Exponatul lunii martie la Muzeului Judeţean Vâlcea este artefactul cunoscut în literatura de specialitate ca „Fibula digitată de la Costeşti”. Fibula a fost descoperită întâmplător în anul 1971, de către C. Florescu, la adâncimea de -0,40-0,50 m, şi donată Muzeului Judeţean Vâlcea în anul 1980. Denumirea de „fibulă digitată” vine de la terminaţiile sub formă de „degete” aplatizate, dispuse la marginea semidiscului, în partea superioară. Specialiștii țin să menționeze faptul că, de cele mai multe ori, fibulele digitate sunt fotografiate şi desenate invers faţă de cum erau purtate, ei optând, pe afiş, pentru modul real de poziţionare.
Acest exponat este o fibulă digitată de tipul „Werner IB” sau „Coşoveni-Veţel”. Ea se compune din patru părţi: masca umană, placa superioară, arcul de legătură, placa inferioară. Masca reprezintă un cap uman, bine stilizat, cu plete bogat redate, faţa expresivă şi barba alungită. Placa superioară, de formă trapezoidală, are baza mare spre arcul de legătură, iar baza mică sprijină pe umeri capul uman. Baza mică a plăcii superioare este decorată cu şiruri de buline şi cerculeţe, iar baza mare se termină prin 2 duble motive spiralice. Arcul de legătură este uşor bombat şi are pe margini 2 nervuri. La marginea semidiscului sunt dispuse radial şi la egală distanţă 7 „degete” aplatizate, la bază cu 2 incizii. Suprafaţa plăcii inferioare este decorată cu un motiv spiralic în dublu registru, cu romb central. Pe spatele plat al fibulei sunt placa de fixare a arcului şi un cârlig. Lipsește acul de prindere. Piesa este bine păstrată, cu o expresivitate plastică deosebită (mai ales pentru masca umană), tehnică de execuţie ridicată calitativ, toate aceste caracteristici făcând din fibula expertizată un exemplar rar. Datare şi atribuire: sec. VII d.Hr., evul mediu timpuriu, atribuită slavilor. Dimensiuni: L: 9,9 cm; LA max.: 5,2 cm; GR: 0,3 cm; G: 42,92 gr. Istoricii spun că fibula marchează un nou punct pe harta migraţiilor, indicând trecerea slavilor spre sudul Dunării.
Piesa este realizată în stilul artistic specific sec. VI-VII e.n. de către populaţia slavă, cu influenţe din ornamentica romano-bizantină. Pe teritoriul carpato-dunăreano-pontic, tipul acesta de fibulă digitată este destul de răspândit (în jur de 80 de exemplare), dar pe teritoriul României exemplarele de tip IA-IB sau Coşoveni-Veţel sunt rare, conform literaturii de specialitate. Doar trei exemplare de pe teritoriul României erau clasate şi doar trei exemplare au fost descoperite pe teritoriul judeţului Vâlcea, toate fiind în patrimoniul muzeului judeţean. Deşi sunt considerate piese de podoabă rezervate elitelor sociale din sec. VII, nu avem informaţii că piesa expertizată ar fi aparţinut unei personalităţi istorice. Conform unor opinii exprimate de specialişti, printre care şi Fl. Curta, aceste fibule apar în morminte de femei, fiind accesorii vestimentare pentru rochia acestora, dar şi embleme ale unui statut social înalt, fiind piesa de podoabă cea mai vizibilă, similar unei insigne de astăzi. Locul exact al descoperirii fibulei este satul Pietreni. Acest sat face parte din comuna Costești (județul Vâlcea), fiind poziționat în extremitatea nord-estică a comunei, la poalele munților Arnota („Nota lui Ra”; „A – Ton – Ra” – frate lui Re; Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali) și Cacova (zeul kak, ciak, ciok, ciuk, kuk), din masivul muntos Buila -Vânturarița (de la „a bui”; „buiesc”; „năboiesc”, cu sens de „a da năvală, a năvăli, a se înghesui, a erupe, irupe, izbucni, năvăli, răbufni, țâșni). Satul