La sfârșitul veacului al XIX-lea, filozoful german, Nietzsche, declara că „Dumnezeu a murit!” Pur și simplu. Considera credința oamenilor drept viața lui Dumnezeu. Vedea necredința din jurul lui și trăgea concluzia că Dumnezeu a dispărut odată cu credința oamenilor. Oricum, zicea el, omul este din fire o ființă religioasă, sentimentul religios este înnăscut în om. Ca atare, în locul lui Dumnezeu trebuie pus altceva în sufletul omului. Cel mai potrivit ar fi tot omul, adică omul să fie dumnezeul omului. Ciudată teorie! Ea a fost preluată mai târziu de fasciști, care au considerat că cel mai bine în locul lui Dumnezeu ar putea să stea supra-omul și acela nu poate fi altul decât omul de rasă ariană, germanul. Drept urmare, toate celelalte rase umane trebuie să dispară, pentru a face loc, spațiu vital, rasei superioare a germanilor. De aici al doilea război mondial cu toate nenorocirile și atrocitățile pe care le știm.
Teoria lui Nietzsche circulă și azi în apus și este alimentată sistematic de un anumit context caracterizat prin secetă religioasă, spirituală, prin imoralitate, prin apariția a tot felul de deviații morale. Bisericile – locașuri de cult au devenit muzee și săli de spectacole; bisericile ca instituții au mutat în mod evident și nejustificat accentul de pe comunitate pe instituție; omul s-a îndepărtat tot mai mult de valorile moral-religioase creștine, care au caracterizat Europa două milenii; alte religii și sisteme religios-morale iau locul celor creștine.
Din păcate, această boală a Apusului se întinde ca râia și spre Răsărit, spre sud-estul european, cuprinzând și țara noastră. Dumnezeu nu a murit și nu va muri niciodată. El este izvorul vieții, mai presus de timp și de spațiu. El va exista, indiferent dacă noi vom crede sau nu în El. Dacă credința noastră în Dumnezeu se surpă, noi suntem perdanții, noi Îl pierdem pe Dumnezeu, nu El ne pierde pe noi.
O scurtă analiză a situației ne-ar ajuta pe fiecare să tragem o concluzie și să vedem în ce măsură Dumnezeu este viu sau a „murit” în propriul nostru suflet și să luăm măsurile ce se impun în consecință.
În sufletul nostru am introdus și alți dumnezei? Din păcate, da! Câți dintre noi ne sacrificăm timpul, viața, eforturile pentru a acumula cât mai multă avere, putere sau plăcere, indiferent sub ce formă sau ambalaj le obținem. Uitați-vă duminică dimineața în cârciume și le vedeți pline; uitați-vă pe stadioane și le vedeți arhipline; uitați-vă în piețe și târguri și le vedeți gemând de lume; uitați-vă în biserici și le vedeți goale! Ne trezim, dacă ne mai trezim, la sfârșitul vieții, că am rătăcit zeci de ani și n-am făcut nimic pentru mântuirea sufletului nostru! Ne închinăm noi și la alți dumnezei? Din păcate, da! Uităm zile sau luni sau chiar ani să facem semnul Sfintei Cruci, ba unii dintre noi nici nu mai știm să facem acest semn sau îl facem incorect. În schimb, ne închinăm diavolului de dimineața până seara și de seara până dimineața, ca să obținem ceea ce este ilegal și imoral, pentru o clipă de plăcere, de putere, de avere. Pentru „plăcerea” oferită de alcool, de tutun, de droguri, distrugem chipul lui Dumnezeu din noi și ne semnăm condamnarea la moarte! Din păcate! Luăm noi numele lui Dumnezeu în deșert? Din păcate, da! Nu e nevoie să faceți eforturi, fiindcă auziți la tot pasul creștini de-ai noștri înjurând de Dumnezeu, de Hristos, de Maica Domnului, de Cruce, de Biserică, de tot ce e sfânt în cer și pe pământ! Mai poate un asemenea om să spună că-L poartă pe Dumnezeu în suflet? Din păcate, nu!
