„Fetița de la Hotărani” la Muzeul din Caracal

Piese care ne amintesc de civilizații care au trăit cu multă vreme în urmă în Oltenia sunt reunite în Muzeul Romanațiului din Caracal (jud. Olt).  Fiecare sală din acest muzeu are o tematică clară, ilustrată prin imagini, documente, hărţi şi texte de mare valoare, obiecte și costume, care vorbesc despre cultura și viața fostului judeţ Romanaţi. „Din perioada preistorică, vizitatorii pot să vadă oase de mamut, o măsea de mamut, nuclee de piatră. De asemenea, pot vedea ceramică de tip Vădastra, cultură reprezentativă pentru zona noastră, unelte, greutăți pentru plasele de pescuit. Din perioada dacică și romană, în muzeu există ceramică. Din perioada romană sunt foarte multe obiecte descoperite la Romula, cetate romană care se află la 9 km de Caracal“, a povestit Dana Nicula. Printre exponatele de marcă ale acestui muzeu se află o statuetă din lut ars,  aparținând Culturii Vădastra (de la „Văd – Astrul” (Astreea, Vrăjitoarea, Fermecătoarea, Mincinoasa, Prefăcuta) ce va schimba lumea, cel-cea care va aduce sfârșitul unei Lumi; Steaua atât de cântată în colinde (colindeți, optul); Cealaltă Lume paralelă, Celălalt Tărâm din poveste). Aceasta a primit un nume: „Fetița de la Hotărani”, după locul descoperirii sale.

Hotărani („ca sens „Hotarul cu Ani” (cu Ana Hâța, Zeița cea Mare din scrânciobul Lumii, cea care schimbă sensul timpului) este un sat în comuna Fărcașele („F (facerea) – arca – Ș (șarpele)”) din județul Olt, Oltenia, România. Pentru importanța acestui mesaj „înscris” în această denumire geografică, „Hotărani” mai este și un alt sat din comuna Vânjuleț („vânj”= putere, vigoare) din județul Mehedinți („Mama este Halla cea mare (groaza) „cu dinți” – Lupoaica, cea care va crește gemenii, dar care va întoarce capul spre a-I mușca), Oltenia, România.

Denumirile astfel primite din partea Geților de Aur primordiali arătau că până la aceste localități va urca apele Potopului Universal care va îneca lumea. Cultura Vădastra evoluează în partea de est a Olteniei și în nord – vestul Bulgariei. Această cultură se dezvoltă în prima jumatate și începutul celei de-a doua jumătăți a mileniului 4 î.Hr. (acum peste 6000 de ani),  epoca neoliticului mijlociu, fiind denumită după comuna Vădastra (județul Olt). Cultura Vădastra a atins în cursul evoluţiei sale un înalt grad de dezvoltare, evidenţiat între altele şi de realizările din domeniul plasticii antropomorfe. Întâlnim figurine atât ornamentate cât şi neornamentate, confecţionate dintr-o pastă de lut de foarte bună calitate. Ornamentele sunt executate în tehnica inciziei şi încrustaţiei cu pastă albă, iar între motivele decorative folosite frecvent se numără spirala şi meandrul. Spirala (ca semn dual al timpului „înmelcit”) incizată larg este motivul ornamental folosit cu precădere în zona inferioară a figurinei, marcând fesele (semn dual al Munților Cerești; „Cântă chirca-ntre doi munți”; „Buci – e – Gi”) şi picioarele. Meandrul incizat fin (uneori cu ajutorul unui jnur răsucit, semn al lui „RA cel sucit” (tribul Sucilor), cel care va deveni și RE, cel rău), pe toată suprafaţa corpului, este motivul cel mai des folosit, se mai întâlnesc romburi sau zig-zag-uri (ca semn al Colțului („când vom da colțul!”; dinții de Lup sau de Fier – ăst – rău). Figurina „Fetiţa de la Hotărani” impresionează în mod deosebit pentru că pe suprafața acesteia se află redarea amănunţită a fiecărei piese de port popular, împreună cu motivele ornamentale specifice, dintre care unele sunt foarte apropiate de cele actuale, după peste 6500 de ani.

Motivele aflate pe „Cojocul de Vădastra” şi pe ceramica de Vădastra constituie adevărate mărturii ale păstrării modului de viaţă al societăţii tradiţionale, comunităţi preponderent agricole şi practicante ale unor meşteşuguri casnice (ca semne ale Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali). Există, în acest sens, argumente care susţin că elementele de decor de pe ceramica şi cojocul de Vădastra sunt contemporane culturii Vădastra, adică au peste 6000 de ani vechime. Locația unde se află muzeul ce găzduiește figurine studiată se află în oraşul Caracal din judeţul Olt, cel care este, poate, singurul oraş din ţară la auzul căruia nu poţi să nu zâmbeşti, fie datorită glumelor pe care le-ai auzit despre oraş şi locuitorii săi, fie datorită „minunilor” puse pe seama urbei. Puţini ştiu însă că majoritatea glumelor despre Caracal au fost „susținute” chiar de către locuitorii săi, oameni cu un spirit de glumă cum mai rar găseşti.

