Serviciul Român… Parlamentar

Neîndoielnic, informația înseamnă putere! Iar singura necunoscută rămâne forma și direcția de manifestare a acestei puteri. Căci, față de cel ce doar culege și interpretează informația (serviciile), mai eficientă s-ar putea dovedi, și cât de curând chiar!, puterea (politică) a aceluia care va reinterpreta și rescrie „informația”.

În numele poporului, parlamentarii își impun (legal și legislativ) propriile reguli. Iau de la unii, îndreaptă spre ei, își fac partea de tain având la dispoziție o forță legislativă care, în curând, să nu ne mire dacă ne va părea nouă, acelora în numele cărora este folosită, scăpată de sub control. Iar încrâncenarea în masă de care dau dovadă parlamentarii, fie și ca oile, dirijați de votul unor „pastorii” tot mai străini de noi, ridică multe semne de întrebare. Atât de multe încât serviciile ar trebui să-și facă departamente dedicate interesului, deloc brusc, al parlamentarilor de a-și băga nasul în treburile informative. Dincolo de acel nedelimitat „mai mult decât trebuie”. Or, neavând adevărata forță a informației, aceea de a o reinterpreta și „blinda” legislativ, impunând ca lege ceea ce nici la nivel de cutumă nu ar fi scuzabil, serviciile noastre s-ar putea trezi ca, înainte de prima notă internă despre ceea ce se întâmplă cu ele, să fie deja încălecate.

Cine va controla însă modificările pe care le aduc parlamentarii legislației care vizează serviciile? Nu ar trebui să ne îngrijoreze posibilitatea ca, ținând cont de pașii care se fac, inclusiv CSAT-ul să ajungă, dacă nu o subcomisie parlamentară, măcar un departament controlat de parlament, mai ales că, recent, prin rescrierea legii, parlamentarii au suflat din atribuțiile acestei structuri dreptul de a numi directorul unuia dintre serviciile noastre (SIE). Ba, tot printr-o modificare a legislației, de data aceasta la nivelul celei de funcționare a SRI, Parlamentul a dat Comisiei de control a activități SRI (deși corect era „de monitorizare”, că asta face un reprezentat în numele societății) dreptul de a controla fizic serviciul. Și nu oricum, ci la „unitățile” (or intra și casele conspirative?!) ale acestuia.

Și totuși, ce să caute parlamentarii într-o instituție de nivel zero pentru siguranța țării? Ce informații vor să adune de acolo? Mai ales că nu este vorba (doar) de vizite de monitorizare, de trecerea „prin zonă”, anunțate elegant de dinainte, ci inclusiv de… „controale inopinate”! Iar asta deja l-ar face să roșească în umilință și pe big brother! Controale inopinate la SRI (deocamdată, dar parlamentarii au timp să se ocupe și de restul mustăriilor informative, nu?!).

Sigur, dacă SRI chiar va avea ajunge să aibă parte de un control inopinat, care să ia instituția prin surprindere, chiar își merită soarta! Căci, dacă măcar minimul de informație pentru a prevedea locul și ora unor asemenea descinderi nu poate colecta, înseamnă că nu prea are legături cu o structură informativă eficientă! Dar, asta ar fi o jenă doar (eventual) pentru modul de organizare și funcționare a serviciului. Și nu ne folosește la nimic. Nici măcar cât un zâmbet amar. Adevărata tragedie o poate reprezenta faptul că astfel de vizite, anunțate ori inopinate, se pot constitui în breșe de securitate majoră.

De unde vom avea noi, poporul, în numele căruia parlamentarii și-au atribuit astfel de drepturi, siguranța că parlamentarii nu vor „răsfoi” mai mult decât trebuie? Și nu ne liniștește faptul că nu vor putea scoate informațiile în mod fizic. Este de ajuns doar să vadă punctele vulnerabile (pentru ei, pentru camarile, pentru partid, pentru viitorul imediat) pentru a ști cum să mai „corecteze” legislația în propriul interes. (Poate trebuie să se „ajungă” la anumite liste; pentru deconspirarea feluriților ofițeri acoperiți, dar și pentru a culege informațiile care ar fi de folos unor servicii străine pe care anumiți parlamentari le frecventează, nu?!).

S-a ajuns, dară, mult prea departe! Poate și pentru că SRI a dormit informativ. Deși ar fi trebuit să-și creeze la rându-i o breșă de siguranță împotriva modificărilor la propria-i legislație care, iată, ar putea să-l pună chiar și pe butuci. În mod normal, toate modificările legislative pe care parlamentul le aduce legislației serviciilor ar trebui să primească avizul unei structuri. Avem (încă!) un CSAT, avem Comunitatea de informații, dar, probabil că acestea au fost deja golite de anumite atribuții.

Așa că, înainte de a avea o „republică a procurorilor” ori una „a serviciilor”, să nu ne trezim băgați într-un țarc, culmea șterpelit ca mod de impunere chiar de la „big brother”, într-o republică a parlamentarilor puterii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*