Preşedintele Donald Trump promite lumii o primăvară politico-diplomatică interesantă. Şi prin ce va face, şi prin ce va lasă în suspans. Preşedintele american va coborî, la 25 mai, în groapă cu lei a NATO, această instituţie „anacronică” şi costisitoare pentru Statele Unite, după cum a numit-o, pentru a discuta cu aliaţii strânşi la pungă când e nevoie de bani pentru apărare. Dar mai înainte, se va întâlni la reşedinţa sa din Florida cu liderul suprem al Chinei, Xi Jinping, întâlnire „foarte dificilă”, cum a recunoscut chiar preşedintele american. Dar cel puţin la fel de interesant, ba chiar mai incitant, este faptul că o altă întâlnire la vârf, pe care mai toată lumea o vedea că iminentă (şi chiar începuse să stârnească valuri de isterie), nu este prevăzută pentru viitorul imediat. Se pare că preşedinţii Trump şi Putin se vor vedea pentru prima oară abia în vară la reuniunea „G 8”. (În treacăt fie spus, nici de o eventuală întâlnire a lui Donald Trump cu Viktor Orban nu se mai spune nimic, deşi propaganda Budapestei bătea în toba mare performanţele, încă în proiect, ale lui liderului ungur – o întâlnire cu Putin, alta cu Trump…)
Oricum, preşedintele american a dovedit că este decis să-şi pună o amprenta puternică pe implicarea covârşitoare a Americii în mersul lumii, spulberând supoziţiile care se ventilau la un moment dat că singură hiperputere mondială ar cam avea de gând să se detaşeze treptat din diversele solicitări impuse de această poziţie. Repet ce am mai susţinut: asemenea lui Cassius Clay, preşedintele Trump are o panoplie de eschive şi jocuri de glezne prin care îşi poate deruta şi neutraliza cu elegantă challengerii. Cert este, în orice caz, că Donald Trump nu pune preţ pe diplomaţia (şi aranjamentele) în cadru multilateral şi preferă diplomaţia bilaterală, chiar dacă nu strânge pentru fiecare fotograf, cu cordialitate, mâna interlocutorului.
Mandatul președintelui Trump coincide cu vremurile unei „lumi în dezordine” (cum o numeşte, în titlul unei cărţi, fostul consilier prezidenţial şi preşedinte al Consiliului pentru Afaceri Străine Richard Haas – „A world în Dusarray”). Iar dacă tot e vorba de cărţi, să observăm că o cohortă importantă de autori politici americani, în general ostili actualei Administraţii (dar şi o parte deloc neglijabilă a presei, şi chiar a presei serioase), par să se fi scufundat într-un ocean de depresie faţă de soarta lumii occidentale. Iată câteva titluri de cărţi, recenzate în cel mai recent număr al publicaţiei „Foreign Policy”: „Soarta Vestului. Declinul şi renaşterea celor mai valoroase idei politice ale lumii”, „Soarta Europei – Dictatori, demagogi şi viitorul ei întunecat”, „Misiune eşuată: America şi lumea în era post-război rece”, „O lume în dezordine. Politica externă americană şi crizele vechii ordini”. Un adevărat prohod. Istoricul britanic Richard Burleigh, care prezintă aceste cărţi, îşi aminteşte că acum 25 de ani, Vestul era pe cai mari, comunismul dispărea, Europa era unită şi conducerea mondială a SUA nu întâmpina sfidări serioase, în timp ce astăzi situaţia globală se înfăţişează cu totul diferit: instabilitatea se răspândeşte din Orientul Mijlociu către Europa, criză financiară din 2008 a clătinat încrederea în capitalismul liberal iar populismul naţionalist răsare peste tot.
Va reuşi preşedintele Donald Trump să ridice moralul nostalgicilor de azi ai Occidentului?
Lasă un răspuns