Sfânta Mănăstire Frăsinei din comuna Muereasca, județul Vâlcea, numită și Athosul Românesc, păstrează până astăzi așezămintele monahale și legământul Sfântului Ierarh Calinic – ctitorul cel mai de seamă al acestei lavre pustnicești.
Biserica vechiului schit, cu hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost construită din lemn, de călugării bulgari Ilarion şi Ştefan, la anul 1710. Aceasta a fost reconstruită din zid, între anii 1762 – 1763, de către Cârstea şi Damian Iovipali, fraţii hagii din Râmnic, împreună cu Nicoliţă, fiul lui Cârstea, cu binecuvântarea Episcopului Filaret al Râmnicului. În jurul acestui schit au existat chilii, care însă nu s-au păstrat.
La anul 1787, din cauza Războiului ruso – turc, schitul a fost pustiit şi a rămas părăsit până la anul 1848, când a fost refăcut de către călugărul Acachie, venit de la Sfânta mănăstire Cernica, cu învoirea lui Gheorghe Iovipali, urmaşul primilor ctitori. El a închis pridvorul vechii biserici cu cărămidă, transformându-l în pronaos, și l-a zugrăvit. Tot el a refăcut vechile chilii.
Biserica veche păstrează pictura în frescă, lucrată la anul 1763, de către Teodor Zugravul, cât şi pe cea din tindă, lucrată la anul 1848. Astăzi, vechea biserică este folosită ca biserică de cimitir, în jurul acesteia aflându-se mormintele duhovnicilor și ale monahilor de la Frăsinei.
Biserica actuală a sfintei mănăstiri, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, corpul de chilii zidit împrejurul bisericii și clopotnița au fost ctitorite de Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, între anii 1860 – 1863. Biserica a fost pictată în ulei, de către pictorul ardelean Mişu Pop, în stilul renascentist al lui Gheorghe Tattarăscu. Pictura bisericii mari a fost spălată la anul 1968, de către pictorul Aritium Avachian. Astăzi, biserica este monument istoric.
Secularizarea averilor mănăstirești a fost una dintre marile reforme adoptate de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea noului stat, înființat la anul 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Prin această reformă administrativă, adoptată la anul 1863, proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate unor locuri străine au fost trecute în proprietatea statului.
Pentru admirația Domnitorului Alexandru Ioan Cuza față de Sfântul Ierarh Calinic, Sfânta Mănăstire Frăsinei a fost singura mânăstire din ţară care nu a fost secularizată, aceasta păstrându-şi terenul agricol până în zilele noastre.
Paraclisul mănăstirii, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, și o serie de alte zidiri au fost ctitorite de Episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910 – 1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului – Noul Severin. El completează cu chilii aripa de miazăzi şi de răsărit a incintei monastic. Se completează astfel lucrările edilitare sistate la anul 1888.
Viaţa monahală de la Sfânta Mănăstire Frăsinei se aseamănă cu cea de la Sfântul Munte Athos. În mânăstire nu au voie să intre femeile, pentru acestea zidindu-se special o biserică la baza muntelui. Nu se mănăncâ niciodată carne, iar slujbele țin până spre dimineața.
La anul 1867, Sfântul Ierarh Calinic a aşezat în locul în care se află astăzi biserica de jos, o piatră de legământ pe care a scris, cu litere chirilice, atât binecuvântări, pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele care vor călca hotărârea sa. Prin urmare, până astăzi, Mănăstirea Frăsinei este singura mănăstire ortodoxă din Romania în care nu au voie să intre persoanele de sex feminin.
Așezămintele monahale și legământul Sfântului Ierarh Calinic s-au respectat până astăzi cu mare stricteţe. Chiar în timpul păstoririi sale, cei care l-au călcat au fost pedepsiţi aspru. Este binecunoscută întâmplarea cu tânăra păstoriţă din satul Muereasca, care din greşeală a trecut hotarul şi s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind nevoită să ceară ajutorul Sfântului Ierarh Calinic, care a iertat-o și a tămăduit-o.
Lasă un răspuns