Coordonatorul Muzeului Romanaţiului din Caracal, Dana Nicula, muzeograf şi doctor în istorie, consideră că gluma „s-a îngroşat” din momentul în care s-a afirmat că, la Caracal, s-a răsturnat carul cu proşti. „Acest afront pe care îl suportă Caracalul şi, implicit, caracalenii – ce, uneori, din cauza acestui fapt, nici nu spun că sunt din acest oraş mic, dar cu o istorie impresionantă pe care nu o cunosc mulţi -, a pornit de la un eveniment istoric real – Revoluţia de la 1848, care, aşa cum se ştie, s-a declanşat la Izlaz, în judeţul Romanaţi (Olt). Guvernul revoluţionar, de la Izlaz a plecat spre Caracal şi cu ce altceva decât cu căruţa. La bariera de sud a oraşului, unde au fost întâmpinaţi de către Gheorghe Magheru – ispravnicul judeţului Romanaţi de atunci, s-a rupt obada (parte a unei roţi de lemn, n.r.) de la un car cu revoluţionari, persoane pe care domnitorul Gheorghe Bibescu şi acoliţii săi îi considerau. De aici, din gură în gură, ei au ajuns. Localnicii au găsit şi o replică bună la acest calambur”, afirmă muzeograful Dana Nicula. Se mai spune despre Caracal că este „oraşul minunilor”. Muzeograful Dana Nicula, cu argumente ce pot fi oricând probate cu documente oficiale, este de părere că şi această expresie, ca şi ceea ce conţine aceasta, este tot opera locuitorilor oraşului. „Caracalenii, având un spirit mai şugubăţ specific oltenilor, au scos tot felul de glume pornind de la fapte mai mult sau mai puţin adevărate. Astfel, se spune prin târg că, la începutul secolului XX, Cimitirul ar fi existat în oraş pe strada Învierii. Potrivit primului plan al oraşului din 1895-1896 realizat de către ing. Grumăzescu, cimitirul se afla la acea dată pe aceeaşi stradă pe care se află şi acum, şi anume pe strada Carpaţi, la intrarea în localitate dinspre Slatina; nu apare în niciun plan mai târziu. De asemenea, se spune că ar fi existat o Fabrică de Gheaţă în zona gării pe strada Soarelui – lucru neadevărat, sau că pompierii aveau garnizoana în aceeaşi zonă pe strada Focului, Puşcăria pe strada Libertăţii etc. Se poate dovedi oricând în mod oficial că străzile menţionate sunt străzi care nu se regăsesc în planurile de sistematizare ale oraşului, excepţie făcând doar Strada Libertăţii, care s-a numit cu adevărat astfel în perioada comunistă”, a declarat oficialul Muzeului Romanaţiului din Caracal. Întâmplări haioase care au avut loc cu adevărat în Caracal sunt consemnate de către Ştefan Ricman în cartea „Monografia Judeţului Romanaţi” din anul 1928. Bancuri cu şi despre Caracal: La întrebarea „De unde eşti?”, locuitorii din Caracal vor răspunde, din reflex: „Prost eşti tu!”. Un domn într-un tren. La un moment dat, trenul opreşte într-o gară. Nemaifiind nimeni în compartiment, domnul sare la geam disperat şi întreabă pe cineva de pe peron: „- Dom’le, dom’le, nu te supăra, aici e Caracal ?” La care cel de pe peron, uitându-se direct în ochii celuilalt – cam cu sictir aşa, răspunde: – „Bine, mă, că eşti tu dăştept!”…

Dacă vom relua sensul cuvântului „caraca” (navă mare – arcă, sau mantie cavalerească; semn al umbrei ce ne urmează, dar și al Celuilalt Tărâm ce vine ca „un fur”, ca un mincinos (Calul troian, Amazoana, Iuda – cel ce ne va vinde pe nimic), sensul de Caracal, ca loc al iluziilor, al lucrurilor schimbate (cele cu două fețe), semnifică schimbarea de sens al Timpului, ce se va opri și va porni în sens invers, ca în oglindă. Privind astfel denumirea orașului și sensul glumelor făcute pe seama lui, vom înțelege adânca filosofie a strămoților noștri ce ne-a lăsat semne peste milenii. Fetița de la Hotărani se înscrie în această tematică unică a prevestirii și cere din partea noastră păstrarea pe mai departe a tradiției, dar și decodificarea mesajelor ancestrale, spre înțelegerea adevărată a vieții în lumea materială.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*