Pietreni se află la o distanță de 46 km de Râmnicu Vâlcea, 12 km de orașul Horezu (zeul Hor (Horus), „Cel care horește”) și 34 km de orașul Băbeni („Al babelor”). Satul Pietreni are în componența sa cătunele Ciorobești (cioroáblă, cioroáble, s.f. (reg.) cal bătrân și slab; mârțoagă), Gruiețe (de la Grui=movilă), Pietreni și Ruget (rúget, rugete, s. n. (Neobișnuit) Răget, muget), mărginindu-se la sud cu satul Costești, la est cu satul Bărbătești, la nord-est cu orașul Băile Olănești, la nord cu comuna Malaia („Mălâia”, ca vârf în M-ții Siriu, constituind alt. max. a acestora (1.663 m)), iar la vest, cu satul Bistrița. Este un sat specific de munte. Istoricul localității este atestat din punct de vadere arheologic încă din epoca de început a bronzului (circa 2500-2000 ani î.Hr.). Astfel, în punctul „Cârlige” de la baza muntelui Cacova a fost descoperit întâmplător un topor de aramă cu gaură de înmănușare în prima jumătate a secolului XX, care ulterior s-a pierdut. La circa 4km depărtare, în cătunul Ferigile al satului vecin Costești au fost descoperiți în anul 1958, de către arheologul Alexandru Vulpe, cinci tumuli funerari cu urme de ceramică, tot din aceeași epocă a bronzului. În același sat Costești, dar și în peșterile situate la circa trei km pe valea râului Bistrița, s-au descoperit vase ceramice din culturile Coțofeni (aproximativ de la sfârșitul anilor 2000 î.Hr.), Glina (circa 2000-1700 î.Hr.)și Verbicioara (1700-1100 î.Hr.). Arheologul vâlcean Gheorghe Petre-Govora descoperă în anul 1965 în perimetrul satului, pe pantele muntelui Arnota, fragmente de ceramică și arme din fier (vârfuri de suliță) datate din perioada hallstattiană a epocii fierului (circa 650-450 î.Hr.). De altfel, necropolele hallstattiene, deci din epoca fierului, descoperite între anii 1956-1965 la Ferigile și Bistrița din comuna Costești, renumite pe plan național, atestă din plin continuitatea locuirii permanente a actualului perimetru al satului Pietreni încă de la stabilirea primilor locuitori în aceste locuri, în negurile istoriei. Din perioada geto-dacică (secolul II-I Î.Hr.) datează un tezaur de monede descoperite tot în satul vecin Bistrița în anii 1961-1962, iar din perioada imperială romană datează tezaurele descoperite în apropiere, lângă mănăstirea Horezu și în satul Dobriceni (secolele I și II d.Hr.). În sfârșit, același arheolog Alexandru Vulpe descoperea în perimetrul necropolei hallstattiene de la Ferigile o fibulă și o brățară romană datând din secolele III-IV d.Hr., iar arheologul Gh. Petre-Govora și prof. Aurelian Stioican scoteau la iveală în aceeași perioadă o fibulă digitală din bronz datată din secolele VI-VII d.Hr., adică din perioada de început a năvălirilor barbare slave pe teritoriul localității. Între secolele VII-XIII arealul Horezu-Costești a cunoscut năvălirile barbare, în special slavi, dar și pecenegi sau cumani, aceștia lăsându-și amprenta asupra toponimiei, hidronimiei și antroponimiei locale. Dar dintre satele costeștene, Pietrenii au păstrat cel mai mult vechile toponime dacice, datorită poziționării sale mai greu accesibile, de sub muntele Buila: Târsa, Ciorobești, Prislop, etc. În secolul XIII teritoriile aferente arealului horezan erau integrate cnezatului lui Litovoi, ucis în luptele cu ungurii din anul 1271. Legenda spune că localitățile Bărbătești, Dobriceni și Costești ar fi fost întemeiate de către Bărbat (fratele lui Litovoi) și oștenii săi Dobre și Costea, ce se întorceau din prizonierat pe sub poalele Builei. Prima atestare istorică scrisă a satului