită să o contactați pe toți doritorii, pentru a fi mai aproape de iubitorii muzici sale și a muzicii populare în general și pentru a vă descreți frunțile cântând la cele mai importante evenimente din viața dumneavoastră, respectiv nunți, botezuri sau aniversări. Este ea mică de statură, dar este o interpretă cu calități mari. Culegând folclor oltenesc autentic și abordând o linie de interpretare personală, Victorița Cica se dovedește a fi o artistă înăscută.
Prin atitudinea justă pe care o afișează în timpul interpretării unui cântec, cu atenția și patosul său, se remarcă cu mare ușurință. Cu sufletul său mare și nobil se dovedește a fi un om deschis, sociabil și cu intenții onorabile, care iubește și apreciază folclorul autentic și cântecele acestuia. Ca model și-a luat numele mari și de marcă din folclor și anume pe: Maria Lătărețu, Ioana Radu, Maria Tănase, Ileana Sărăroiu, Maria Cornescu și Vasilică Dinu. Chiar dacă s-a născut într-o familie modestă, unde cântecul și folclorul autentic oltenesc a fost și este foarte apreciat, Victorița a cântat de la vârsta de nouă ani. A început cu serbările școlare, ulterior debutând și pe marile scene ale festivalurilor, atât din țară, cât și peste hotare, unde a obținut încă de la început un număr impresionant de diplome, pentru interpretarea și valorificarea autenticității folclorului românesc.
A apărut și la numeroase posturi de televiziune și radio, unde a mediatizat această comoară a României care este folclorul. Cica Victorița respectă folclorul autentic, prezentându-se pe micile și marile scene ale spectacolelor numai în costum popular. Ea iubește și apreciază trei lucruri esențiale în viață și anume: caracterul frumos și sinceritatea oamenilor, natura cu tot ce-i aparține și evident, munca cinstită de care dealtfel a avut parte de mică. Din repertoriul îndrăgitei interprete putem menționa cântecele „Crenguță verde de brad”, „Am crescut și-am legănat”, „Am plecat în pribegie”, „Mamă, dacă ți-am greșit”, „Bărbatul mi-e supărat”, „Hai soacră la spovedit”, „Fusei să mă spovedesc”, „Mă gândesc la viața mea”, „Cui îi place voia bună”, „Măicuță cu părul alb”, „Constantine vino”, „De zgârcit ce ești Costică”, „Am ajuns în casa mea”, „Gorjule meleag iubit”, „Mamă dacă ți-am greșit”, „Am nevastă afurisită”, „Două fete mama are”, „Dorurile mele toate”, etc.
Prin tot ceea ce face în arta folclorică interpretativă românească, solista Victorița Cica din Ansamblul profesionist „Doina Oltului” din Slatina, rămâne o reprezentantă de seamă a melosului popular oltenesc.
Lasă un răspuns