Prezența românească la Armory Show

Ca de fiecare dată, și la această ediție a marelui târg Armory Show, am urmărit cu lupa, cum se spune, urmele românești. Am făcut turul galeriilor de câteva ori. Și efortul nu mi-a fost în zadar, fiindcă am descoperit la Pier 92, la boxa 202, standul galeriei Plan B, pe care scria „Cluj, Berlin”. Știam că o grupare importantă a plasticienilor din Cluj, printre care se află și Adrian Ghenie, are vad în Germania, la Berlin. Și iată aici descoperită înfrățirea celor două orașe. Am regretat doar că orașul nostru nu era scris Cluj Napoca. Fiindcă ceea ce am văzut îmi dă de gândit. Pe artiștii germani îi cheamă Achraf Touloulo și Navid Nuur, probabil că dacă mergem în Asia, vom descoperi artiști cu nume german, ca Hans și Gretel. Dar aceasta este realitatea, Germania defilează cu turci sau arabi, oricum numele celor doi expozanți au această rezonanță. Trist este că ceea ce prezentau ei nu are nici o valoare. Ca și lucrările românilor, Iulia Nistor, cu niște crochiuri de șocală numite Evidence, ceva total neserios, ca și Șerban Savu, Garden Sakes (2017), o copilărie de ultimă oră, cum un tânăr, Savu, desigur, stă pe iarbă în „grădina dragă”. Se spune că acest artist are talent. O fi având, dar din ceea ce i-am văzut eu până acum, rezultă că se cam află în treabă. Mai demnă de atenție, cu valențe criptice, mi s-a părut lucrarea lui Ciprian Mureșan, Palimpsest (2016), probabil o variantă actualizată a ceea ce i-a apărut pe Artforum în 2008. Dar nu are importanță. Față de context, față de ceea ce am văzut că au adus să ne arate celelalte galerii, începând cu galeriile vecine lui Plan B, cum ar fi Mayoral din Barcelona, românii noștri s-au prezentat cu ceva șters, fără relief, să nu spun insignifiant. În programul târgului participarea galeiei Plan B era anunțată cu o lucrare de Victor Man, Early Paradise, reprezentând un prunc la sânul matern, înconjurat de un peisaj edenic (cozi de păun), trădând într-un fel sursa inspirației, dat fiind că acest artist a trecut prin grădina Edenului artei plastice, adică Ierusalim, unde a studiat, dar, din păcate, așa ceva am văzut numai pe hârtie, nu și în galerie!

Înfrățirea Clujului cu Berlinul este de bun augur, să sperăm că vom mai auzi de această echipă, dar îi dorim să fie mai bine pregătită. Poate că acum a luat pulsul expereințelor artei mondiale, a văzut ce înseamnă Armory Show și, cum românii au talent, ne așteptăm la replicile lor. Replicile românești se lasă aici încă așteptate.

De regulă, țara noastră, România, nu este prezentă la târgurile de artă americane prin nici un fel de participare. Și doar avem relații strânse cu Statele Unite. Mă uit la Cuba, ce participare de când relațiile cu America s-au destins! Și cubanezii au ce arăta, au venit acum cu galeria de elită Habana și au expus teribile lucrări de grafică, pictură și sculptură. E timpul să auzim și de România plastică la New York!

La celelalte ediții ale târgului Armory Show, am remarcat două galerii cu nume românești, care au fost prezente și la această ediție: Alan Cristea din Londra și Mihai Nicodim din Los Angeles. Alan Cristea nu știe nimic de România, nici măcar dacă părinții săi sunt născuți acolo, cică nu știe o boabă românește, iar Mihai Nicodim ne spunea mai an că nu vrea să știe de România, că nu l-a ajutat cu nimic, deși el promovează asiduu artiști români, iar pe site i-am descoperit și o filială la București. Nicodim este cel care l-a descoperit pe Adrian Ghenie, oricum, la galeria sa am văzut prima oară un tablou al acestui artist român, așa cum în alt an am văzut lucrări de Răzvan Boar, Șerban Savu, Ciprian Mureșan, iar acum a dedicat galeria sa artistei Ecaterina Vrana (n. 1969, Lugoj), căreia i-a expus trei mari lucrări: Double SelfPortrait with Black Snowman (2016), Blue Sheep (2016), un tablou sugerând tema din balada Miorița, reprezentând o mioară, pusă pe o masă neagră, spre care se îndreaptă un cuțit, iar al treilea tablou, fără nume, reprezentă două babe stând de vorbă, un fel de „talk about” neaoș, ca la porțile din satele românești, poate fac vrăji, poate dau în bobi, iar printre picioarele lor trece o pasăre albă. Pare un porumbel. Așa cum păsări umblă săltărețe și în primul tablou, seamănă cu niște găini bete, nepăsătoare la Omul de zăpadă negru!

Toate tablourile au fundalul închis, amestec de negru cu bleumarin, în vârtejuri ca la Van Gogh, pentru a sublinia coloritul crud al persoanjelor. Scenele au o epică, persoanjele sunt naive, scoase din filme de animație, par niște caricaturi pictate. Artă naivă, care își cere explicată epica, dat fiind că sămânța ei este plină de un umor popular specific românesc. Ceea ce este de apreciat la Ecaterina Vrana. Să continue să facă săpături pe această linie, a mitosului românesc, să aducă în lume ceea ce au românii mai deosebit și uneori inimitabil, fiindcă mulți tineri artiști plastici din țară refuză să se arate ca români și defilează cu imitații. Imită ceea ce văd la alții. Dar succesul altora, nu poate fi și al lor. Arta autentică trebuie să aibă rădăcini autentice, adică românești.

Artiștii români trebuie să fie mai îndrăzneți, au o matrice unică, reprezintă un popor cu o tradiție bimilenară, trebuie să aibă încredere în ei și în rădăcinile lor. Cu ce sunt ei mai prejos decât alții? Nu se poate să vezi în secțiunea Focus, de pildă, pe care am prezentat-o anterior, artiști din Congo, Vietnam, Rusia sau Ghana, care sunt mândri de proveniența lor, iar românii, care au ce arăta lumii, să stea pe din afară! Curaj, artiști români, urcați-vă în avionul artei și veți cuceri lumea!