Vasul fructieră descoperit în dava dacică de la Cârliomăneşti

Piesa aflată în studiu a fost descoperită în cursul săpăturilor arheologice desfășurate în anul 1973 în așezarea de tip „davă” de la Cârlomănești (jud. Buzău; denumire venită de la „cârlan”= tânăr) și este găzduită de către Muzeul Județean „Al.I.Odobescu” din Municipiul Buzău. Vasul are forma unei fructiere cu înălțimea de 35 cm și un diametru al gurii de 51 cm. Cupa are o formă tronconică, cu buza lată, iar piciorul este gol la interior, prevăzut cu ferestre triunghiulare decupate. Vasul a fost confecționat dintr-o argilă comună,  iar suprafața acestuia a fost acoperită cu un strat subțire din lut, ulterior lustruit. Grație acestui procedeu, după ardere, suprafața vasului a căpătat o culoare maronie cu aspect metalizat.

Piesa  se datează undeva în intervalul temporal 120 – 80 î.Hr. (acum aproximativ 2200 de ani). În privinţa denumirii acestui vas majoritatea cercetătorilor îl numesc „fructieră”, grație asemănărilor cu fructiera din zilele noastre, deşi acest vas nu a avut funcția unei fructiere, ci a fost folosit pentru consumul mâncării, posibil „la comun”. Fructierele dacice au o poveste interesantă atât în ceea ce privește apariția, evoluția cât și funcționalitatea acestora. Deși vase cu picior asemănătoare fructierelor sunt cunoscute în număr foarte mic și în epoci mai vechi (încă din Civilizaţia Cucuteniană), în epoca geto-dacică numărul acestora devine foarte mare. O  constatare interesantă este apariţia bruscă cândva în jurul anului 150 î.Hr., a acestor recipiente, care cunosc în perioada imediat următoare o adevărată explozie în privinţa cantităţii în care acestea au fost produse, fiind răspândite în toată aria culturi geto-dacice.

De asemenea, această evoluţie s-a făcut în acelaşi timp cu o diminuare a numărului recipientelor tradiţionale utilizate pentru consumul mâncării, cum ar fi străchinile şi castroanele. Apariţia „fructierei” coincide oarecum cu o serie de prefaceri în viaţa spirituală a geto-dacilor cum ar fi: dispariţia necropolelor şi apariţia sanctuarelor şi a altarelor decorate, ceea ce arată că s-a produs o adevărată transformare la nivelul credinţelor religioase. De asemenea, după cucerirea romană, se constată o diminuare drastică a acestor recipiente, care de asemenea o putem pune în legătura cu diverse transformări spirituale. Credem că aceste idei ar putea reprezenta puncte de plecare pentru a înţelege motivul pentru care geto-dacii au început să fabrice „fructiere” şi să le utilizeze pentru consumul hranei, în detrimentul străchinilor, care erau mult mai simplu de folosit şi mai uşor de produs. Putem presupune că, iniţial acest vas a avut un rol important în sfera cultică sau poate legat de anumite consumaţii rituale de alimente cu prilejul diverselor ceremonii, însă în timp el a devenit foarte „popular” şi la „modă”, nelipsind practic din nici o gospodărie dacică.

Posibil ca forma acestui vas să aibă de-a face cu simbolismul unui ritual al Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geţilor de Aur primordiali, respectiv cu forma lumii noastre materiale ce va servi drept banchet zeilor „în zilele de pe urmă, când cerurile se vor deschide”. În timpul lui Dionysos – timpul ameţit, vremea visului – Lumea amestecată (plante şi animale, după prăbuşirea cerurilor şi după ce colţurile pământului se vor aduna) va servi drept masă Titanilor, după ce, la un moment dat, i se va pune capac (Zeul Manco Capac – Civilizaţia Inca). Aşa va arăta Lumea noastră plană, în faţa celuilalt Tărâm care va veni peste noi (timpul zeilor). Piciorul „fructierei” simbolizează şi Coloana Cerurilor, sau Stâlpul Get (Djed) ce fixează şi susţine în spaţiu planeta noastră. De aceea este gol la interior, spre a indica fragilitatea echilibrului planetar. Ferestrele triunghiulare din acestă coloană este semn al trinităţii căreia îi suntem tributari (aşa cum şi Columna lui Traian din Roma este goală la interior şi are ferestre; „uşiţele de salvare” pentru cine cunoaşte Legea – „Sarmis – e – get – uşa”).

O alta întrebare care se pune este în ce măsură „fructiera”, ca vas utilizat pentru consumul hranei, era folosit zilnic sau doar în anumite momente legate de diverse practici religioase sau funerare. Fără doar şi poate că răspunsul la această întrebare este greu de dat, dar un lucru cert este că, utilizarea acestor recipiente pentru consumul alimentelor nu poate fi pus la îndoială. Putem să presupunem şi faptul că strămoşii noştri aveau un regim alimentar vegetarian – frugivor, dar cred că explicitarea ritualică a apariţiei multitudinii de asemenea vase de tip „fructieră” este mult mai convingătoare. Ca o continuare a acestei simbolistici preantice a banchetului zeiesc (panta – Grue – lic) vom întâlni mai târziu în mobilierul minimal al locuinţelor româneşti măsuţele mici rotunde, cu trei picioare (symbol al trinităţii cereşti căreia îi suntem tributare).  Măsuţă şi scaune cu trei picioare, cele ce duc pe mai departe simbolismul Tainului Zeiesc (cel de taină; Cina cea de taină), sau al Ospăţului ceresc („Os – Păţanie”), al banchetului („Cheta” ce o va face Banul, cel cu două feţe), al mesei comune ce o vor face zeii cereşti, aici în lumea noastră, reprezintă de fapt momentul ruperii formelor de viaţă (sfâşierea lui Dionysos) de la Sfârşitul Timpului (simbol al multitudinii de gropi funerare cu resturi amestecate  – tip „groapă menajeră” – descoperite în siturile arheologice strămoşeşti). Vasul geto-dacic tip „fructieră” descoperit la Cârliomănești, cel aflată la Muzeul Județean „Al.I.Odobescu” din Municipiul Buzău, duce pe mai departe taina ritualului pentru care a fost creată și ne uimește și astăzi prin eleganța formelor sale.   

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*