Târsa (vechea denumire a satului Pietreni de până la anul 1800; de la „tirs” – suliță, harac, baston, toiag simbolic, împodobit cu viță de vie și având în vârf un con de pin (sămânța cerurilor), cu care era înfățișat zeul Dionysos (cel născut de două ori) și cei care îl însoțeau) apare la data de 11 octombrie 1512 în hrisovul dat de către domnitorul Neagoe Basarab, prin care se stipula achiziționarea de către banul Barbu Craiovescu a unor moșii în acest sat: „Din mila lui dumnezeu, Io Basarab voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui Basarab voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele cinstitului vlastelin al domniei mele, întâiul sfetnic, lui jupan Barbul Ban, ca să-i fie Târsa, oricât este partea lui Neagotă și partea nepoților săi Dragomir și Stanciul… Pentru aceasta am dat domnia mea lui jupan Barbu Ban, ca să-i fie lui Târsa de ocină și de ohabă lui, fiilor lui și nepoților și strănepoților și de nimeni neclintit, după porunca măriei mele… Io, Basarab Voievod, din mila lui Dumnezeu domn”. Nu după mult timp, banul dona aceste proprietăți Mănăstirii Bistrița, ctitoria sa de suflet. Prin hrisovul din data de 4 aprilie 1528 dat de către voievodul Radu de la Afumați, și banul Pârvu Craiovescu cumpără la rându-i moșii în satul Târsa, donându-le aceleiași Mănăstirii Bistrița. Asfel, Târsa devine primul sat costeștean aservit puternicei mănăstiri. Îi va urma la rând în anul 1556 satul Văratici și satul Costești, în anul 1601! De-abia după 352 de ani, după Unirea Principatelor, vor reuși localnicii satului Pietreni să iasă de sub tutela mănăstirii. De menționat este faptul că în acea perioadă, atât satul Pietreni cât și apa Costeștilor și Muntele Arnota purtau aceeași denumire, adică Târsa („T-cea-arsă”; „trecută prin foc – curățată”; „a tirsului”).
Viața religioasă a satului s-a desfășurat în jurul bisericilor situate în cătunele Pietreni și Ciorobești. Cea mai veche, biserica din Pietreni a fost construită din zid în anul 1701 de către ieromonahul Ștefan, egumenul mănăstirii Bistrița, fiind cunoscută sub denumirea de Schitul de Supiatră, ce era inițial metoh al mănăstirii vecine. Schitul va fi zugrăvit abia în anul 1763, prin grija proegumenului Grigore de la aceiași mănăstire și cu cheltuiala preotului Pătru Schiteanu. Schitul deservea cătunele Pietreni, Mejdini și Ruget. Anterior aici existase o mai veche biserică sau schit, din lemn. Tot în anul 1701 a fost început și primul pomelnic al schitului, iar în anul 1876 a fost început un nou pomelnic al acestei biserici. Ambele s-au păstrat până în zilele noastre. În anul 1750 a fost ridicată biserica din zid din cătunul Ciorobești de către arhimandritul Antonie al Mănăstirii Bistrița și zugrăvită de către Danciul Zugrav și ucenicii săi. Biserica deservea cătunele Gruiețe și Ciorobești. Și de la această biserică a rămas posterității un pomelnic, început mai târziu, în anul 1874. În timpul ocupației Olteniei de către austrieci (1718-1739), ocupanții au cartografiat satul Târsa sub denumirea de satul Schitul Piatra, ceea ce prefigura denumirea de Pietreni dată satului, mai târziu. După înfrângerea austriecilor, satul și schitul a fost prădat de oștenii turci iar spre sfârșitul aceluiași secol, de către oștenii austrieci ce făceau dese incursiuni, peste munții din nordul satului.
Pentru cei care iubesc istoria, exponatul lunii martie 2017 la Muzeului Judeţean Vâlcea este artefactul cunoscut în literatura de specialitate ca „Fibula digitată de la Costeşti”. Ea vă așteaptă să o admirați! (G.V.G.)
Lasă un răspuns