Mai respectăm noi zilele de sărbătoare? Uitați-vă pe câmp, în fabrici, în instituții de tot felul, în magazine și veți vedea că în duminici și sărbători este activitatea cea mai intensă, producția cea mai mare, vânzările cele mai multe. Creștin de-al nostru, botezat în numele Sfintei Treimi, șade tolănit la umbră o săptămână, iar dumineca merge la cosit; mai trândăvește o săptămână și în duminica următoare adună fânul; mai odihnește o săptămână și în altă duminică transportă fânul acasă! Din păcate, asta-i realitatea! Ne cinstim părinții? Din păcate, mulți, foarte mulți, nu! Sunt bătrâni singuri, bolnavi, părăsiți de copii; sunt bătrâni bătuți și alungați de copii, duși la azile, fiindcă nu mai au loc în casă; sunt garduri înalte și zdravene între părinți și copii! Și asta în familii de creștini! Ucidem? Din păcate, da! Ucidem trupurile. Ascultați buletinele de știri și aflați câte crime îngrozitoare se fac în fiecare zi, câte avorturi știute și neștiute! Ucidem sufletele, prin tot felul de filme, emisiuni, publicații pornografice, muzică satanică, religii ale tenebrelor, ateism și indiferentism religios. Din păcate, asta-i situația! Desfrânăm? Dumnezeule! Cei din Sodoma și Gomora erau niște puști pe lângă noi, cei de azi. Tot felul grupuri și grupulețe, practicante ale unui gen de desfrâu cum nu s-a mai pomenit în istorie, pretind recunoașterea lor legală, egalitate în drepturi cu lumea normală. Dacă ne-ar fi proorocit cineva despre acestea în urmă cu câteva sute de ani, am fi crezut că numai în vremurile apocaliptice se pot întâmpla astfel de fapte. Din păcate, am ajuns să le trăim! Furăm? Din păcate, da! Micile găinării au ajuns treabă pentru copiii neînțărcați. Hoții au progresat mult. Unii sunt de-a dreptul savanți, fiind în stare de inginerii tehnice de mare finețe, care pot să le umplă conturile într-o clipă cu bani sustrași din buzunarele unor oameni aflați la mii de kilometri depărtare. Alții fură munca de ani a altora, concretizată în cărți, studii și articole, prin două-trei butonări ale calculatorului. Alții au ajuns oameni de stat, care fac legi pentru semeni, care-i judecă și-i condamnă pe semenii lor. Uitați-vă la televizor și veți vedea pe unii dintre ei cum se laudă cu sumele astronomice pe care le-au furat, ori acuză pe alți „colegi” că au furat mai mult decât ei! Din păcate, asta-i realitatea!
Jurăm strâmb? Dumnezeule sfinte! Dacă toate piesele din dosare ar spune povestea lor, ne-am îngrozi. Dacă toți împricinații și martorii ar spune adevărul în cauzele în care au depus mărturie, am înnebuni. Când găsim procurori, care își sfătuiesc clienții să nu recunoască adevărul, ci să mintă, ce să mai vorbim de omul simplu! Poftim bunurile altuia? Se mai pune problema? Zeci de ani, uneori generații la rând se judecă pentru o palmă de pământ, pentru câțiva lei. Se falsifică documente și te trezești peste noapte că pământul tău nu mai este al tău, casa ta nu mai este a ta, iar câteodată… nici chiar femeia ta nu mai este a ta!
Am încercat să conturez un ciob din realitatea socială în care trăim, tocmai pentru a vă da Dumneavoastră prilej de meditație, de analiză a propriei vieți, a propriului comportament. Credeți că în această lume atât de pervertită mai are loc Dumnezeu? Dacă în sufletul și comportarea Dumneavoastră găsiți ceva care e menționat mai sus, sau ceva asemănător, încercați să faceți ordine și curățenie. E Postul Sfintelor Paști, prilej fericit, în care creștinul se spovedește, se împărtășește și-I face loc lui Hristos în sufletul lui.
Dumnezeu n-a murit! Dumnezeu trăiește și va trăi în vecii vecilor. În măsura în care vom alunga din sufletul nostru dumnezeii străini, dintre care unii sunt menționați mai sus, vom face curățenie acolo și loc pentru Dumnezeu și vom trăi și noi cu El în veci. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Lasă un răspuns